logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Tulcea: Traficul de mărfuri pe Dunăre între Isaccea (România) şi Orlovka (Ucraina) a fost deschis

Imagine din galeria Agerpres

Punctul de trecere a Dunării cu bacul între oraşul Isaccea, judeţul Tulcea, şi localitatea Orlovka, regiunea Odessa, Ucraina, a fost deschis, miercuri dimineaţa, traficului de marfă, iar comisionarii vamali dau asigurări că acesta va fi tranzitat în perioada imediat următoare.

Lucrările de amenajare a punctului de trecere Ro-Ro au demarat în urmă cu aproximativ doi ani şi s-au finalizat anul acesta, valoarea totală a investiţiei fiind de 5,15 milioane de euro, potrivit administratorului societăţii Navrom Bac SRL din Galaţi, Constantin Hârţan.

"De la început, cel mai greu a fost să obţinem hotărârea de Guvern după încheierea tratatului dintre ministerele de externe din România şi Ucraina. Au fost apoi probleme legate de forţa de muncă. În sfârşit, am fost pionierii proiectelor cu fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Este prima investiţie de acest tip care se face parţial cu fonduri europene", a precizat Hârţan.

El a spus că doar 1,15 milioane de euro din bugetul total al investiţiei reprezintă contribuţia din fonduri nerambursabile, iar restul sumei este contribuţia societăţii.

Punctul de trecere a Dunării cu bacul amenajat la graniţa româno-ucraineană ajută firmele de transport prin scurtarea timpilor de aşteptare la frontieră, a costurilor, dar şi a distanţelor, în condiţiile în care, pentru a ajunge în România, transportatorii ucraineni erau obligaţi să tranziteze pe o scurtă distanţă teritoriul Republicii Moldova şi să plătească taxele de drum.

"E o perioadă aglomerată şi se stă foarte mult la frontieră. Acum începe şi sezonul de cereale, iar punctul de aici scurtează mult distanţa, preţurile şi timpii de aşteptare. Până în portul Constanţa, de exemplu, drumul se scurtează cu cel puţin 100 de kilometri", a explicat expeditorul internaţional al unei firme, Reutsoi Stanislav.

Trecerea Dunării va fi asigurată de un singur bac care va circula în funcţie de cererile transportatorilor.

Transportul pe fluviu este permis doar pentru produse, nu şi pentru persoane fizice, în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

Realizarea trecerii Ro-Ro între Isaccea şi Orlovka şi înfiinţarea unei curse de călători Tulcea-Ismail se numără printre obiectivele anunţate de autorităţi de mai mulţi ani în cadrul Euroregiunii Dunărea de Jos, structură de cooperare transfrontalieră care cuprinde autorităţi din România (judeţele Galaţi, Brăila şi Tulcea), Ucraina (regiunea Odessa) şi Republica Moldova (raioanele Cahul şi Cantemir).

Proiectele au fost întârziate, în principal, din cauza lipsei acordurilor dintre cele două state şi sunt solicitate de comunităţile de pe ambele maluri ale fluviului care consideră că obiectivele ar încuraja turismul şi ar duce, implicit, la creşterea nivelului de trai al locuitorilor.

Navrom Bac SRL din Galaţi este o firmă a companiei de navigaţie fluvială Navrom care asigură servicii de transport persoane şi mărfuri, reparaţii nave cu puncte de lucru în Constanţa, Cernavodă şi Drobeta Turnu-Severin. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 322

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 25-10-2026 12:05

CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai

Economic Intern 25-10-2026 10:16

Chisăliță: Prioritățile mele sunt să trecem cu bine peste sezonul rece și să protejăm consumatorii vulnerabili

Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, și-a propus, pentru perioada imediat următoare, să ia măsurile necesare în domeniul energiei peste sezonul rece, să protejeze consumatorii vulnerabili și să găsească soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice. ''Prioritățile mele imediate sunt să trecem cu bine peste sezon

Economic Intern 25-10-2026 10:08

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 3%, în august 2026

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 2,9%, în august 2026, până la 630,6 milioane de lei, de la 612,8 milioane de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Arieratele de

Economic Intern 25-10-2026 07:44

Noi trageri loto duminică; report la Noroc de 1,51 milioane de lei

Noi trageri loto sunt programate duminică, după ce, la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 23.100 de câștiguri, în valoare totală de 19,78 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, în urma câștigării, joi, a premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, compania națională sup

Economic Intern 24-10-2026 16:40

ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea

Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară

Economic Intern 24-10-2026 11:10

CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026

Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii

Economic Intern 23-10-2026 19:57

Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România

Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr

Economic Intern 23-10-2026 17:35

Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului

Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e

Economic Intern 23-10-2026 17:19

Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic

Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu

Economic Intern 23-10-2026 16:37

ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară

Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri

Economic Intern 23-10-2026 15:59

CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană

Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m

Economic Intern 23-10-2026 14:52

Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA

Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or

Economic Intern 23-10-2026 14:43

Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada

Economic Intern 23-10-2026 13:21

ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.

Economic Intern 23-10-2026 13:06

Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)

O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu