Industria vinului şi-a readaptat afacerile, cu accent masiv pe vânzări online şi exporturi (producători)
Producătorii români de vinuri, dar şi retailerii care comercializează astfel de produse, susţin că au învăţat din pandemie să se adapteze noilor condiţii, un mare accent fiind pus, mai mult ca oricând, pe interacţiunea cu clienţii în mediul online.
Pe de altă parte, jucătorii din industrie au susţinut la unison faptul că au fost afectaţi de problemele cu care s-a confruntat şi se confruntă sectorul HoReCa în această perioadă, dar a fost nevoie de o readaptare a afacerilor.
"Ne-am focusat mai mult pe partea de retail, iar pe partea de online unde eram prezenţi am accelerat şi am triplat numărul de magazine unde am intrat şi, nu în ultimul rând, am început să exportăm masiv. Partea aceasta de export a fost o soluţie salvatoare şi cumva pandemia a fost pentru noi plină de oportunităţi. Situaţia din HoReCa ne-a afectat, dar nu într-o măsură în care să ne destabilizeze. Ne-am reorientat şi regrupat repede. Partea de export a venit în completare. Dacă anul trecut vindeam zero la export, anul acesta sperăm să închidem undeva la 7, 8, 10% din cifra de afaceri per total. La o cramă de 560 de hectare ca a noastră se simte partea aceasta de export. Cât despre mix, avem atât în partea de TV o campanie prin care promovăm soiuri autentice româneşti, cât şi pe reţelele online sau în offline, cu media-faţade etc. Luni, dăm drumul şi la campania radio", a afirmat, joi, la conferinţa ZF dedicată sectorului vitivinicol, Rareş Florea, CEO Domeniile Avereşti.
În acelaşi context al adaptării afacerilor la vremurile actuale, directorul de marketing al Cramelor Cotnari, Ştefan Chiriţescu, a apreciat că nu a fost un an rău pentru industria de profil.
"Avantajul nostru este că avem un portofoliu extrem de bogat şi toate gamele astfel încât să putem să acoperim această pierdere din HoReCa. Exportul a rămas constant, avem comunităţi mari de români în afară. Am învăţat online, ceea ce pentru brandul tradiţional a fost un proces cu adevărat interesant. Este anul în care am vândut cele mai multe sticle din vinotecă prin intermediul online, ceea ce arată puterea acestui mediu. Sincer, nu fac parte din tabăra celor care spun că a fost un an rău. Nu cred că a fost un an rău, ci a fost un an cu totul altfel. Cred că aproape toţi am avut o vară bună, pentru că, dincolo de restricţii, oamenii au simţit nevoia să iasă. Nu cred că am avut o problemă în turism în această vară. A fost mai slab decât în alţi ani, dar nu cred că a fost o problemă atât de mare. Am redescoperit România cu toţii, ceea ce mi se pare un lucru extrem de important. A fost un an de învăţare şi de adaptare. Cu siguranţă că poza pe care o aveam pe masa Powerpointului în noiembrie 2019 vs martie 2020 arăta cu totul altfel, dar cred că am învăţat cu toţii să fim mai agili, mai eficienţi, să ştim să ne punem bani acolo unde contează, să remoralizăm retailul. Magazinele de proximitate pe care le-am hulit multă vreme cred că în continuare pentru piaţa vinului reprezintă un mare avantaj", a spus Chiriţescu.
La rândul său, Andreea Micu, proprietar Avincis, a atras atenţia că este foarte dificil "să putem să sprijinim în această perioadă HoReCa, dar pe de altă parte şi noi ca producători de vinuri să supravieţuim".
"Aşa cum cunoaşte toată lumea, această pandemie a avut efecte foarte grave asupra industriei vinurilor, atât directe, cât şi indirecte, care s-au resimţit la nivelul HoReCa. Ştim cu toţii greutăţile prin care au trecut şi încă trec, faptul că este un consum foarte scăzut de vin din cauza imposibilităţii de a primi suficiente persoane în spaţiile acestora. Este foarte dificil să putem să sprijinim în această perioadă HoReCa, dar pe de altă parte şi noi ca producători de vinuri să supravieţuim. Ce am făcut ca să supravieţuim? A trebuit să ne orientăm către alte canale de distribuţie, către online, zona de retail, magazine specializate, pentru a încerca să mutăm fluxul de vânzări. Cred că, în acelaşi timp, este un lucru bun faptul că am fost supuşi unor provocări. A trebuit să găsim soluţii inedite de a putea să continuăm vânzările de vin. Pentru noi, canalele online au cunoscut o creştere foarte mare, iar vânzările din acest an s-au dublat, chiar s-au triplat faţă de anul trecut. De asemenea, zona de retail a cunoscut o creştere semnificativă. Orientările consumatorilor au fost puţin diferite ca tipuri de vinuri preferate. S-au îndreptat mai degrabă către gama 'entry level' şi mai puţin către gama premium, aceasta din urmă fiind preferată pentru canalele online şi zona mai specializată", a subliniat antreprenoarea.
În ceea ce priveşte preferinţele românilor pentru vinuri, există o reticenţă a consumatorului în a testa produse noi, majoritatea preferând branduri şi etichete cunoscute.
"Cred că principala provocare în această perioadă a fost lansarea etichetelor noi, având în vedere că cel mai folosit instrument este activarea în HoReCa. În contextul actual, din punctul nostru de vedere, există o reticenţă a consumatorului în a testa produse noi şi majoritatea preferă branduri şi etichete cunoscute. Practic, pandemia ne-a găsit cumva pregătiţi pentru retail şi am reuşit să ne adaptăm instant la noul context de business. Canalul moderate trade era undeva sub 50% din business şi vorbim de structura vânzărilor din 2019, iar ce reprezenta distribuţie era împărţit între retail, HoReCa şi zona de evenimente care pentru noi este foarte importantă şi care, din păcate, în contextul anului 2020 a avut de suferit. Noi aveam o prezenţă bună în online şi înainte de pandemie, dar de când a început pandemia online-ul a devenit mai important. Am investit mai mult în promovarea site-urilor, precum şi în promoţii mai atractive pentru consumatori. De asemenea, am fost deschişi la parteneriatele cu acei jucători de online noi în categoria de băuturi alcoolice. În retail, am reuşit să recuperăm o mare parte din scăderea HoReCa, dar în acelaşi timp am rămas aproape de partenerii noştri pentru a ne putea dezvolta împreună pe viitor", a susţinut Mihai Bălănescu, director naţional de vânzări la Jidvei.
Şi retailerii au fost nevoiţi să se adapteze noului comportament al consumatorilor, rezultat din perioada de restricţii cauzate de pandemia de COVID-19.
"Comportamentul consumatorului în pandemie a fost uşor diferit în funcţie de stadiul acesteia. În perioada de lockdown, martie - aprilie - mai, cu siguranţă traficul din proximitate a fost mult redus şi asta s-a simţit din plin. Pe scurt, s-a schimbat destul de mult comportamentul consumatorului. Retailul s-a adaptat cu viteză la modul în care clienţii noştri şi-au schimbat acest comportament. În România, consumatorul este puternic ancorat în vinul românesc. Peste 80% din vânzări sunt reprezentate de vinurile româneşti. Am constatat o creştere în partea de vinuri premium. În perioada de pandemie, dacă vorbim de comportamentul de consum, ceea ce s-a întâmplat pe canalul HoReCa a ridicat multe poduri pe tot lanţul de distribuţie şi au fost efecte cu siguranţă şi pe partea de cash flow la producătorii cu care noi empatizăm. Am încercat să-i ajutăm", a explicat Radu Gherman, directorul de achiziţii lichide la Carrefour
Publicaţia Ziarul Financiar a organizat, joi, conferinţa online cu tema "Povestea brandurilor româneşti de vin", în care jucătorii din industria de profil au discutat despre modul în care producătorii s-au adaptat în pandemie pentru a merge mai departe. AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per








