Un număr record de 1,4 milioane de aplicări pentru joburi a fost înregistrat în octombrie (platformă on-line)
În luna octombrie au fost înregistrate 1,4 milioane de aplicări pentru joburi pe platforma eJobs, marcând un nou record al ultimilor 21 de ani, potrivit unui comunicat al companiei, remis, luni, AGERPRES.
Mai exact, în ultima lună, aproape 150.000 de români au fost în căutarea unui loc de muncă. Dintre aceştia, 30.000 au fost candidaţi noi, care fie nu aveau cont pe eJobs, fie au fost inactivi în ultimii doi ani.
Vestea bună este că şi companiile devin tot mai active şi angajează într-un ritm susţinut - aproximativ 33.000 de joburi noi au fost postate în luna octombrie, topul domeniilor fiind condus de transport / distribuţie, vânzări, administrativ / logistică, relaţii clienţi / call center sau producţie. Acesta este cel mai mare număr de locuri noi de muncă postate în decursul unei luni, din ultimul an.
În ceea ce-i priveşte pe candidaţi, tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani rămân segmentul cu cea mai mare creştere de la o lună la alta, deşi, în cifre absolute, cel mai mare număr de aplicări vine din partea candidaţilor cu vârste între 25 şi 35 de ani.
Concret, în luna octombrie, au fost înregistrate 468.000 de aplicări corespondente categoriei 18-24 şi aproape 516.000 corespondente categoriei 25-35. Raportat la distribuţia geografică, Bucureşti, Cluj, Braşov, Timiş, Iaşi, Constanţa şi Prahova au fost judeţele din care au venit cele mai multe aplicări.
"Vedem în continuare un interes aproape exclusiv pentru joburile din România, în condiţiile în care, din 1,4 milioane de aplicări, doar 25.000 au fost pentru joburile din străinătate. Acest lucru este perfect explicabil, având în vedere contextul incert sau chiar îngrijorător din multe state europene care erau o destinaţie predilectă pentru români, cu toate că ofertele angajatorilor străini sunt în creştere de la lună la lună. Dacă în vară Italia şi Spania începeau să reintre în top 10, acum vedem, din nou, o scădere bruscă a numărului de aplicări pentru aceste două ţări. Unul dintre efectele imediate pe care le resimt candidaţii, în condiţiile în care tot mai puţini sunt interesaţi să plece în afară, este faptul că a crescut exponenţial competiţia pentru joburile din ţară", spune Bogdan Badea, CEO eJobs România, citat în comunicatul companiei.
În luna octombrie, cele mai multe aplicări au primit joburile din vânzări, relaţii clienţi / call-center, administrativ / logistică, back-office / secretariat, marketing, financiar / contabilitate şi e-commerce. AGERPRES/(autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Finanțelor a suplimentat cu peste 1 miliard de lei limita de cheltuieli pentru plata compensărilor la energie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avizat suplimentarea limitei de cheltuieli a Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale cu 1,058 miliarde de lei, pentru asigurarea plăților care trebuie efectuate în luna septembrie 2026, a anunțat sâmbătă Ministerul Finanțelor. Potrivit sursei citate, cea mai mare parte a sumei, r
Nazare a discutat cu omologul său italian despre consolidarea finanțelor publice și combaterea evaziunii fiscale
România și Italia vor să intensifice cooperarea în domenii precum combaterea evaziunii și fraudei fiscale, digitalizarea administrației fiscale și dezvoltarea unor servicii publice și financiare mai simple și mai accesibile, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în urma discuției cu omologul său italian, Giancarlo Giorgetti. Minis
Hidroelectrica vrea să cumpere servicii de asigurare a răspunderii profesionale cu peste 8 milioane de lei
Hidroelectrica alocă, din fonduri proprii, 8,36 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de asigurare de răspundere civilă profesională a membrilor Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului companiei, inclusiv a președinților, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Conform documentației, o
Nazare: BID are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la fondul RoBOOST
Banca de Investiții și Dezvoltare a României (BID) are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la RoBOOST, noul fond de fonduri destinat finanțării startup-urilor, IMM-urilor și companiilor românești aflate în diferite etape de creștere, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta participă
Fitch spune că România ar putea fi retrogradată la 'junk' dacă se prelungește criza politică
România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria 'junk' (nerecomandat pentru investiții - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka, analistă la agenția de evaluare financiară Fitch Ratings, pentru Bloomberg.
CNPP: Toate situațiile semnalate de Curtea de Conturi vor fi verificate; eventualele diferențe de drepturi, soluționate potrivit legii
Rezultatele auditului financiar efectuat de Curtea de Conturi asupra situațiilor financiare ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) pentru anul 2024 sunt tratate cu maximă seriozitate, iar toate situațiile semnalate vor fi verificate, astfel încât eventualele diferențe de drepturi să fie identificate și soluționate potrivit legii, precizează CNPP, într
CONAF cere autorităților să publice câte firme sunt vizate de noile obligații privind ambalajele
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită autorităților să estimeze și să publice numărul operatorilor economici vizați de noile obligații europene privind ambalajele, defalcat pe clase de mărime, în condițiile în care regulamentul european se aplică din august. Potrivit unui comunicat al organizației, transmis vineri AG
România susține consolidarea cooperării internaționale și a finanțării europene pentru dezvoltarea energiei nucleare (minister)
La nivel european sunt necesare instrumente de finanțare mai concrete pentru noile proiecte nucleare, precum și proceduri mai rapide și mai simple pentru aprobarea ajutorului de stat, susține secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. Potrivit unui comunicat al ministerului, la reuniunea ministerială anuală sub egida OCDE, România a
CNAIR solicită amânarea aplicării TollRo până la 1 aprilie 2027
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), cu informarea premierului, prorogarea până la 1 aprilie 2027 a termenului de aplicare a sistemului TollRo și a rovinietei, în condițiile în care sistemul se află încă în etapa de pilotare.
ANAF Antifraudă: 4 milioane de țigarete netimbrate, descoperite la un autotren intrat în România prin Nădlac
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au identificat 4 milioane de țigarete netimbrate într-un autotren care a intrat în România prin zona PTF Nădlac, transportul fiind efectuat pe ruta Țările de Jos - România, potrivit unui comunicat de presă al ANAF. Autotrenul a fost verificat pe autostrada A1, în proximitatea PTF N
Noul episod de incertitudine politică găsește România cu deficitul în scădere, dar cu firmele sub presiune (analiză)
România intră într-o nouă perioadă de instabilitate politică într-un moment economic extrem de sensibil: deficitul bugetar și inflația au început să scadă, dar industria pierde locuri de muncă, costurile de finanțare rămân ridicate, iar companiile resimt efectele cumulate ale fiscalității, consumului slab și lipsei de predictibilitate, avertizea
Fermierii afectați de seceta din 2025 vor primi până la 333 de lei/hectar pentru porumb și floarea-soarelui
Producătorii agricoli ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost afectate de seceta pedologică din 2025 vor putea primi un sprijin financiar de până la 333 de lei/hectar, în cadrul unei scheme cu un buget total de 155,36 milioane de lei, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Venim î
Tanczos: Agricultura are nevoie de cel puțin un miliard de lei pentru sprijinirea fermierilor până la sfârșitul anului
Agricultura are nevoie de cel puțin un miliard de lei pentru a asigura sprijinul necesar fermierilor până la sfârșitul anului, iar pentru achitarea integrală a sprijinului pentru motorina utilizată în trimestrul al doilea este necesară o rectificare bugetară, a declarat vicepremierul Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale lucrărilor de construcții, în luna iulie
Lucrările de construcții au scăzut ușor în Uniunea Europeană, în luna iulie 2026, comparativ cu luna iunie 2026, însă România se numără printre țările membre cu cel mai puternic avans la acest capitol, arată datele publicate, vineri, de Eurostat. Conform acestor date, lucrările de construcții au stagnat în zona eu
Șeful CNAIR: Străpungerea tunelurilor dintre Margina și Holdea a fost finalizată; betonarea galeriilor, gata până la finele anului
Tunelurile dintre Margina și Holdea (A1) au fost străpunse în totalitate, iar betonarea în totalitate a galeriilor se va finaliza până la sfârșitul acestui an, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Tunelurile dintre Margina ș



