ARCPA: Declararea stării de calamitate pune în pericol producţia următorilor ani agricoli
Asociaţia Română a Comercianţilor de Produse Agricole (ARCPA) susţine că declararea stării de calamitate, în contextul publicării de către Ministerul Agriculturii a unui astfel de proiect, va pune în pericol producţia următorilor ani agricoli şi solicită retragerea de urgenţă din circuitul legislativ a acestei propuneri de Ordonanţă de Urgenţă.
"Suntem cu toţii conştienţi că traversăm un an agricol dificil, însă declararea stării de calamitate prin OUG ar avea ca şi consecinţă directă nerespectarea angajamentelor contractuale existente între comercianţi şi fermieri; prin urmare, încrederea dintre principalii parteneri ai lanţului cerealelor ar fi iremediabil afectată. În această situaţie, pre-finanţarea fermierilor de către comercianţi ar deveni imposibilă. Viitorii ani agricoli ai Romaniei sunt în pericol", a declarat, marţi, Vasile Varvaroi, preşedintele ARCPA, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Membrii ARCPA au luat act cu extrema îngrijorare de postarea de pe site-ul MADR a proiectului de OUG privind declararea stării de calamitate de către Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă pentru fenomenul de secetă pedologică. Ei consideră că soluţiile necesare depăşirii situaţiilor speciale trebuie identificate în interiorul lanţului de aprovizionare cu cereale, şi nu în afara acestuia.
Asociaţia traderilor reuneşte 13 companii al căror principal obiect de activitate este comercializarea şi exportul pe piaţa mondială, la cele mai competitive preţuri, a peste 50% din producţia agricolă a României. Potrivit sursei citate, de peste două decenii, membrii ARCPA construiesc parteneriate durabile cu fermierii romani, concretizate în creşterea constantă a cantităţii şi calităţii producţiei agricole a României, atât pentru piaţa internă, cât şi pentru export.
"Membrii ARCPA îşi exprimă convingerea că principalul obiectiv al momentului devine restabilirea încrederii între jucătorii din piaţa cerealelor şi repornirea motoarelor în vederea pregătirii viitorului sezon agricol, solicitând, în acest sens, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, retragerea de urgenţă din circuitul legislativ a propunerii de OUG referitoare la declararea stării de calamitate", se precizează în comunicat.
Pe data de 15 septembrie, MADR a publicat pe site un proiect de OUG privind declararea stării de calamitate
de către Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă. Aceasta se face pe baza proceselor-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturi în anumite judeţe din sudul şi sud-estul ţării dacă suprafaţa calamitată depăşeşte 50% din suprafaţa agricolă a judeţului.
"Starea de calamitate reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de tipul de risc de secetă pedologică, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat al acesteia şi necesar pentru înlăturarea eventualelor răspunderi contractuale şi sancţiuni pe care le pot avea
fermierii în relaţiile comerciale", se arată în proiect.
Potrivit documentului, starea de calamitate se declară la nivel local, al municipiului Bucureşti sau judeţean, atunci când din analiza Rapoartelor sinteză cu pagubele la culturile agricole, asociate fenomenului meteorologic de secetă pedologică, întocmite de către Grupurile de suport tehnic pe baza proceselor-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturi, reiese că suprafaţa calamitată depăşeste 50% din suprafaţa agricolă a localităţii/judeţului.
Starea de calamitate se declară pe an agricol sau campanie agricolă, după caz şi după producerea efectelor fenomenului de secetă pedologică. Declararea stării de calamitate este asimilată forţei majore.
Hotărârile prin care se declară starea de calamitate cuprind baza legală şi durata perioadei de manifestare a stării de calamitate.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo







