Aproape jumătate dintre români nu vor merge în concediu, în 2020 (studiu)
Patru din zece români (44%) care aleg să nu meargă în vacanţă în 2020 au afirmat că au luat această decizie pentru că nu se simt în siguranţă din cauza pandemiei, arată un studiu publicat, miercuri, de platforma de anunţuri online OLX.
Potrivit sursei citate, 38% dintre respondenţi plănuiesc cel puţin un concediu, în acest an, în timp ce 45% aleg să nu meargă în nicio vacanţă, iar 17% nu au luat încă o decizie.
Întrebaţi de ce aleg să nu călătorească anul acesta, 44% dintre cei chestionaţi au afirmat că nu se simt în siguranţă din cauza pandemiei, 32% au invocat motivele financiare, iar 20% au declarat că le este teamă că pandemia ar putea cauza anularea planurilor şi că s-ar putea confrunta cu zboruri anulate sau graniţe închise.
Potrivit sursei citate, dintre cei care plănuiesc să călătorească anul acesta, 47% spun că vor merge în două sau trei concedii, 42% aleg să meargă într-o singură vacanţă, 7% susţin că vor merge în peste cinci locuri, în timp ce 4% au ales varianta cu patru sau cinci călătorii.
În ceea ce priveşte destinaţiile de vacanţă, studiul OLX arată că majoritate românilor preferă să meargă în ţară şi au amintit - în ordinea preferinţelor - muntele, apoi marea. În acelaşi timp, respondenţii au mai ales următoarele posibile destinaţii, în ordinea preferinţelor: ţările din apropierea României, urmate de alte locuri din Europa.
Studiul de specialitate relevă, totodată, că o mică parte dintre cei care aleg să călătorească va merge în grupuri de până la zece persoane, urmată de cei care aleg să meargă singuri în vacanţă. Cei mai mulţi, însă, plănuiesc să meargă în grupuri de maximum cinci persoane, urmaţi de cei care vor merge în doi, iar cea mai nepopulară variantă a fost aleasă deplasarea într-un grup de peste zece persoane.
Chestionaţi în legătură cu tipurile de cazare către care s-ar orienta, 39% aleg pensiunea, 29% un hotel mare cu posibilitatea de a beneficia de un pachet all inclusive, 27% un apartament în regim hotelier, 25% un hotel mediu sau mic, 23% închirierea unor căsuţe sau cabane de lemn, 12% statul la cort şi 7% varianta unei rulote sau a unui camper van.
De asemenea, cei mai mulţi dintre români nu ştiu sau nu s-au hotărât încă în ce lună vor pleca în concediu, 20% vor pleca în luna august, în timp ce alţi 19% au ales luna iulie. Alţi 13% spun că vor pleca abia anul viitor.
Românii care vor merge în concediu, anul acesta, au răspuns şi la întrebări care vizează măsurile de siguranţă, iar rezultatele au fost, în ordine: purtarea măştii de protecţie în interior (75%), folosirea consecventă a dezinfectantului (56%), practicarea distanţării sociale (52%), evitarea călătoriilor în grupuri mari (48%), purtarea măştii de protecţie în spaţiile aglomerate din exterior (44%), evitarea destinaţiilor populare (42%), purtarea mănuşilor de protecţie (12%) şi fără măsuri de siguranţă (6%).
În privinţa bugetului alocat pentru concedii, majoritatea românilor afirmă că valoarea se încadrează între 1.001 şi 2.000 de lei, urmaţi de cei care vor aloca de la 2.001 până la 3.000 de lei.
Când vine vorba despre cele mai sigure mijloace de transport, românii au amintit maşina personală şi rulota sau camper vanul. La polul opus, autocarul, trenul şi avionul au fost catalogate ca fiind mai nesigure. În acest context, întrebaţi când vor călători prima dată cu avionul, 51% dintre respondenţi spun că nu ştiu sau că nu s-au hotărât încă, 22% preconizează că anul viitor, iar 7% că abia peste doi ani.
OLX Group este o reţeau de platforme de anunţuri care deserveşte peste 350 de milioane de oameni în fiecare lună. OLX Group facilitează aproximativ 17 milioane de tranzacţii în fiecare lună, de la maşini şi mobilă la electronice şi îmbrăcăminte. Grupul este format dintr-o echipă de 6.000 de persoane care lucrează din peste 35 de birouri din întreaga lume. OLX Group este prezent în 40 de ţări din întreaga lume, iar în 35 dintre ele este lider de piaţă.
OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieţei locale de anunţuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunţuri active şi o medie lunară de peste 10 milioane de vizitatori, potrivit SATI.
Subcategoria OLX Cazare-Turism pune la dispoziţia românilor peste 10.000 de oferte de cazare la nivel naţional, în apartamente, vile, cabane, hoteluri şi nu numai. Secţiunea e vizitată lunar de peste 300.000 de persoane, unde, în medie, fiecare anunţ are peste 35 de contactări pe lună.
În luna iunie, OLX a lansat blogul "Încotro în RO", cu scopul de a inspira şi informa românii care îşi doresc să îşi facă vacanţele în România, dar şi de a-i ajuta pe proprietarii de pensiuni, apartamente sau hoteluri să-şi pună mai bine în valoarea proprietatea. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a pierdut aproape patru miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 3,86 miliarde de lei la capitalizare (-0,55%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 9,65 milioane de lei (+2,47%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 693,25 miliarde de lei, î
Următoarele 6-12 luni ar putea aduce o polarizare tot mai mare între companii (analiză)
Următoarele 6-12 luni vor accentua diferențele dintre companiile din România, în condițiile în care firmele cu o situație financiară solidă, lichidități suficiente și costuri bine controlate ar putea profita de această perioadă pentru a câștiga clienți și cotă de piață, în timp ce societățile cu datorii ridicate, profitabilitate redusă ș
CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai
Chisăliță: Prioritățile mele sunt să trecem cu bine peste sezonul rece și să protejăm consumatorii vulnerabili
Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, și-a propus, pentru perioada imediat următoare, să ia măsurile necesare în domeniul energiei peste sezonul rece, să protejeze consumatorii vulnerabili și să găsească soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice. ''Prioritățile mele imediate sunt să trecem cu bine peste sezon
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 3%, în august 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 2,9%, în august 2026, până la 630,6 milioane de lei, de la 612,8 milioane de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Arieratele de
Noi trageri loto duminică; report la Noroc de 1,51 milioane de lei
Noi trageri loto sunt programate duminică, după ce, la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 23.100 de câștiguri, în valoare totală de 19,78 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, în urma câștigării, joi, a premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, compania națională sup
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada







