Programul Tezaur continuă şi în luna noiembrie; românii pot subscrie începând de marţi
Românii pot subscrie începând de marţi, 17 noiembrie 2020, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice.
Perioada de subscriere se va încheia pe data de 14 decembrie 2020. Aceste emisiuni reprezintă o alternativă de economisire avantajoasă pentru români, având în vedere că veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile.
Rata dobânzii este de 3,5% - 1 an, 3,75% - 2 ani, 4,00% - 3 ani, fără plafon individual de subscriere.
Titlurile de stat pot fi cumpărate: de la unităţile Trezoreriei Statului în perioada 17 noiembrie - 11 decembrie 2020; de la unităţile C.N. Poşta Română în perioada 17 noiembrie - 10 decembrie 2020 în mediul urban şi în perioada 17 noiembrie - 12 decembrie 2020 în mediul rural.
Conform MFP, sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.
Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.
Titlurile de stat sunt în formă dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sondaj: 76% dintre companii văd incertitudinea economică ca pe un risc critic pentru mediul de afaceri
Incertitudinea economică, instabilitatea geopolitică, atacurile cibernetice și dezinformarea sunt riscurile cu cea mai rapidă creștere în importanță pentru companiile europene, în ultimele 12 luni, arată concluziile unui sondaj de specialitate, dat marți publicității. Conform cercetării Crisis Communications Network Europe (CCNE), peste trei sfertu
Joburile care necesită competențe AI au crescut cu 69% în ultimii cinci ani (raport)
Locurile de muncă pentru care sunt solicitate competențe de inteligență artificială au crescut cu 69% în ultimii cinci ani, comparativ cu un avans de 9% al pieței totale a muncii, ceea ce înseamnă un ritm de creștere de aproape opt ori mai rapid, relevă studiul PwC AI Jobs Barometer 2026, publicat marți. Potrivit analizei bazată pe
România are nevoie de o arhitectură națională și de o regândire a proceselor legislative și administrative (senator)
România are nevoie de o arhitectură națională și de o regândire a tot ce înseamnă procese legislative și administrative, pentru că totul durează foarte mult, a declarat, marți, președintele Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială din Senat, Ciprian Rus, la un eveniment de specialitate. &
APIA: Apicultorii pot depune cererile de plată pentru intervențiile din sectorul apicol până la 31 iulie
Apicultorii și formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie 2026 cererile de plată pentru intervențiile finanțate prin Planul Strategic 2023 - 2027, valoarea totală a sprijinului alocat pentru acest an fiind de peste 12,16 milioane de euro, a anunțat, marți, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Popescu (ANCOM): România va deveni cea mai relevantă țară din Europa din punct de vedere al infrastructurii SpaceX
România va deveni cea mai relevantă țară din Europa din punct de vedere al infrastructurii SpaceX, a declarat, marți, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Pavel Popescu, la Forumul România Digitală. 'SpaceX a investit, deja, câteva zeci de milioane - cred
Cîmpean (DNSC): Noile tehnologii vin la pachet cu probleme și cu o mulțime de vulnerabilități
Noile tehnologii, inclusiv Inteligența Artificială (AI), vin la pachet cu probleme și cu o mulțime de vulnerabilități, a declarat, marți, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Dan Cîmpean, la Forumul România Digitală. 'Observăm o transformare digitală, o transformare în ceea ce privește util
Cea de-a opta ediție a evenimentului Forumul România Digitală, organizată marți la București
Dezvoltarea industriei în contextul Revoluției tehnologice și competitivitatea companiilor românești în era digitală sunt două dintre subiectele ce vor fi abordate, marți, la cea de-a opta ediție a evenimentului Forumul România Digitală, organizat de publicația Financial Intelligence Potrivit organizatorului, la dezbate
Evoluție mixtă a indicilor BVB, în ședința de luni
Indicii Bursei de Valori București (BVB) au avut o evoluție mixtă în ședința de luni, iar rulajul total s-a cifrat la 109,286 milioane de lei (20,86 milioane de euro). Principalul indice al Bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 0,64%, până la 30.169,88 puncte, în timp
BNS cere și propune măsuri urgente în contextul noii Strategii Europene privind echitatea între generații
Blocul Național Sindical (BNS) consideră că actualul model economic românesc este bazat pe mai multe inegalități și trage un semnal de alarmă pe baza datelor Eurostat și INS, care demonstrează această realitate. Potrivit unui comunicat, BNS aduce în atenția opiniei publice și a decidenților politici lansarea de către Comisia Europeană a Strategiei
Monitorul Social: Veniturile reale ale românilor au crescut cu 160% în ultimii 15 ani, cel mai rapid din UE
Veniturile reale ale românilor au înregistrat cea mai rapidă creștere din Uniunea Europeană în ultimii 15 ani, avansând cu 160% în perioada 2010-2025, însă România rămâne în continuare sub media europeană și cu inegalități de venit relativ ridicate, potrivit unei analize realizate de Monitorul Social, proiect al Friedrich
Andrei (INS): În România, într-un orizont mediu de timp, populația rezidentă va fi sub pragul de 19 milioane și mai îmbătrânită decât în prezent
România ar putea înregistra, într-un orizont mediu de timp, o populație rezidentă sub pragul de 19 milioane și mai îmbătrânită decât în prezent, arată președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, în analiza 'Ce devoalează trecutul despre viitorul economic al țării?'. 'Evoluț
CNAIR prelungește perioada de înscriere la concursul dedicat siguranței rutiere pentru elevi
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prelungește, până pe 30 iunie, perioada de înscriere la concursul dedicat siguranței rutiere pentru elevi, în urma interesului mare din partea elevilor și a unităților de învățământ, informează luni compania de drumuri. 'În urma interesului ridicat mani
ANSVSA a deschis oficial Comandamentul Estival Regional 2026 la Constanța
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a deschis oficial, luni, Comandamentul Estival Regional 2026 la Constanța, marcând debutul campaniei de supraveghere și control oficial pe litoralul românesc și în zonele turistice din Delta Dunării. Potrivit unui comunicat al Autorității, evenimentul a reunit
Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 975,1 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 975,1 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 49 de luni, la un randament mediu de 6,59% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 700 de milioane de
PIFM: Platforma de acreditare și avizare a muncitorilor străini din afara UE este nefuncțională
Platforma digitală prin care trebuia să se desfășoare întregul proces de acreditare și avizare în privința recrutării forței de muncă din afara Uniunii Europene (UE) este nefuncțională din cauza implementării grăbite a noilor reglementări, susține Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM). 'Implementarea grăbită a noilor reglementări,








