Sărmaş (ADR), despre lansarea CNTD: Se creează astăzi un mic minister al transformării digitale
Lansarea Consiliului Naţional pentru Transformare Digitală (CNTD) reprezintă un demers fără precedent în care aducem mediul privat lângă mediul public şi se creează, astfel, un mic minister al transformării digitale, a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), Sabin Sărmaş, într-o conferinţă online.
"Descentralizarea modului în care se face absorbţia (de fonduri europene - n. r.) în România este bun şi cred că este calea spre succes. Şi noi, la nivel de Autoritate, încercăm să descentralizăm o parte din sarcini. Când vii din mediul privat în mediul public te întâlneşti cu altă lume, nu mai bună, nu mai rea. Primul reflex pe care îl ai e acela de a încerca să schimbi lumea în care ai ajuns, de a încerca să obţii ceea ce aveai în mediul privat. Îţi dai seama destul de repede că e o muncă enormă, că necesită timp, că se poate, că nu poate să fie în mediul public la fel ca în mediul privat, pentru că sunt alte reguli care guvernează. În final, îţi vine gândul cel bun de a aduce cele două lumi împreună. Asta facem noi astăzi, într-un demers fără precedent (lansarea Consiliului Naţional pentru Transformare Digitală - n. r.) în care aducem mediul privat din zona IT&C din România, unul extrem de competitiv, lângă mediul public. Suntem mulţi, aproape 300 de oameni, şi astăzi se creează un mic minister al transformării digitale, cu rol consultativ. Au fost peste 600 de aplicanţi din care am selectat 300 pentru acest Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală", a precizat Sărmaş.
Conform şefului ADR, noul Consiliu este structurat pe şapte grupuri de lucru, ce vor fi "motoarele, inimile şi consultanţii cei mai de preţ din partea mediului privat".
"Grupurile de lucru sunt structurile din cadrul CNTD în care se vor produce sau se vor propune politici publice, acte normative, strategii, se vor valida abordări tehnologice, arhitecturi la nivelul statului român. Este locul în care se face munca grea în Consiliului Naţional pentru Transformare Digitală a României. Ne vom dori să fim o structură agilă. Atunci când aceste grupuri îşi vor încheia demersul, vor fi probabil închise şi vom deschide altele. Cloud-ul guvernamental este o prioritate şi suntem sub presiunea timpului. Trebuie să semnăm un contract dacă nu vrem să pierdem oportunitatea unei finanţări europene, până la finalul acestui an. Suntem într-un proces de adoptare a unui act normativ care să faciliteze acest lucru. Va trebui, noi, ADR, să definim cerinţele cloud-ului operaţional. Pe urmă să propunem o arhitectură a proiectului", a explicat Sabin Sărmaş.
Acesta a amintit, totodată, de alte obiective ale CNTD, printre care se află identitatea electronică, factura electronică, precum şi interoperabilitatea.
"Interoperabilitatea, alături de identitatea electronică, este cea mai mare problemă fundamentală a României. Avem în implementare două soluţii-pilot pe termen mediu. Trebuie să construim împreună noi standarde de date, politici de management al datelor, de acces a datelor la nivelul fiecărui registru naţional. Identitatea electronică este un proiect pentru care am semnat un contract de finanţare în urmă cu o lună şi jumătate, care se află în linie dreaptă şi suntem foarte aproape de a face o propunere. Şi acolo ne aflăm sub presiunea timpului. Acel proiect trebuie validat, capabil să integreze altă tehnologie, alte sisteme, alte tipuri de identitate electronică de-a lungul timpului. Celelalte priorităţi (ale CNTD - n. r.) sunt legate de Digital Skills - un proiect în care marile companii din România, şi nu numai, au investit extraordinar de mult. Strategia e Inteligenţă Artificială pentru România nu o avem astăzi, dar există un grup de lucru dedicat de IA şi Big Data şi putem să ne apucăm de lucru de mâine. Factura electronică este iarăşi un demers pe care trebuie să-l finalizăm rapid având în vedere că avem această obligaţie la nivelul ADR de a propune o soluţie de facturare B2G cât mai repede", a spus preşedintele ADR.
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a lansat, marţi, Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală (CNTD), o structură consultativă reglementată prin Hotărârea de Guvern 89/2020.
Conducerea noii entităţi este formată din preşedintele ADR (care are şi calitatea de preşedinte CNTD) şi alţi 15 membri numiţi de către preşedinte. Activitatea CNTD se desfăşoară prin intermediul grupurilor de lucru tematice, iar componenţa acestora se stabileşte prin decizia preşedintelui ADR.
Pentru desfăşurarea activităţii, Consiliul colaborează cu instituţiile publice şi mediul academic, care pot fi invitate la lucrările grupurilor la iniţiativa Autorităţii pentru Digitalizarea României.
CNTD are ca obiective: elaborarea recomandărilor cu privire la politicile publice în domeniul transformării digitale (cu precădere cele din domeniile aferente grupurilor de lucru), participarea, în calitate de organism consultativ, la elaborarea cadrului normativ şi instituţional în domeniul transformării digitale, inclusiv cu privire la interoperabilitatea sistemelor informatice ale instituţiilor publice, organizarea dezbaterilor pe temele de interes de pe agenda publică din domeniul transformării digitale, precum şi analizarea, respectiv propunerea de soluţii pentru transformarea digitală a instituţiilor publice din România.
ADR este o instituţie creată în anul 2020 cu scopul realizării obiectivelor Guvernului României în sfera transformării digitale a societăţii româneşti. AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







