Alin Burcea (ANAT): Ajutoarele de stat ne-ar permite să supravieţuim
Ajutorul de stat ar permite turoperatorilor să supravieţuiască până la apariţia unui vaccin anti-COVID-19, în care aceştia îşi pun speranţa, a declarat, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea.
"În principiu se lucrează la ajutorul de stat, se pregăteşte un act normativ în acest sens. A fost o întâlnire între HoReCa, hotelieri şi ANAT, cu domnul Orban (premierul Ludovic Orban, n.r.) şi cu domnul secretar de stat de la finanţe, Sebastian Burduja, şi acum am înţeles că vor să lucreze la o ordonanţă. Dacă fac lucrul ăsta este extraordinar, este foarte bine, pentru că noi am cerut scăderea TVA, dar ne-au spus că nu se poate pentru că ar începe nebunia şi toată lumea ar vrea. Noi avem la agenţiile de turism 19% TVA în condiţiile în care tot turismul romanesc are 5%. Şi noi, ANAT, am cerut să unificăm TVA, dar s-a trecut discuţia la ajutoare de stat, care ne permit pentru următoarele şase luni - când bănuiesc eu că lucrurile se vor mai descleşta, pentru că va începe vaccinul - să supravieţuim. Chiar dacă ne dau banii în ianuarie-februarie nu e o problemă, dar începem să ne mişcăm", a subliniatt Burcea.
El consideră că un ajutor de stat pentru întregul sector turistic românesc, inclusiv HoReCa, de 500 de milioane de euro, ar ajuta industria să depăşească perioada de criză cauzată de pandemia COVID-19.
"În general, măsurile pe care le-a luat Guvernul până acum nu poate spune nimeni că sunt proaste, ar trebui să fim farisei, dar, repet, pentru agenţiile mari care trebuie să reziste, nu sunt bani suficienţi. Acest ajutor de stat pentru care au început discuţiile între patronate şi Guvern ar fi extraordinar pentru noi toţi, ne dorim să se şi finalizeze treaba asta într-un fel sau altul. Din câte am înţeles eu, suma cerută de patronate este de 800 de milioane de euro, aici intrând şi restaurantele, hotelurile şi agenţiile, dar eu cred că un minimum de 500 de milioane ne-ar da aer să rezistăm şi să ieşim cu bine din încercarea asta. În general, turoperatorii s-au dus de la 100%, la 35- 40%, de la începutul pandemiei, deci scăderea este de 60-65% faţă de 2019. Acum vorbesc de cei şapte-opt cu care discut, agenţiile mici au supravieţuit. Eu am fost trei săptămâni în ţară pe la agenţii, mai au rezerve, dar nu mai au pentru mult timp, să zici că o duc încă un an. Majoritatea agenţiilor pe care le-am vizitat eu depuseseră actele pentru granturi", a precizat sursa citată.
Alin Burcea afirmă că speranţa agenţiilor de turism constă în începerea vaccinării anti-coronavirus.
"Vaccinul e o speranţă, pentru că oamenii ar vrea să meargă în vacanţe. Atunci când s-a putut, oamenii au mers în vacanţă, mai ales că turcii nu au avut cazuri, pentru că din două în două săptămâni aveau nevoie de o hârtie de funcţionare, îi verificau la măsurile pe care trebuia să le respecte. Deci, oamenii au încredere să meargă în vacanţă dacă lucrurile se mai liniştesc. Şi nu se pot linişti decât într-un singur fel, cu vaccin", a mai spus Burcea.
În ceea ce priveşte rezervările pentru vacanţe, opţiunile oamenilor s-au schimbat, turiştii preferând să le facă cu scurt timp înainte de plecare: "La noi, la Paralela 45, sunt rezervări, chiar dacă nu sunt multe, dar am observat că s-a schimbat modalitatea de rezervare, în sensul în care se fac cât mai aproape de plecare. Nu este vorba de last minute pentru că asta ar presupune şi discounturi, dar e vorba de scăderea timpului în care se fac rezervări faţă de plecare, pentru că lumea nu ştie ce se întâmplă. Faptul că nu se pot face petreceri de Revelion, adică îţi poţi rezerva o masă pentru Revelion, dar nu se pot organiza petreceri, asta ne afectează şi faptul că nu se deschid piscinele", a explicat vicepreşedintele ANAT.
Pentru perioada vacanţelor de iarnă, agenţiile de turism au lansat oferte pentru destinaţii exotice, unde numărul infectărilor cu COVID-19 este redus comparativ cu Europa.
"Noi avem în momentul de faţă un charter lansat împreună cu Christian Tour şi Eurolines pe Zanzibar, apoi chartere mici pe Turcia, Grecia, Egipt, care se fac şi au mers foarte bine vara asta. Şi Bulgaria, deşi este închisă deocamdată, dar cred că la numărul de infectări pe care îl avem noi luna viitoare redeschid Bulgaria. Bulgaria a mers bine şi e o destinaţie de munte foarte bună. Cam pe astea ne bazăm şi mai vindem exotice, Maldive, unde pregătim un charter, Mauritius, Republica Dominicană, Mexic, Cuba, acolo unde nu sunt probleme. Şi Dubai, care a scos al doilea test Covid obligatoriu. Noi, Paralela 45, am mai lansat un produs interesant, Cabane, pensiuni şi conace. Ori se închiriază cu totul, ori fiecare camera. Şi mai avem vreo 20 şi ceva de conace cu care am lucrat de-a lungul anilor, pe care le-am băgat la valorificare normală, pe lângă hotelurile de balneo şi munte cu care lucrăm", a adăugat Burcea, proprietarul Paralela 45.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a solicitat Guvernului, la 19 octombrie, printr-o scrisoare oficială, un sprijin real din partea statului pentru agenţiile de turism.
Printre propunerile considerate "cruciale" de ANAT pentru supravieţuirea agenţiilor, operatorii din turism au cerut realizarea unei scheme de ajutor de stat constând în oferirea de granturi egale cu valoarea taxelor achitate în anul 2019, proiect ce ar trebui implementat până cel târziu la finalul anului 2020, precum şi reducerea cotei de TVA la 5% pentru agenţiile de turism începând cu 1 ianuarie 2021, chiar şi pentru o perioadă limitată de trei ani. AGERPRES/(A, AS - autor: Adrian Ţone, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







