Boloş: România s-a inspirat din ce au făcut alte ţări şi a învăţat câteva secrete în accesarea fondurilor europene
România a început să se inspire din modelele altor ţări în privinţa accesării de fonduri europene, iar unul dintre secrete este transmiterea documentelor strategice la Comisia Europeană, pentru negocierea informală înainte de începerea noii perioade de programare, a declarat, marţi, într-o videoconferinţă organizată de Grupul Bursa, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.
"Planul de redresare economică şi rezilienţă este un subiect de mare actualitate, pentru că deschide oportunitatea unică pe care o are România astăzi, de a avea un buget suplimentar pe care urmează să îl acceseze, în valoare de 30,4 miliarde de euro. Asta înseamnă că facilitatea de recuperare şi rezilienţă destinată României se adaugă Politicii de Coeziune care are un buget de 28,2 miliarde de euro. De asemenea, la aceste două bugete se adaugă bugetul pentru Politica Agricolă, unde avem alocate 19,3 miliarde de euro. Aceasta este structura bugetului impresionant pe care îl avem la dispoziţie. În plus, mai există şi fondurile pentru tranziţie justă unde avem alocate alte 1,9 miliarde de euro. Cifrele sunt frumoase, dar ele sunt în acelaşi timp provocatoare pentru România, deoarece până acum dacă aveam bugetele pentru Politica de Coeziune, de exemplu, iată că de această dată discutăm despre triplarea bugetelor", a menţionat ministrul.
Boloş a precizat că trebuie discutat şi despre măsurile pentru consolidarea capacităţii de implementare a proiectelor şi a ministerelor de linie, iar în acest sens România trebuie să elaboreze câteva documente strategice în următoarea perioadă.
"Prin urmare discutăm şi despre măsuri pe care trebuie să le luăm pentru consolidarea capacităţii de implementare a proiectelor, a beneficiarilor, dar şi pentru ministerele de linie care sunt, de asemenea, chemate la acest efort comun pe care trebuie să-l facem. Din acest punct de vedere, sunt câteva documente strategice pe care România trebuie să le elaboreze în următoarea perioadă. La Politica de Coeziune, de exemplu, România a trimis la 1 octombrie în consultare informală la Comisia Europeană, acordul de parteneriat împreună cu cele opt programe operaţionale pe care le avem", a subliniat Boloş.
Acesta a adăugat că România a ales o altă cale de acces la fonduri europene, faţă de cum se întâmpla în anii anteriori, prin transmiterea documentelor strategice la Bruxelles pentru negocierea informală înainte de începerea noii perioade de programare.
"Sigur, rămâne marele semn de întrebare cu privire la capacitatea de implementare (a proiectelor, n.r.). Ne întrebăm cum o să putem să fim în măsură să implementăm tot bugetul acesta de 80 de miliarde de euro. Vreau să adaug că România, inspirându-se şi din ceea ce au făcut alţii, am constatat că sunt câteva secrete. Unul dintre ele este devansarea negocierilor cu Comisia. Practic, noi pe Politica de Coeziune, dar şi pe facilitatea de recuperare şi rezilienţă, am trimis documentele strategice pentru negocierea informală, astfel încât să avem accesul la bani nu ca până acum, pornind negocierile după 2-3 ani de la începerea perioadei de programare, ci pur şi simplu înainte şi câştigarea de timp în favoarea implementării proiectelor. Al doilea secret pe care l-am învăţat din modelele studiate a fost că ei (din alte state, n.r.), în paralel, avansează fonduri pentru pregătirea proiectelor, adică dau bani beneficiarilor pentru a face documentaţii tehnico-economice, studii de fezabilitate etc.", a subliniat Marcel Boloş.
Grupul de presă Bursa organizează, marţi, videoconferinţa cu tema "Fondurile Europene", eveniment în cadrul căruia se dezbat teme, precum: Planul de rezilienţă şi de redresare economică, prioritate pentru perioada 2021-2023; Finanţarea companiilor prin IMM Invest versus fondurile alocate de Uniunea Europeană; Împrumut bancar sau finanţare europeană nerambursabilă; Green-bonds - soluţie pentru implementarea Green Deal; Exerciţiul bugetar 2021-2027, noi direcţii de finanţare. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







