logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Preşedintele ANSVSA: Adoptarea unei Legi a porcului este nu numai necesară, dar este şi de urgenţă majoră

Imagine din galeria Agerpres

Adoptarea unei legi care va reglementa creşterea porcului pe teritoriul României este nu numai necesară, ci şi de urgenţă majoră, a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu.

"Din păcate, această Lege a porcului trebuie asumată de toate forţele politice din România. Consider că adoptarea acestei legi nu numai că este necesară, dar este şi de urgenţă majoră. Cred că acest subiect va fi în supus dezbaterii în vizita pe care reprezentanţii Comisiei Europene o vor face în România, în perioada 23 - 27 noiembrie 2020, cu privire la evoluţia pestei porcine africane în România şi în ceea ce priveşte măsurile pe care le-a adoptat România prin serviciile veterinare şi prin aportul celorlalte ministere", a precizat Chioveanu, întrebat în ce stadiu se află elaborarea unei Legi a porcului despre care se discută încă de la apariţia primelor focare de pestă porcină africană.

Chioveanu a menţionat că în perioada 23 - 27 noiembrie 2020 va avea loc pe teritoriul României o misiune de audit a DG Sante din cadrul Comisiei Europene, prilej cu care vor fi evaluate măsurile privind controalele şi aspectele legate de sănătatea animalelor în legătură cu evoluţia pestei porcine africane pe teritoriul României.

"Pe site-ul ANSVSA aproximativ în fiecare săptămână am încercat să fim transparenţi şi să aducem opiniei publice actualizarea situaţiei privind evoluţia pestei porcine africane în detaliu. Această actualizare a situaţiei, începând din 2017, a avut un vârf maxim în anul 2019, de 1.560 de focare şi acum în 2020 evoluează un număr de 441 de focare, ceea ce demonstrează că numărul de focare a scăzut foarte mult, că s-au luat măsuri corespunzătoare. În luna septembrie 2020, am avut o misiune de audit generală în care Comisia Europeană ne-a felicitat pentru activitatea desfăşurată împreună cu colegii de la nivel local. Serviciile veterinare din România au intensificat nu numai numărul de controale, ci şi anchetele epidemiologice şi toate aspectele legate de pesta porcină africană", a subliniat şeful ANSVSA.

Potrivit sursei citate, Autoritatea a demarat o campanie continuă de informare a tuturor factorilor implicaţi în combaterea pestei porcine africane, inclusiv pentru cei care cresc porci în gospodării.

"Cu toţii trebuie să conştientizăm că acest virus al PPA produce pagube dezastruoase şi de aceea am început această campanie de informare continuă a tuturor factorilor implicaţi - şi vorbim nu numai de cei care sunt în asociaţii, de fermieri care au afaceri ferme comerciale, ci şi de cei care cresc porci în gospodăria populaţiei. Vorbim despre luarea unor măsuri şi de condiţii de biosecuritate care sunt necesare ca să stopăm răspândirea virusului pe teritoriul României", a subliniat Robert Chioveanu.

Elaborarea unei Legi a porcului prin care să poată fi reglementată creşterea acestor animale pe teritoriul României, atât în gospodării, cât şi în exploataţiile comerciale, este cerută de industria din acest sector încă de la apariţia primelor focarele de pestă porcină africană.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, spunea în luna mai că va iniţia un proiect de lege pentru relansarea creşterii porcului în România, astfel încât să se poată respecta şi tradiţia creşterii porcului în gospodăriile populaţiei, dar în acelaşi timp să poată oferi ocazia creşterii în sistem industrial astfel încât în câţiva ani consumul intern de carne de porc să fie acoperit din producţia internă.

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), România a importat carne de porc în valoare de 292,2 milioane de euro, în primele şase luni din acest an, în creştere cu 17% faţă de perioada similară din 2019.

Carnea de porc proaspătă, refrigerată sau congelată ocupă de mai bine de 20 de ani prima poziţie pe lista importurilor României de produse agroalimentare. AGERPRES/(A - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)

Afisari: 180

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 23-10-2026 19:57

Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România

Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr

Economic Intern 23-10-2026 17:35

Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului

Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e

Economic Intern 23-10-2026 17:19

Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic

Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu

Economic Intern 23-10-2026 16:37

ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară

Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri

Economic Intern 23-10-2026 15:59

CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană

Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m

Economic Intern 23-10-2026 14:52

Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA

Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or

Economic Intern 23-10-2026 14:43

Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada

Economic Intern 23-10-2026 13:21

ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.

Economic Intern 23-10-2026 13:06

Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)

O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu

Economic Intern 23-10-2026 12:17

Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie

Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură

Economic Intern 23-10-2026 12:04

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

Economic Intern 23-10-2026 11:28

Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen

Economic Intern 23-10-2026 11:22

Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice

Economic Intern 23-10-2026 10:56

BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo

Economic Intern 23-10-2026 10:43

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN