Consiliul Naţional al IMM-urilor: Creşterile de cheltuieli votate de Parlament vor reduce resursele pentru investiţii
Creşterile de cheltuieli votate marţi de Parlament vor provoca lipsa resurselor financiare bugetare pentru proiectele de investiţii, care asigură o dezvoltare durabilă şi sustenabilă, se menţionează într-un comunicat remis marţi de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
Organizaţia patronală a IMM-urilor aminteşte că cele două Camere ale Parlamentului au votat, marţi, proiectele de lege privind rectificarea bugetului de stat şi rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat care includ creşterea pensiilor cu 40%, creşterea cu 200 de lei a salariilor profesorilor şi creşterea fondurilor pentru Primării.
Consiliul Naţional al IMM-urilor apreciază că actuala criză economică generată de pandemia de Covid-19, coroborată cu scăderea încasărilor la buget, va determina creşterea deficitul public, impulsionat de cheltuielile curente din sectorul public şi în special din cauza indexării cu 40% a pensiilor.
"Având în vedere lipsa de resurse bugetare, creşterile votate de către Parlament vor avea ca efecte: punerea în pericol a sustenabilităţii creşterii economice a României; deteriorarea deficitului de cont curent, având în vedere consumul care depăşeşte valoarea exporturilor; lipsa resurselor pentru investiţii, care să asigure o dezvoltare durabilă şi sustenabilă; creşterea deficitului public; crearea de tensiuni suplimentare pe piaţa forţei de muncă, în special în domeniul privat", se precizează în comunicatul CNIPMMR.
Organizaţia patronală a IMM-urilor notează în comunicat că, potrivit raportului de ţară despre România pentru anul curent redactat de Comisia Europeană, România nu a înregistrat niciun progres în următoarele domenii: asigurarea implementării cadrului bugetar naţional; asigurarea sustenabilităţii sistemului public de pensii; îmbunătăţirea competenţelor prin sporirea relevanţei pe piaţa forţei de muncă a educaţiei şi formării profesionale şi a învăţământului superior; finalizarea reformei venitului minim de incluziune; îmbunătăţirea previzibilităţii procesului decizional; îmbunătăţirea guvernanţei corporative a întreprinderilor de stat.
Potrivit comunicatului, în ceea ce priveşte rectificarea bugetară, CNIPMMR propune partidelor următoarele propuneri în domeniul social: creşterea cu 40% a pensiilor care au o valoare de până în 800 lei (în jur de 1.800.000 pensionari), rezultând o creştere medie de 300 de lei/lună, reprezentând un efort bugetar de aproximativ 1,3 miliarde euro/an; creşterea cu 200 de lei/lună a pensiilor cu valoarea între 801-1500 lei (în jur de 1.930.000 pensionari), reprezentând un efort bugetar de aproximativ 965 milioane euro/an; indexarea cu valorea inflaţiei a pensiilor care depăşesc 1500 lei (aproximativ 1.202.000 pensionari); îngheţarea valorii pensiilor care depăşesc 5.000 lei (în jur de 10.000 pensionari); adoptarea de măsuri pentru rezolvarea ratei ridicate a tinerilor care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare.
Referitor la domeniul economic, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România susţine necesitatea sustenabilităţii şi orientării spre investiţii a bugetului şi acordarea sumelor de bani necesare pentru efectuarea plăţilor în cadrul programului Romania Start-up Nation 2018 (sume introduse în cadrul rectificării bugetare actuale).
În domeniul educaţiei, CNIPMMR propune alocarea sumelor pentru asigurarea de materiale de protecţie sanitară a profesorilor şi achiziţia de echipamente care să permită profesorilor desfăşurarea cursurilor on-line, dotarea în regim de urgenţă a tuturor şcolilor cu toalete în interiorul unităţii de învătământ şi cu apă curentă, şi înfiinţarea de cabinete medicale în toate unităţile de învătământ.
În ceea ce priveşte sectorul administrativ, organizaţia patronală a IMM-urilor solicită digitalizarea administraţiei publice, cu restructurarea posturilor care întreţin nejustificat birocraţia, şi limitarea creşterilor salariale ale bugetarilor sub nivelul investiţiilor, astfel încă aceste creşteri salariale să nu afecteze nivelul investiţiilor, se menţionează în comunicatul CNIPMMR. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice







