Calea Victoriei din Bucureşti va continua să se dezvolte ca pol de birouri şi hotelier în următorii ani (analiză)
Calea Victoriei din Bucureşti, arteră cu o lungime de 2,8 kilometri situată între Piaţa Victoriei şi Piaţa Naţiunile Unite, va continua să se dezvolte ca pol de birouri şi hotelier în următorii ani, potrivit unei analize a companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
Planurile dezvoltatorilor vizează realizarea a şapte clădiri noi de birouri şi şase hoteluri în urma unor investiţii care pot depăşi pragul de 300 de milioane de euro.
"Noile clădiri de birouri vor avea o suprafaţă închiriabilă de peste 100.000 de metri pătraţi, iar hotelurile ar urma să suplimenteze oferta cu peste 700 de camere cotate la patru şi cinci stele. În prezent, în zona Calea Victoriei sunt localizate 12 clădiri de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de circa 55.000 de metri pătraţi, reprezentând mai puţin de 2% din stocul modern al Capitalei. În ceea ce priveşte oferta hotelieră, zona este cea mai dezvoltată din Bucureşti, beneficiind în prezent de peste 2.000 de camere în hoteluri cotate la patru şi cinci stele, reprezentând circa 30% din capacitatea de cazare a Capitalei pe acest segment. Cele mai avansate proiecte sunt hotelul Autograph by Marriott Old Town, care va dispune de 214 camere, respectiv proiectele de birouri Millo Offices, Tandem Offices şi Dacia One, având o suprafaţă închiriabilă de circa 40.000 de metri pătraţi", menţionează consultanţii imobiliari.
În ceea ce priveşte valoarea investiţiilor, ţinând cont de costurile cu terenurile din zonă, printre cele mai scumpe din Bucureşti, acestea pot fi estimate la peste 2.000 de euro/ mp închiriabil de birouri, respectiv între 100.000 şi 150.000 de euro per cameră de hotel cotat la patru sau cinci stele. Astfel, valoarea investiţiilor pentru realizarea clădirilor de birouri propuse poate fi estimată la peste 200 de milioane de euro, în timp ce hotelurile ar putea atrage un buget cuprins între 75 şi 110 milioane de euro.
Conform analizei de specialitate, cele mai recente investiţii finalizate în această zonă sunt hotelul Moxy Old Town de pe strada Doamnei, care dispune de 119 camere, respectiv clădirile de birouri Victoriei 109 şi Mendeleev Office 5 cu o suprafaţă închiriabilă cumulată de peste 10.000 de metri pătraţi.
"Calea Victoriei este o arteră în jurul căreia poate fi repornită construcţia Bucureştiului, în condiţiile în care zona cuprinde o serie dintre cele mai importante bijuterii arhitecturale româneşti, care trebuie conservate şi puse în valoare, dar şi o sumedenie de imobile lăsate în paragină care necesită investiţii substanţiale în consolidare sau redezvoltare. Ne bucură să vedem un număr tot mai ridicat de dezvoltatori dornici să concretizeze potenţialul zonei, investind atât în renovarea unor clădiri istorice, cât şi în imobile noi care se încadrează în specificul arhitectural. Având o masă critică de spaţii de birouri şi facilităţi de cazare moderne şi beneficiind de o varietate de atracţii gastronomice şi culturale, Calea Victoriei poate redeveni o destinaţie turistică şi de afaceri de top la nivel european", a afirmat Mihnea Şerbănescu, General Manager, Cushman & Wakefield Echinox.
Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară de top pe piaţa locală, ce activează în toate segmentele pieţei imobiliare şi afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a pierdut aproape patru miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 3,86 miliarde de lei la capitalizare (-0,55%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 9,65 milioane de lei (+2,47%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 693,25 miliarde de lei, î
Următoarele 6-12 luni ar putea aduce o polarizare tot mai mare între companii (analiză)
Următoarele 6-12 luni vor accentua diferențele dintre companiile din România, în condițiile în care firmele cu o situație financiară solidă, lichidități suficiente și costuri bine controlate ar putea profita de această perioadă pentru a câștiga clienți și cotă de piață, în timp ce societățile cu datorii ridicate, profitabilitate redusă ș
CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai
Chisăliță: Prioritățile mele sunt să trecem cu bine peste sezonul rece și să protejăm consumatorii vulnerabili
Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, și-a propus, pentru perioada imediat următoare, să ia măsurile necesare în domeniul energiei peste sezonul rece, să protejeze consumatorii vulnerabili și să găsească soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice. ''Prioritățile mele imediate sunt să trecem cu bine peste sezon
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 3%, în august 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 2,9%, în august 2026, până la 630,6 milioane de lei, de la 612,8 milioane de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Arieratele de
Noi trageri loto duminică; report la Noroc de 1,51 milioane de lei
Noi trageri loto sunt programate duminică, după ce, la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 23.100 de câștiguri, în valoare totală de 19,78 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, în urma câștigării, joi, a premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, compania națională sup
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada







