ASCPD a transmis 20 de propuneri privind acreditarea organismelor de certificare GDPR în România
Asociaţia Specialiştilor în Confidenţialitate şi Protecţia Datelor (ASCPD) România, în urma unei consultări cu toţi membrii, a transmis către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal un document conţinând 20 de propuneri de modificare a proiectului de Decizie a ANSPDCP privind Cerinţele suplimentare pentru acreditarea organismelor de certificare în temeiul art. 43 din Regulamentul (UE) 2016/679, se arată într-un comunicat al ASCPD remis AGERPRES.
Cerinţele au fost elaborate cu consultarea Asociaţiei de Acreditare din România (Renar) şi urmează a fi transmise pentru aviz Comitetului European pentru Protecţia Datelor, în concordanţă cu art. 64 din Regulamentul (UE) 2016/679.
"Salutăm şi apreciem în mod deosebit iniţiativa ANSPDCP de a supune acest proiect dezbaterii. Acest proces de certificare, prevăzut de art. 43 din Regulamentul (UE) 2016/679, este extrem de important pentru toţi operatorii de date şi certificarea GDPR va însemna confirmarea respectării de către o organizaţie a cerinţelor unui standard în materie de protecţia datelor. Companiile vor putea apela în mod voluntar la certificarea produselor, serviciilor sau proceselor pentru a demonstra că acestea au fost inspectate, verificate şi aprobate de un organism de certificare", a declarat Marius Dumitrescu, preşedintele ASCPD.
Acesta a adăugat: " Scopul final al certificării este creşterea încrederii printre consumatori, parteneri şi alţi factori interesaţi, ceea ce poate deveni un avantaj concurenţial major. Certificarea GDPR va reprezenta asumarea responsabilităţii asupra prelucrărilor de date, oferind un sentiment de siguranţă clienţilor, partenerilor sau angajaţilor proprii, fapt ce va cimenta relaţia cu aceştia".
Certificarea GDPR va fi un proces similar obţinerii certificărilor ISO, astfel ca pentru a dobândi această certificare, operatorii interesaţi vor trece printr-un proces care va urmări planificarea, controlul, evaluarea şi corectarea proceselor organizaţiei, astfel încât acestea să corespundă normelor standardului în materie de protecţie a datelor. Articolele 42 şi 43 din Regulament prevăd obiectivele, garanţiile şi rolurile actorilor, împreună cu principiile generale pentru procesele de certificare şi acreditare. Etapele procesului de certificare sunt determinate în GDPR şi pot fi completate de etapele identificate în standardul ISO / IEC 17065.
Cu toate acestea, dincolo de prevederile generice, ar trebui să fie examinate certificările existente pentru a identifica cele mai bune practici. Aspecte precum gestionarea soluţionării litigiilor, tehnicile de monitorizare a certificărilor acordate şi politicile de sancţionare sunt esenţiale pentru dezvoltarea unor mecanisme de încredere pentru certificarea în domeniul protecţiei datelor. Pentru operatori sau împuterniciţi acestora, certificarea GDPR reprezinta o forma prin care organizaţia poate confirma bunele practici implementate în ceea ce priveşte protecţia datelor, un plus de valoare care poate sa-i asigure dezvoltarea portofoliului de clienţi.
Această certificare va fi voluntară, ceea ce înseamnă că pe o piaţă puternic concurenţială, aceasta poate reprezenta o forma de departajare faţă de competitori. Spre exemplu, un operator care doreşte să externalizeze a anumită activitate ce include prelucrarea de date personale, va înclina spre contractarea unui împuternicit care deţine o certificare GDPR, aceasta reprezentând o garanţie suplimentară a responsabilităţii împuternicitului în ceea ce priveşte protecţia datelor personale. Nu în ultimul rând, certificarea GDPR va demonstra existenţa unor garanţii adecvate oferite de operatorii sau de persoanele împuternicite de operatori, care nu fac obiectul Regulamentului GDPR, în cadrul transferurilor de date cu caracter personal către ţări terţe sau organizaţii internaţionale.
Asociaţia Specialiştilor în Confidenţialitate şi Protecţia Datelor (ASCPD) este creată cu scopul de a informa şi de a reuni profesioniştii care doresc să gestioneze cu succes punerea în aplicare a Regulamentului General privind Protecţia Datelor 2016/679 şi a legislaţiei aferente, funcţionând ca un organism consultativ profesionist pentru persoane şi organizaţii. ASPDC este o organizaţie non-guvernamentală, autonomă, apolitică şi non-profit care ajută la definirea, susţinerea şi îmbunătăţirea profesiei de Responsabil în protecţia datelor şi a altor specialişti în domeniu şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile OG nr. 26/2000.
Obiectivul ASCPD este de a oferi soluţii concrete la problemele cu care se confruntă specialiştii în confidenţialitate şi protecţia datelor, de a creşte gradul de conştientizare a legislaţiei şi de a oferi membrilor săi un forum în care aceste subiecte să poată fi dezbătute, precum şi un loc de pregătire profesională continuă. ASCPD militează pentru îmbunătăţirea gradului de conştientizare cu privire la tehnologiile şi legile care pun în pericol viaţă privată, pentru a se asigura că publicul este informat şi implicat. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Dicu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor/facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice







