logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

BVB: Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni realizate în primele 10 luni depăşeşte nivelul atins în tot anul 2019

Imagine din galeria Agerpres

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a consemnat în luna septembrie tranzacţii cu acţiuni ale companiilor listate de peste jumătate de miliard de euro, în creştere cu peste 260% atât faţă de luna august din 2020, cât şi faţă de septembrie anul trecut, când a fost publicată decizia FTSE Russell privind promovarea României.

Valoarea cumulată realizată pe segmentul de acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti a fost de 10,3 miliarde lei în perioada ianuarie - octombrie, cu 6,4% peste întreg nivelul de 9,68 miliarde lei realizat pe ansamblul anului anterior.

"Efectul imediat generat de apropierea momentului istoric prin care România a fost promovată propriu-zis la statutul de Piaţă Emergentă, începând cu 21 septembrie, a fost puternic vizibil pe Bursa de la Bucureşti. Contribuţia a două companii româneşti listate la bursă - Banca Transilvania (TLV) şi Nuclearelectrica (SNN) - a fost decisivă pentru reclasificarea întregii pieţe la un statut superior, prin includerea acestora în indicii FTSE All-Cap destinaţi Pieţelor Emergente. Tranzacţiile cu acţiunile companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au depăşit jumătate de miliard de euro în septembrie anul acesta, în creştere cu peste 260% atât faţă de luna august din 2020, cât şi faţă de septembrie anul trecut, când a fost publicată decizia FTSE Russell privind promovarea României", se arată într-un comunicat al BVB, remis luni AGERPRES.

Lichiditatea medie zilnică a crescut în septembrie de 3,5 ori comparativ cu valoarea din august 2020 sau din septembrie 2019 şi a depăşit 25 de milioane de euro.

"Promovarea României la statutul de Piaţă Emergentă a fost incontestabil un moment istoric, care a avut ecouri puternice nu doar în comunitatea de business sau în rândul clasei politice, ci şi în rândul românilor obişnuiţi. Sunt convins că mult mai mulţi români au auzit acum de bursă şi sperăm să-i şi vedem făcând paşi spre investiţiile în valori mobiliare. Cifrele au întărit puternic semnificaţia aparte privind promovarea României la un nou statut. În acelaşi timp, este necesar să fim foarte tranşanţi: acesta este efectul vizibil imediat, însă este esenţial să avem aşteptări realiste şi să ţinem cont de contextul intern şi internaţional în care trăim. Într-o lume în continuă schimbare, bursa se poziţionează ca un reper şi pilon esenţial de finanţare a economiei. Companiile româneşti au arătat în acest an, mai mult decât oricând, că au capacitatea şi determinarea de a a-şi adapta modelul de business, iar noi am demonstrat, prin intermediul bursei, că le putem facilita accesul la capitalul vital funcţionării chiar şi în condiţii de pandemie", a afirmat preşedintele BVB, Radu Hanga.

La rândul său, directorul general al BVB, Adrian Tănase, a apreciat că promovarea României este un proces continuu, nu doar o etapă.

"Aşa cum evidenţele o arată, piaţa de capital din România a devenit mult mai atractivă şi a fost inclusă, odată cu promovarea efectivă la statutul de Piaţă Emergentă, în indici ce au în componenţă companii cu o valoare totală de piaţă de aproximativ 50 de ori mai mare decât cele din categoria Pieţelor de Frontieră. Promovarea Romaniei este un proces continuu, nu doar o etapă. Este elementul fundamental de care investitorii români ar trebui să ţină cont. Prioritatea noastră este consolidarea acestui statut pe care l-am câştigat prin creşterea numărului de companii incluse în indicii Pieţelor Emergente. Ambiţia noastră este ca la următoarele evaluări să putem anunţa că avem mai multe companii româneşti care vor putea face parte din acest univers investiţional şi suntem în dialog cu reprezentanţii acestora pentru a implementa cele mai bune soluţii pentru ca aceste includeri să devină realitate", a adăugat el.

