Mischie (HORA): Considerăm că industria de Hoteluri şi Restaurante este aproape de ATI; premierul nu este dispus la o discuţie pentru redeschiderea restaurantelor
Industria de Hoteluri şi Restaurante este aproape de ATI, iar premierul nu este dispus să discute despre posibilitatea redeschiderii restaurantelor până când numărul cazurilor de infecţii nu va intra pe o direcţie în scădere, susţine preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie.
Preşedintele HORA a subliniat miercuri, la finalul întrevederii pe care reprezentanţii patronatelor din Hoteluri, Restaurante şi Cafenele (HoReCa) au avut-o cu şeful Guvernului, că experienţa europeană a demonstrat că nu există nicio corelaţie între numărul de infecţii şi redeschiderea teraselor.
"Am prezentat primului ministru şi precedentul european, adică ceea ce se întâmplă în toate ţările europene, ţări în care restaurantele sunt deschise şi în care numărul de infectaţi covid este mult mai mic decât în România. Deci astăzi primul ministru trebuie să ia o măsură pentru redeschiderea restaurantelor, pentru că nu există nicio corelaţie între numărul de infecţii şi redeschiderea, funcţionarea teraselor. Această funcţionare trebuie să aibă loc, evident, cu anumite restricţii. (...) În momentul de faţă, premierul nu este dispus la o discuţie pentru redeschiderea restaurantelor, având în vedere numărul mare de infecţii, dar şi-a prezentat disponibilitatea ca în momentul în care acest număr se va îmbunătăţi, deci va fi un alt traseu al numărului de infecţii cu covid, să luăm în discuţie redeschiderea restaurantelor în interior. În acest sens facem un apel către toţi operatorii din industrie şi către toţi clienţii pentru respectarea regulilor impuse de către Guvern", a declarat Daniel Mischie.
Acesta a precizat că în cadrul discuţiilor cu prim-ministrul nu au fost stabilit un prag-limită de infecţii de la care să fie permisă redeschiderea restaurantelor.
"Nu a existat o discuţie referitoare la un număr (de infecţii considerate acceptabile pentru redeschiderea restaurantelor, n.r.), ci s-a discutat din punct de vedere al trendului", a explicat Daniel Mischie.
Preşedintele HORA a afirmat că industria HoReCa se aprope de un termen-limită după care multe unităţi vor fi închise definitiv.
"Noi ne-am constituit într-un partener de discuţie al Guvernului şi astăzi am reacţionat foarte serios din acest punct de vedere: practic această discuţie a avut loc înainte de a pune lacătul pe această industrie. (...) Considerăm că industria de Hoteluri şi Restaurante este aproape de ATI (Terapie Intensivă, n.r.). În momentul de faţă, toate rezervele şi toată disponibilitatea operatorilor din această industrie a ajuns la final şi nu mai există resurse pentru a susţine această industrie. (...) Înainte de covid, din calculele noastre, industria (HoReCA, n.r.) reprezenta 5,1% din PIB, deci nu poate fi vorba de o relansare economică fără această industrie", a subliniat Daniel Mischie.
Liderul Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România a precizat că banii prin care Guvernul sprijină sectorul HoReCA urmează să fie recepţionaţi de antreprenorii din domeniu începând din luna septembrie.
"A existat o discuţie şi din punct de vedere al granturilor, ele au fost votate de către Guvern, aşteptăm să iasă normele. Există o discuţie din punct de vedere al firmelor afiliate, adică al celor care deţin mai multe restaurante, care nu se califică pentru o parte din aceste granturi, şi avem promisiunea prim-ministrului că va discuta cu ministrul Fondurilor Europene, domnul Boloş, pentru a găsi o soluţie în acest sens. Primii bani sunt prognozaţi să ajungă în industrie la începutul lunii septembrie. Nu sunt prevăzute noi restricţii pentru industria HoReCa din punctul de vedere al autorităţilor centrale. Există astăzi şi reglementări care lasă loc pentru restricţii autorităţilor locale", a încheiat Daniel Mischie. AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Următoarele 6-12 luni ar putea aduce o polarizare tot mai mare între companii (analiză)
Următoarele 6-12 luni vor accentua diferențele dintre companiile din România, în condițiile în care firmele cu o situație financiară solidă, lichidități suficiente și costuri bine controlate ar putea profita de această perioadă pentru a câștiga clienți și cotă de piață, în timp ce societățile cu datorii ridicate, profitabilitate redusă ș
CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai
Chisăliță: Prioritățile mele sunt să trecem cu bine peste sezonul rece și să protejăm consumatorii vulnerabili
Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, și-a propus, pentru perioada imediat următoare, să ia măsurile necesare în domeniul energiei peste sezonul rece, să protejeze consumatorii vulnerabili și să găsească soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice. ''Prioritățile mele imediate sunt să trecem cu bine peste sezon
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 3%, în august 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 2,9%, în august 2026, până la 630,6 milioane de lei, de la 612,8 milioane de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Arieratele de
Noi trageri loto duminică; report la Noroc de 1,51 milioane de lei
Noi trageri loto sunt programate duminică, după ce, la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 23.100 de câștiguri, în valoare totală de 19,78 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, în urma câștigării, joi, a premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, compania națională sup
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.







