Doar 4 din 10 români sunt independenţi financiar (CFA România)
Doar 4 din 10 români sunt independenţi financiar, relevă datele unei cercetări derulate de Asociaţia CFA România.
"Asociaţia CFA România a derulat un chestionar care măsoară gradul independenţei financiare la români. Conform acestuia, 43% dintre respondenţi sunt dependenţi financiar, ceea ce înseamnă că nu sunt pregătiţi pentru a face faţă unor cheltuieli neprevăzute, unei perioade fără venituri sau pentru perioada pensionării", se arată într-un comunicat al organizaţiei, remis marţi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, 13% dintre respondenţi au un grad mediu de independenţă financiară, iar numai 44% pot fi consideraţi independenţi financiar.
"Acest lucru înseamnă că pot gestiona majoritatea cheltuielilor neprevăzute şi investesc pentru perioada pensionării", susţin autorii chestionarului.
Totodată, 43% dintre români apelează la prieteni, familie sau stat pentru ajutor
Potrivit sursei citate, salariul sau pensia reprezintă unica sursă de venit pentru aproape două treimi dintre români şi doar 17% din respondenţi au surse de venit multiple, având astfel o diversificare a provenienţei veniturilor.
Mia exact, pentru 64% dintre respondenţi singura sursă de venit este salariul sau pensia, în timp ce 6% nu au nicio sursă de venit lunar.
"Din păcate, prea puţini dintre noi acordăm atenţie modalităţilor de obţinere a independenţei financiare pe termen lung, iar aceasta este singura metodă prin care putem trece cu bine de perioade neprevăzute, cum este criza în care ne regăsim, sau să nu depindem de alte surse atunci când ajungem la pensionare. Noi considerăm că planificarea pe termen lung este vitală: urmărirea bugetului lunar de cheltuieli şi economisirea recurentă sunt primii paşi care trebuie realizaţi. De asemenea, este important ca resursele să fie investite pentru a multiplica valoarea economiilor acumulate", a declarat Mihai Purcărea, membru în Consiliul Director al Asociaţiei CFA România.
O treime dintre românii apropiaţi de vârsta pensionării au datorii egale cu sau mai mari decât activele. Astfel, din punct de vedere al nivelului avuţiei, 44% dintre respondenţii din categoria +25 de ani au datorii egale sau mai mari decât nivelul activelor şi doar 25% au active nete care să acopere cel puţin 3 ani de cheltuieli.
"Mai îngrijorătoare sunt rezultatele pentru grupa de vârstă +55 ani, unde 35% din respondenţi au datorii egale sau mai mari decât activele. Aceste persoane sunt dependente de pensie şi extrem de vulnerabile la eventuale modificări ale nivelului de trăi sau al dobânzilor", susţin autorii chestionarului.
Potrivit aceluiaşi chestionar, doar 3 din 10 români economisesc lunar. Astfel, în ceea ce priveşte comportamentul de economisire, 29% dintre respondenţi nu economisesc deloc din veniturile lunare. Circa 15% şi-ar dori să economisească, însă cheltuielile lunare sunt mai mari decât nivelul venitului, în timp ce 14% ar putea economisi, însă nu fac acest lucru. La polul opus, 29% din respondenţi economisesc peste 20% din veniturile lunare.
"Deşi nu economisesc, mai bine de jumătate dintre respondenţi (60%) declară că îşi monitorizează bugetul lunar. Pe de altă parte, aproape un sfert declară că nu îşi planifică sau urmăresc bugetul în mod regulat", susţin autorii chestionarului.
Totodată, românii preferă să ia singuri deciziile de investiţii. Când vine vorba despre decizia de a investi, doar 7% dintre respondenţi ar contacta un specialist, pentru a discuta deciziile importante. Respondenţii au declarat că preferă să ia hotărârea pe cont propriu, beneficiind deja de experienţa anterioară (35%) sau vor să înveţe singuri (32%). Depozitele bancare (33%) şi activele imobiliare (25%) sunt principalele active folosite de respondenţi pentru plasarea banilor.
Un alt factor urmărit prin întrebările adresate a fost modalitatea de gestionare a resurselor. Reprezentanţii CFA România susţin că s-a observat că, în general, se înregistrează o diversificare redusă a plasamentelor: doar 40% din respondenţi au plasamente diversificate (nu au nici un activ cu o pondere de peste 75%). În schimb, 39% din respondenţi au o concentrare foarte mare pe depozite bancare, urmaţi de investitorii în imobiliare: 12% din respondenţi au aproape toate economiile investite în active imobiliare.
"Diversificarea plasamentelor este un factor cheie în gestionarea cu succes, pe termen lung, a resurselor. Inflaţia erodează puterea de cumpărare, în special pentru plasamentele în instrumente cu venit fix, cum sunt depozitele şi titlurile de stat, în timp ce activele cu venit variabil precum imobiliarele şi acţiunile pot înregistra fluctuaţii mari ale preţului în timp. Gestionarea optimă se poate realiza având o expunere diversificată, către mai multe tipuri de plasamente", a declarat Adrian Codirlaşu, preşedintele CFA România.
Chestionarul realizat de Asociaţia CFA România face parte din campania Generaţia I, prin care organizaţia şi-a propus informarea şi educarea publicului privind importanţa obţinerii independenţei financiare. Au răspuns chestionarului în perioada martie-mai 2020, un număr de 1.043 de persoane, din toate categoriile de vârstă (+18 ani).
Cercetarea a urmărit măsurarea gradului de independenţă financiară, definit ca posibilitatea de a putea gestiona cheltuieli neprevăzute, pierderea sau diminuarea unei surse a venitului (i.e. salariu, pensie etc.) sau posibilitatea de a suplimenta pensia cu venituri proprii.
Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute (USA). În prezent, CFA România are 250 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice







