Asociaţia Magazinelor Online estimează o creştere cu 20% a vânzărilor de Black Friday
Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) estimează că ediţia din acest an a Black Friday va înregistra o creştere medie a vânzărilor cu 20%, comparativ cu 2019.
Potrivit unui comunicat al ARMO, remis, miercuri AGERPRES, acest lucru va avea loc pe fondul creşterii generalizate a consumului în primele nouă luni şi a migrării masive a clienţilor în online, pe toate categoriile de produse. În acest sens, deşi 2020 este cel mai complicat an din perspectivă socială, comerţul electronic a înregistrat o dezvoltare cât pentru doi ani, trend pe care magazinele membre ARMO îl anticipează atât de Black Friday, cât şi de perioada sărbătorilor de iarnă de anul acesta.
"Membrii ARMO estimează că vânzările de Black Friday vor creşte cu 20% anul acesta, iar evenimentul se va desfăşura cu precădere în online chiar şi pentru magazinele tradiţionale, care vor livra la distanţă. Magazinele din asociaţie au raportat deja creşteri semnificative pe toate categoriile de produse în ultimele luni, cu excepţia turismului, şi s-au pregătit pentru o cerere substanţial crescută din partea clienţilor", spune Florinel Chiş, director executiv ARMO.
În ultimele nouă luni, ca urmare a contextului generat de pandemie, consumatorii şi-au schimbat obiceiurile de cumpărături şi au migrat către mediul online, unii pentru prima dată. Odată expuşi la diversitatea de servicii, produse şi preţuri mai bune, aceştia şi-au modificat radical percepţia legată de comerţul tradiţional, astfel că 50% dintre respondenţii celui mai amplu studiu despre comportamentul digital al societăţii, Global Web Index, au confirmat că inclusiv după trecerea crizei vor opta pentru cumpărături online, în timp ce 40% au decis că vor utiliza plăţile digitale.
Eforturile magazinelor online, precum şi apetenţa clienţilor pentru această nouă experienţă de cumpărături sunt confirmate şi de statisticile oficiale ale Institutului Naţional de Statistică (INS): consumul privat (principala componentă a PIB) a crescut constant în primele nouă luni, atât în sectorul alimentar (+5,8%), cât şi cel non-alimentar (+3,9%). În septembrie, creşterea medie este şi mai mare. Consumatorii şi-au mutat bugetele de călătorii sau de vacanţe în investiţii pentru propria locuinţă, de la renovări complete până la mici produse de mobilier, care să le uşureze procesul de telemuncă.
"În acest context, este un moment istoric, pentru că este primul an când Black Friday şi sărbătorile de iarnă vor avea loc preponderent în online, iar comercianţii din România sunt pregătiţi pentru a răspunde tuturor aşteptărilor clienţilor, care s-au modificat substanţial odată cu adoptarea unui comportament de consum digital", a afirmat Chiş.
De altfel, PayU România se aşteaptă ca această ediţie de Black Friday să aducă o creştere spectaculoasă a plăţilor online, la nivelul pieţei urmând să fie tranzacţionate aproximativ 1,4 milioane de operaţiuni, în valoare de 764 de milioane de lei, mai mult decât dublu faţă de anul trecut. Estimările procesatorului de plăţi mai arată o creştere cu 65% a valorii coşului de cumpărături plătite în rate, în timp ce jumătate dintre operaţiuni vor fi realizate cu plata cu un singur click.
În funcţie de sectorul în care activează, magazinele online se aşteaptă la creşteri de la 20% (în cazul electro-IT) până la 80% (în cazul fashion, produse home&deco, jucării).
"Black Friday începe anul acesta pe Vivre.ro miercuri seara, pe 11 noiembrie. Pentru a maximiza capacitatea de procesare a comenzilor şi eficientizarea timpului de livrare, am reorganizat fluxurile interne, am suplimentat spaţiile de depozitare, echipamentele de manipulare a mărfii, precum şi numărul de angajaţi. De asemenea, am achiziţionat un stoc dublu de produse faţă de cel de anul trecut. Pe scurt, ne-am pregătit temeinic încă din vară, fiindcă ne aşteptăm la o creştere de 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv la un Black Friday record, cu vânzări de peste 10 milioane de euro", a declarat Monica Cadogan, CEO şi Co-fondator Vivre.
Totodată, evoMag se aliniază trendului şi aşteaptă creşteri cu 20%.
"Estimăm o creştere a vânzărilor de Black Friday cu aproximativ 20% faţă de anul trecut. Am organizat campania de Black Friday de anul acesta pentru a le oferi clienţilor noştri posibilitatea de a cumpăra la cele mai bune preţuri produsele necesare pentru a-şi adapta locuinţele la contextul actual. Ca parte a strategiei de anul acesta de pregătire pentru Black Friday, am majorat stocurile cu 50% şi am reorganizat activitatea de recepţie a mărfurilor şi de procesare a comenzilor. Până pe 26 noiembrie oferim discount-uri de până la 85%, la peste 100.000 de produse", susţine şi Mihai Pătraşcu, director general evoMAG.
Şi F64 s-a pregătit pentru vânzări consistente.
"Colegii mei au pregătit un număr impresionant de produse care vor intra la ofertă, cu ocazia Black Friday 2020: aproape 1.000 de produse din categoria echipamentelor necesare pentru vlogging, lumini, microfoane, stative, camere video pentru transmisiuni live şi, nu în ultimul rând, drone pentru începători. Anul acesta am decis să începem pe 12 noiembrie şi vom veni cu surprize interesante din domeniul foto-video, aparate mirrorless, obiective, dar mai ales produse de interes pentru cei care sunt la început de drum în explorarea pasiunii pentru exprimare prin imagine", spune Marian Alecsiu, CEO F64.
Lansată în 2010, Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) reprezintă magazinele online din România şi susţine interesele membrilor săi.
Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) este membră a Ecommerce Europe, cea mai importantă organizaţie de e-commerce din Europa. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