Promovarea propriu-zisă a României la statutul de Piaţă Emergentă, potrivit clasificării furnizorului global de indici FTSE Russell, a avut efecte imediate pe bursa de la Bucureşti, se menţionează în comunicat. Începând cu 21 septembrie, România a devenit Piaţă Emergentă şi a fost inclusă în mai mulţi indici FTSE Russell dedicaţi pieţelor emergente, iar pe parcursul lunii septembrie piaţa de capital din România a reuşit mai mult decât o triplare a indicatorilor privind lichiditatea.

Astfel, tranzacţiile cu acţiunile companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au depăşit jumătate de miliard de euro luna trecută, ceea ce reprezintă o creştere cu peste 260% atât faţă de luna august a acestui an, cât şi faţă de septembrie anul trecut, când a fost publicată decizia FTSE Russell prin care se anunţa promovarea României.

Astfel, în septembrie, valoarea de tranzacţionare pe segmentul de acţiuni a fost de 2,7 miliarde lei, echivalentul a 556 milioane euro. Spre comparaţie, în august, acelaşi indicator afişa un nivel de 747 milioane de lei sau 154 milioane euro, iar în septembrie 2019 arăta 726 milioane lei sau 153 milioane euro.

La nivelul primelor 9 luni din acest an, pe Bursa de Valori Bucureşti au avut loc tranzacţii cu acţiuni în valoare cumulată de 9,64 miliarde lei sau 2 miliarde euro şi aproape 28% din aceste tranzacţii au fost realizate numai în luna septembrie.

Lichiditatea reflectată prin prisma valorii medii zilnice de tranzacţionare s-a cifrat luna trecută la 123 milioane lei, echivalentul a 25,3 milioane euro. Comparativ cu luna anterioară, creşterea a fost de 245%, iar comparativ cu septembrie 2019 avansul a fost de 255%. Pe ansamblul primelor 9 luni, valoarea medie zilnică de tranzacţionare a depăşit 51,2 milioane de lei sau 10,6 milioane de euro.

Două companii româneşti - Banca Transilvania (TLV), cea mai tranzacţionată companie de la BVB, şi Nuclearelectrica (SNN), companie listată la bursă în care statul român e acţionar majoritar - au îndeplinit criteriile necesare pentru a fi incluse, începând cu 21 septembrie, în indicii All-Cap dedicaţi Pieţelor Emergente potrivit clasificării furnizorului global de indici FTSE Russell.

Ca urmare a accederii României la statutul de Piaţă Emergentă prin includerea emitenţilor Banca Transilvania şi Nuclearelectrica în indicii FTSE All-Cap, reprezentativi pentru upgrade-ul la noul statut de piaţă, şi alte companii româneşti listate la Bursa de Valori Bucureşti pot beneficia de includerea în indicii pieţelor emergente.

Potrivit clasificării FTSE Russell, prima companie românească care a beneficiat de upgrade-ul pieţei este TeraPlast (TRP). Alte companii româneşti vor putea face parte din indicii Pieţelor Emergente pe măsură ce vor îndeplini criteriile de includere, se precizează în comunicatul BVB. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 91

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 23-10-2026 17:35

Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului

Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e

Economic Intern 23-10-2026 17:19

Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic

Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu

Economic Intern 23-10-2026 16:37

ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară

Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri

Economic Intern 23-10-2026 15:59

CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană

Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m

Economic Intern 23-10-2026 14:52

Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA

Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or

Economic Intern 23-10-2026 14:43

Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada

Economic Intern 23-10-2026 13:21

ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.

Economic Intern 23-10-2026 13:06

Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)

O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu

Economic Intern 23-10-2026 12:17

Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie

Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură

Economic Intern 23-10-2026 12:04

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

Economic Intern 23-10-2026 11:28

Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen

Economic Intern 23-10-2026 11:22

Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice

Economic Intern 23-10-2026 10:56

BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo

Economic Intern 23-10-2026 10:43

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN

Economic Intern 23-10-2026 10:09

Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale

Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per