logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ministrul Transporturilor: România a pierdut fonduri europene în valoare de 320 de milioane de euro din cauza blocajelor în instanţă

Imagine din galeria Agerpres

România a pierdut, până la sfârşitul anului trecut, fonduri europene nerambursabile în valoare de 320 de milioane de euro alocate prin programul Connecting Europe Facility (CEF) pentru cele trei secţiuni de cale ferată dintre Braşov şi Sighişoara, parte a Coridorului feroviar IV Pan-European, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Transporturilor a afirmat acest lucru în cadrul ceremoniei de semnare a contractului de reabilitare a liniei ferate pe Subsecţiunea 2, Apaţa - Caţa, din secţiunea de cale ferată Braşov - Sighişoara.

Lucian Bode i-a transmis prim-ministrului Ludovic Orban că pentru subsecţiunea Apaţa - Caţa au existat 22 de termene în instanţele de judecată până la semnarea contractului de reabilitare.

"Cele trei secţiuni dintre Braşov şi Sighişoara au fost blocate în instanţă, ceea ce a întârziat semnarea contractelor, iar pentru secţiunea Predeal - Braşov, un tronson dificil din punct de vedere tehnic, a fost mult amânată procedura de licitaţie. Apropo de blocajele în instanţă, am verificat, de curiozitate, ştiind că semnăm astăzi acest contract, cât a trecut din momentul în care am dat acordul procedurii şi până în momentul în care am semnat contractul. Pe secţiunile 1 şi 3, din iulie 2018, când s-a emis raportul procedurii, până în februarie 2020, am avut 14 termene în instanţă. Pe secţiunea 2, de care vorbim astăzi, între ianuarie 2019, când a fost emis raportul procedurii, şi iulie 2020, am avut 22 de termene în instanţă", a precizat Lucian Bode.

Ministrul Transporturilor a apreciat că blocajele în instanţe au avut ca efect reducerea accesării de către România a fondurilor europene nerambursabile pentru Coridorul feroviar IV Pan-European.

"Acest lucru (blocajele în instanţe, n.r.), dincolo de întârzierile în modernizare, a însemnat din păcate pentru România reducerea fondurilor europene disponibile prin Connecting Europe Facility. Prin CEF am avut o dezangajare de 320 de milioane de euro. România a pierdut 320 de milioane de euro din cei 1,1 miliarde de euro alocaţi pentru cele trei secţiuni prin CEF. Din păcate acesta este tabloul infrastructurii feroviare la sfârşitul anului trecut în ceea ce priveşte Coridorul IV feroviar Pan-European, pentru care avem fonduri europene nerambursabile atât din POIM - Programul Operaţional Infrastructură Mare, cât şi din CEF, şi pe care avem obligaţia să îl finalizăm cât mai repede. Anul 2024 trebuie să fie anul în care să finalizăm aceste lucrări, şi sunt convins că printr-o implicare susţinută şi o monitorizare atentă a lucrărilor şi o mobilizare a constructorilor putem să realizăm acest obiectiv. Astăzi aşadar semnăm contractul pentru secţiunea 2, Apaţa - Caţa, 43 de kilometri, cu o valoare de aproximativ 561 de milioane de euro", a menţionat Lucian Bode.

Ministrul Transporturilor a explicat că în prezent doar 360 de kilometri au fost modernizaţi din acest coridor feroviar pan-european care leagă Constanţa de Curtici.

"Proiectele de infrastructură feroviară din România înregistrează din păcate mari întârzieri în implementare. Deşi avem o reţea extinsă de cale ferată - 11.000 de kilometri - una dintre cele mai extinse la nivel european, ea nu a fost din păcate eficient gestionată, nu s-au făcut la timp investiţiile în modernizarea căii ferate, iar termenele asumate nu au fost respectate. Avem un coridor feroviar important, Coridorul IV Pan-European, care leagă Constanţa de frontiera de vest, din Curtici, din care aproximativ 360 de kilometri au fost modernizaţi pentru viteza de 160 de kilometri pe oră, între Constanţa - Bucureşti şi Câmpina - Predeal, restul tronsoanelor fiind în diferite etape de implementare, iar o dată cu semnarea contractelor pentru cele trei secţiuni între Braşov şi Sighişoara putem vorbi de peste 400 de kilometri care se modernizează pe acest Coridor IV Pan-European", a arătat Lucian Bode.

La ceremonia de semnare a contractului pentru reabilitarea subsecţiunii Apaţa - Caţa, directorul general al CFR SA, Ioan Pintea, a susţinut că la finalul modernizării segmentului feroviar Braşov - Sighişoara, timpul de transport dintre cele două destinanţii va scădea la aproximativ 47 de minute pentru un tren InterRegio.

"Tronsonul de la Braşov până la Sighişoara are o lungime de aproximativ 128 de kilometri şi a fost împărţit în trei sub-secţiuni: Braşov - Apaţa, cu o lungime de aproximativ 38 de kilometri, Apaţa - Caţa, circa 44 de kilometri, şi Caţa - Sighişoara, cu o lungime de aproximativ 46 de kilometri. (...) În ce priveşte tronsonul din mijloc, pentru care suntem astăzi aici, linia va fi proiectată în mare măsură pe un nou amplasament, peste două treimi din amplasamentul acestui proiect va fi un traseu nou, tocmai pentru că pe acest segment linia are un traseu extrem de sinuos, datorită reliefului accidentat. Din cei 44 de kilometri, în urma reproiectării traseului, o să ajungem la 28 de kilometri, o scurtare semnificativă a traseului, care se va face prin realizarea unor lucrări de anvergură însemnată - poduri, viaducte şi, ce este mai important, două tuneluri de cale ferată, unul de 7 kilometri şi celălalt de 5 kilometri de linie simplă, fiecare cu galeria lui, deci în total aproximativ 24 de kilometri de tunel. Pe toată secţiunea, pe 95% din lungimea acestui traseu, se va circula cu viteza de 160 de kilometri pe oră la trenurile de călători şi 120 de kilometri pe oră la trenurile de marfă. Dacă acum, linia fiind în prezent în stare avansată de degradare, trenurile Regio fac aproape 3 ore, 2 ore şi 40 de minute, după reabilitare timpul se va reduce semnificativ, la un tren InterRegio fără oprire timpul reducându-se la 47 de minute. Este o economie de timp substanţială. Valoarea lucrărilor este de 2,723 miliarde de lei fără TVA, 561 de milioane de euro. Asocierea cu care vom semna contractul este un consorţiu în care lider este societatea Aktor din Grecia, având parteneri români subsidiara din România a concernului Alstom şi Arcada Galaţi", a încheiat directorul general al CFR SA. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 71

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 24-10-2026 16:40

ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea

Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară

Economic Intern 24-10-2026 11:10

CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026

Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii

Economic Intern 23-10-2026 19:57

Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România

Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr

Economic Intern 23-10-2026 17:35

Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului

Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e

Economic Intern 23-10-2026 17:19

Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic

Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu

Economic Intern 23-10-2026 16:37

ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară

Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri

Economic Intern 23-10-2026 15:59

CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană

Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m

Economic Intern 23-10-2026 14:52

Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA

Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or

Economic Intern 23-10-2026 14:43

Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada

Economic Intern 23-10-2026 13:21

ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.

Economic Intern 23-10-2026 13:06

Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)

O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu

Economic Intern 23-10-2026 12:17

Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie

Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură

Economic Intern 23-10-2026 12:04

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

Economic Intern 23-10-2026 11:28

Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen

Economic Intern 23-10-2026 11:22

Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice