Eurostat: România, Malta şi Bulgaria, cele mai scăzute rate ale absenţelor de la muncă, în T1
Cele mai ridicate rate ale absenţelor de la muncă în primul trimestru din 2020 înregistrate în rândul statelor membre ale Uniunii Europene pentru care există date disponibile sunt în Franţa (18,1%), Suedia (16,2%) şi Austria (15%), iar cele mai scăzute în România (2,5%), Malta (3,3%) şi Bulgaria (4,4%), potrivit datelor publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Comparativ cu trimestrul patru din 2019, toate statele membre ale blocului comunitar cu excepţia Finlandei s-au confruntat cu o creştere generală a absenţelor de la muncă. Au crescut absenţele din cauza disponibilizărilor temporare în toate statele membre ale Uniunii Europene pentru care există date disponibile, iar creşterea a fost de peste zece ori în Franţa, Cipru şi Spania.
În total, la nivelul UE, 22,9 milioane de persoane au lipsit de la muncă în primele trei luni din 2020, o creştere cu 4,3 milioane faţă de trimestrul patru din 2019. Avansul vine în principal în urma creşterii semnificative a disponibilizărilor temporare, care au urcat de la 0,3 milioane de persoane la 2,3 milioane de persoane.
Este primul trimestru în care piaţa forţei de muncă din UE a fost afectată de măsurile de izolare adoptate pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19).
În primul trimestru din 2020, erau în Uniunea Europeană 190,09 milioane de persoane angajate. Rata ajustată sezonier a angajării în UE pentru persoanele cu vârsta între 20 şi 64 de ani s-a situat la 73,3%, neschimbată comparativ cu ultimele trei luni din 2019 şi în creştere de la 73% în perioada ianuarie - martie 2019.
De asemenea, nu lucrau 12,8 milioane de persoane, iar rata şomajului ajustată sezonier în UE s-a situat la 6,3% în primul trimestru din 2020, în scădere de la 6,4% în ultimele trei luni din 2019 şi de la 6,7% în perioada ianuarie - martie 2019.
Numărul total de ore lucrate a scăzut semnificativ în UE între trimestrul patru din 2019 şi primele trei luni din 2020, dar nu a atins nivelul scăzut înregistrat în timpul crizei datoriilor. Nivelul orelor lucrate efectiv este influenţat de numărul total al persoanelor care lucrează, precum şi de numărul orelor lucrate de fiecare din aceste persoane. Femeile au fost mai afectate decât bărbaţii, cu o scădere de la 108 la 102 puncte între trimestrul patru din 2019 şi primele trei luni din 2020, faţă de un declin de la 98 la 93 puncte în cazul bărbaţilor.
În toate statele membre UE pentru care există date disponibile s-a înregistrat o scădere a numărului total de ore lucrate între trimestrul patru din 2019 şi primele trei luni din 2020, cu excepţia Finlandei (plus 0,2%). Cel mai semnificativ declin se observă în Italia (minus 9,7%), Slovacia (minus 8,7%) şi Austria (minus 7,9%). AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Aproape 70% dintre români sunt interesați să-și protejeze locuințele; doar 25% dintre case au asigurare obligatorie (sondaj)
Aproximativ 68% dintre români se declară interesați sau foarte interesați să își protejeze locuințele și bunurile din interior, însă doar 25% dintre locuințe sunt acoperite de o asigurare obligatorie PAD, potrivit unei cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR
Marinescu (BNR): Suntem pe cale să consemnăm un record european de politică monetară staționară
Parcursul actual al politicii monetare staționare se va prelungi probabil cu încă o serie de trimestre, România fiind pe cale să consemneze un record european în această privință, potrivit viceguvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu. 'Schimbarea direcției de politică monetară fusese deja semnalată în
AFEER a lansat un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei
Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) a lansat ENERGINFO, un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei, în continuarea campaniei 'Un consumator informat este un consumator protejat', inițiată în 2015. Potrivit unui comunicat al asociației transmis luni AGERPRES, inițiativa urmăreș
Plasticul nereciclat a costat România aproape un miliard de euro în mai puțin de cinci ani (analiză)
România a plătit aproape un miliard de euro la bugetul Uniunii Europene pentru deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate, în perioada 1 ianuarie 2021 - 1 octombrie 2025, arată o analiză Deloitte România, bazată pe datele Ministerului Finanțelor. Conform sursei citate, contribuțiile achitate de România au fost de 568,44 milioane lei
Concordia cere retragerea proiectului prin care firmele ar fi obligate să plătească un avocat pentru întocmirea contractelor
Confederația Patronală Concordia solicită retragerea propunerii legislative care impune firmelor din România să plătească un avocat ca să le scrie contractele și cere, în același timp, o consultare reală cu mediul de business, profesiile afectate și societatea civilă. 'O propunere legislativă depusă la Senat (B563/2026, cunoscută în spați
Analiștii CFA România estimează reducerea inflației și deprecierea leului, în următoarele 12 luni
Analiștii CFA România anticipează în continuare o reducere a ratei inflației, dar și o depreciere a leului până la 5,39 lei pentru un euro în următoarele 12 luni, potrivit președintelui organizației, Adrian Codirlașu. 'Indicatorul de încredere a crescut în luna septembrie, în contextul îmbunătățirii anticipaț
Bursa de la București a pierdut aproape patru miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 3,86 miliarde de lei la capitalizare (-0,55%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 9,65 milioane de lei (+2,47%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 693,25 miliarde de lei, î
Următoarele 6-12 luni ar putea aduce o polarizare tot mai mare între companii (analiză)
Următoarele 6-12 luni vor accentua diferențele dintre companiile din România, în condițiile în care firmele cu o situație financiară solidă, lichidități suficiente și costuri bine controlate ar putea profita de această perioadă pentru a câștiga clienți și cotă de piață, în timp ce societățile cu datorii ridicate, profitabilitate redusă ș
CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai
Chisăliță: Prioritățile mele sunt să trecem cu bine peste sezonul rece și să protejăm consumatorii vulnerabili
Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, și-a propus, pentru perioada imediat următoare, să ia măsurile necesare în domeniul energiei peste sezonul rece, să protejeze consumatorii vulnerabili și să găsească soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice. ''Prioritățile mele imediate sunt să trecem cu bine peste sezon
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 3%, în august 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 2,9%, în august 2026, până la 630,6 milioane de lei, de la 612,8 milioane de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Arieratele de
Noi trageri loto duminică; report la Noroc de 1,51 milioane de lei
Noi trageri loto sunt programate duminică, după ce, la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 23.100 de câștiguri, în valoare totală de 19,78 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, în urma câștigării, joi, a premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, compania națională sup
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr







