Havrileţ (Ministerul Energiei): România are un potenţial uriaş de energie eoliană în Marea Neagră, de peste 70.000 MW
România are un potenţial eolian uriaş, de peste 70.000 de MW, în Marea Neagră şi ar putea folosi această energie inclusiv pentru producţia de hidrogen, a declarat, joi, Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, la Forumul Virtual de Energie Verde.
"Vrem ca din Fondul de Modernizare, fond alimentat din vânzarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon, să promovăm în continuare producţia de energie din surse regenerabile, în special offshore wind. Datorită simplificării tehnologiei, succesul înregistrat de Marea Britanie în acest sector în 20 de ani România ar putea să îl ajungă în 5-6 ani", a explicat oficialul ministerial.
El a subliniat că aceasta este o estimare făcută în baza unui studiu de fezabilitate realizat de Banca Mondială pentru zona Mării Negre.
"Există aici un potenţial uriaş. Doar în zona apelor costiere, România are o posibilitate de înfiinţare a unor parcuri eoliene de 72.000 de MW", a precizat secretarul de stat.
Spre comparaţie, România are un consum orar în jur de 8.000 - 10.000 de MW de electricitate.
"Realizarea unor parcuri eoliene offshore ar permite României să exporte o parte din energia electrică şi să producă hidrogen", a mai spus Havrileţ.
De asemenea, el a anunţat, în cadrul aceluiaşi eveniment, că producătorii de gaze Romgaz şi Petrom au în vedere dezvoltarea unui proiect comun prin care să producă hidrogen într-un parc eolian în Dobrogea, în premieră pentru piaţa din România.
"Consider că până la jumătatea anului viitor o să avem cel puţin două parcuri eoliene şi/sau solare care vor avea producţie de hidrogen. În primul rând, iniţiativa celor doi mari producători de gaze naturale, Romgaz şi Petrom, care, printr-o acţiune comună, doresc să înfiinţeze prima fermă de producţie a hidrogenului din surse eoliene, în zona Dobrogea. Pentru că tehnologia este foarte scumpă, există o iniţiativă ca acest hidrogen fabricat în premieră să fie utilizat în zona producătorilor de energie electrică din Delta Dunării, întrucât nu sunt permise acolo realizările de conducte de gaze sau alte investiţii din cauza restricţiilor de mediu", a precizat Havrileţ.
El a amintit că oraşul Sulina a rămas fără energie termică, întrucât capacitatea pe cărbune de acolo nu a mai putut fi folosită.
"Există un element foarte important din anul 2003, locuitorii din Delta Dunării au subvenţionate atât carburanţii, cât şi o parte din consumul de energie electrică, ceea ce ar face ca şi hidrogenul să fie subvenţionat, utilizându-se în această zonă", a mai spus secretarul de stat.
Potrivit acestuia, la nivelul Comisiei Europene s-a stabilit că producţia de hidrogen trebuie susţinută din fonduri europene, iar Fondul de Modernizare va încuraja producţia de energie electrică care poate fi stocată fie în baterii, fie în hidrogen. AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Popescu (ANCOM): România va deveni cea mai relevantă țară din Europa din punct de vedere al infrastructurii SpaceX
România va deveni cea mai relevantă țară din Europa din punct de vedere al infrastructurii SpaceX, a declarat, marți, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Pavel Popescu, la Forumul România Digitală. 'SpaceX a investit, deja, câteva zeci de milioane - cred
Cîmpean (DNSC): Noile tehnologii vin la pachet cu probleme și cu o mulțime de vulnerabilități
Noile tehnologii, inclusiv Inteligența Artificială (AI), vin la pachet cu probleme și cu o mulțime de vulnerabilități, a declarat, marți, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Dan Cîmpean, la Forumul România Digitală. 'Observăm o transformare digitală, o transformare în ceea ce privește util
Cea de-a opta ediție a evenimentului Forumul România Digitală, organizată marți la București
Dezvoltarea industriei în contextul Revoluției tehnologice și competitivitatea companiilor românești în era digitală sunt două dintre subiectele ce vor fi abordate, marți, la cea de-a opta ediție a evenimentului Forumul România Digitală, organizat de publicația Financial Intelligence Potrivit organizatorului, la dezbate
Evoluție mixtă a indicilor BVB, în ședința de luni
Indicii Bursei de Valori București (BVB) au avut o evoluție mixtă în ședința de luni, iar rulajul total s-a cifrat la 109,286 milioane de lei (20,86 milioane de euro). Principalul indice al Bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 0,64%, până la 30.169,88 puncte, în timp
BNS cere și propune măsuri urgente în contextul noii Strategii Europene privind echitatea între generații
Blocul Național Sindical (BNS) consideră că actualul model economic românesc este bazat pe mai multe inegalități și trage un semnal de alarmă pe baza datelor Eurostat și INS, care demonstrează această realitate. Potrivit unui comunicat, BNS aduce în atenția opiniei publice și a decidenților politici lansarea de către Comisia Europeană a Strategiei
Monitorul Social: Veniturile reale ale românilor au crescut cu 160% în ultimii 15 ani, cel mai rapid din UE
Veniturile reale ale românilor au înregistrat cea mai rapidă creștere din Uniunea Europeană în ultimii 15 ani, avansând cu 160% în perioada 2010-2025, însă România rămâne în continuare sub media europeană și cu inegalități de venit relativ ridicate, potrivit unei analize realizate de Monitorul Social, proiect al Friedrich
Andrei (INS): În România, într-un orizont mediu de timp, populația rezidentă va fi sub pragul de 19 milioane și mai îmbătrânită decât în prezent
România ar putea înregistra, într-un orizont mediu de timp, o populație rezidentă sub pragul de 19 milioane și mai îmbătrânită decât în prezent, arată președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, în analiza 'Ce devoalează trecutul despre viitorul economic al țării?'. 'Evoluț
CNAIR prelungește perioada de înscriere la concursul dedicat siguranței rutiere pentru elevi
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prelungește, până pe 30 iunie, perioada de înscriere la concursul dedicat siguranței rutiere pentru elevi, în urma interesului mare din partea elevilor și a unităților de învățământ, informează luni compania de drumuri. 'În urma interesului ridicat mani
ANSVSA a deschis oficial Comandamentul Estival Regional 2026 la Constanța
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a deschis oficial, luni, Comandamentul Estival Regional 2026 la Constanța, marcând debutul campaniei de supraveghere și control oficial pe litoralul românesc și în zonele turistice din Delta Dunării. Potrivit unui comunicat al Autorității, evenimentul a reunit
Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 975,1 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 975,1 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 49 de luni, la un randament mediu de 6,59% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 700 de milioane de
PIFM: Platforma de acreditare și avizare a muncitorilor străini din afara UE este nefuncțională
Platforma digitală prin care trebuia să se desfășoare întregul proces de acreditare și avizare în privința recrutării forței de muncă din afara Uniunii Europene (UE) este nefuncțională din cauza implementării grăbite a noilor reglementări, susține Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM). 'Implementarea grăbită a noilor reglementări,
Metrorex a raportat pierderi de peste 312 milioane lei în 2025; unul dintre motive, scăderea numărului de călători transportați cu 13 %
Metrorex a închis anul 2025 cu o cifră de afaceri de 1,263 miliarde de lei și pierderi de 312 milioane de lei, în creștere cu 72,27% față de pierderile consemnate la 31 decembrie 2014, de 181 milioane de lei, potrivit situației financiare anuale, publicate de companie. Din total, 203,4 milioane de lei reprezintă pierdere din activitatea de exploata
Șeful ANSVSA: România trebuie să-și protejeze poziția de lider european în exportul de ovine
Trebuie să ne protejăm poziția de lider european în exportul de ovine și apreciez susținerea mediului de afaceri pentru soluții tehnice oneste și ferme pe care le vom prezenta Comisiei Europene (CE), a susținut președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Nicolae Bociu, în cadrul unei întâl
BERD oferă o finanțare de 300 de milioane de lei companiei Delgaz Grid
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat luni acordarea unui împrumut de 300 de milioane de lei (echivalentul a 57 de milioane de euro) companiei de distribuție a energiei electrice și gazelor Delgaz Grid SA, pentru modernizarea rețelei din nord-estul României, informează un comunicat de presă al instituției financiare internați
ANM: Vreme deosebit de caldă și averse pe arii extinse în toate regiunile, în intervalul 15 - 28 iunie
Vremea se va încălzi considerabil pe parcursul următoarelor două săptămâni (15 - 28 iunie), la nivelul întregii țări, inclusiv în zonele montane, însă ploile sub formă de aversă se vor semnala pe aproape întreg intervalul de prognoză, în special la jumătatea acestei săptămâni, precum și în a doua parte a perioadei









