Chiriţoiu: Modificările la Legea concurenţei încalcă legislaţia europeană; până se clarifică aceste aspecte, situaţia nu se schimbă
Proiectul care modifică Legea concurenţei încalcă legislaţia europeană, iar situaţia nu se schimbă până nu sunt clarificate aceste aspecte, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Aceste precizări au fost făcute după ce, miercuri, Curtea Constituţională a României (CCR) a respins sesizările preşedintelui Klaus Iohannis, PNL şi USR privind modificările aduse Legii concurenţei, stabilind că acestea sunt constituţionale.
"Aşteptăm motivarea deciziei Curţii Constituţionale. Însă, dincolo de aspectele constituţionale, proiectul de lege încalcă legislaţia europeană. Ca urmare, trebuie corectat şi armonizat cu prevederile europene pentru a putea fi pus în practică.
Până se clarifică aceste aspecte, situaţia nu se schimbă", a arătat Chiriţoiu.
CCR a decis miercuri că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei 21/1996 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Şeful statului a trimis Curţii Constituţionale o sesizare în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei 21/1996.
"Prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea menţionată contravine unor norme şi principii constituţionale", spunea şeful statului în sesizarea transmisă CCR.
El susţinea că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului.
Şeful statului indica faptul că actul normativ a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, iar la Senat i-au fost aduse 38 de modificări la peste 20 de articole, care au vizat compunerea plenului Consiliului Concurenţei, modalitatea de numire a membrilor plenului, stabilirea atribuţiilor acestora, modificarea condiţiilor pe care aceştia trebuie să le îndeplinească, modificarea reglementărilor în caz de vacanţă a funcţiei de preşedinte al Consiliului Concurenţei, modificarea dispoziţiilor referitoare la aspectele examinate şi dezbătute în plen de Consiliul Concurenţei, funcţiile publice de specialitate din cadrul instituţiei, interdicţiile după încheierea angajării în cadrul instituţiilor publice, modificarea statutului secretarului general şi al secretarului general adjunct şi, nu în ultimul rând, introducerea art. II şi art. III, cu efect direct în ceea ce priveşte schimbarea conducerii Consiliului Concurenţei.
"O intervenţie legislativă de o asemenea amploare şi realizată cu privire la dispoziţii de o importanţă deosebită din cuprinsul Legii nr. 21/1996 ce reglementează funcţionarea unei autorităţi autonome cu responsabilităţi clare în statul român şi în aplicarea dispoziţiilor tratatelor şi legislaţiei Uniunii Europene nu numai că deturnează actul normativ de la scopul iniţiatorului şi de la forma adoptată de Camera Deputaţilor, dar reprezintă şi o încălcare flagrantă a principiului bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (2), prin raportare la art. 75 din Constituţie, astfel cum acesta a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale", sublinia Iohannis.
În opinia sa, actul normativ a fost adoptat cu încălcarea prevederilor din Constituţie, prin continuarea parcursului legislativ după expirarea termenului de 45 de zile prevăzut de Legea fundamentală.
Potrivit preşedintelui Iohannis, condiţia necesară pentru a fi numit în funcţia de membru al Consiliului Concurenţei, prevăzută de actul normativ - "să nu fie incapabilă ori să nu fi fost condamnată pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani sau mai mare" - contravine Constituţiei, întrucât instituie o decădere perpetuă din acest drept.
De asemenea, condiţia conform căreia "persoana propusă pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei trebuie să aibă o vechime de cel puţin 10 ani într-o funcţie de demnitate publică sau de conducere cu responsabilităţi ce implică o înaltă competenţă profesională şi managerială" contravine prevederilor din Constituţie în componenta privind calitatea legii, susţinea şeful statului.
Iohannis mai critica şi prevederile conform cărora, "în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Camera Deputaţilor şi Senatul vor demara procedurile pentru numirea membrilor Consiliului Concurenţei. Actualii membri ai Consiliului pot fi propuşi şi numiţi în oricare dintre funcţiile prevăzute de prezenta lege".
Astfel, el indica faptul că, în realitate, mandatele în curs ale membrilor Consiliului Concurenţei vor înceta la data depunerii jurământului de către membrii Consiliului Concurenţei ce vor fi numiţi prin hotărâre a Camerei Deputaţilor şi Senatului, arătând că se încalcă principiul neretroactivităţii legii civile.
Preşedintele Iohannis susţinea că demararea procedurilor pentru numirea tuturor membrilor Consiliului Concurenţei - cu consecinţa afectării mandatelor neepuizate ale actualilor membri ai Consiliului - echivalează cu nerespectarea de către statul român a obligaţiei de a îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi implicit cu încălcarea Directivei (UE) 2019/1 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind oferirea de mijloace autorităţilor de concurenţă din statele membre, astfel încât să fie mai eficace în aplicarea legii şi privind garantarea funcţionării corespunzătoare a pieţei interne.
Şi senatori ai grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România au sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea actului normativ. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo







