Litoralulromanesc.ro: Obiectivul pe care trebuie să ne setăm pe termen lung este să oferim preţul corect pentru serviciul prestat
Obiectivul pe care trebuie să ne setăm pe termen lung pe litoralul Mării Negre este să oferim preţul corect pentru serviciul prestat şi nu să fim cea mai ieftină destinaţie, apreciază Ionuţ Nedea, patronul agenţiei online Litoralulromanesc.ro.
"Trebuie să ne setăm ca şi obiectiv pe termen lung să oferim preţul corect pentru serviciul prestat, nu trebuie să ne setăm să fim întotdeauna cea mai ieftină destinaţie. O presiune pe preţ pune presiune pe calitate şi nu putem avea un preţ mic şi calitate mare. Nu se întâmplă acest lucru nici în destinaţia Bulgaria şi nici în destinaţia Grecia. De aceea aş vrea să ne îndepărtăm de paradigma comparaţiilor cu destinaţiile vecine. Grecia este diferită, sunt condiţii geografice diferite, doar Bulgaria este mai asemănătoare cu România. Noi nu ne propunem să fim cea mai ieftină destinaţie, ci să avem un raport corect calitate-preţ", a declarat, marţi, Ionuţ Nedea, într-o conferinţă de presă susţinută în staţiunea Cap Aurora.
El a precizat că sunt destinaţii în ţările menţionate, unde în anumite perioade sunt excepţii în ceea ce priveşte preţurile scăzute, subliniind însă că pe litoralul românesc, la această dată, poate fi achiziţionată o cameră dublă la un hotel de trei stele la preţuri începând cu 75 de lei pe noapte.
"Cu toate acestea, chiar dacă sunt excepţii unde putem vedea în anumite perioade preţuri greu de egalat, şi la noi la ora aceasta poţi să iei o cameră la un hotel de trei stele începând de la 75 de lei pe noapte, o camera dublă pentru două persoane, adică 16 euro. Este ridicol de puţin este greu să stai şi acasă. De exemplu, pe zona de super preţ avem şi un alt tarif, de 850-900 lei pe noapte, la regim all inclusive, dar aceeaşi cameră în ianuarie sau în februarie poate fi cu până la 30% mai ieftină", spune el.
Potrivit sursei citate, litoralulromanesc.ro încearcă să vină cu oferte comparative pe produse similare cu destinaţiile din afara ţării, cele pe care le preferă românii, iar în acest sens a fost lansat programul "Mare pentru cei mici".
"În această perioadă am avut iniţiativa să lansăm împreună cu partenerii noştri Programul "Mare pentru cei mici", prin care am acordat facilităţi gratuite copiilor care vin în aceste destinaţii cu părinţii, gratuităţi la masă, la cazare. Promoţia este valabilă până pe 15 iulie, dar sunt hoteluri care vor prelungi şi după data de 15. Peste 60 de hoteluri s-au raliat acestui proiect", precizează Nedea.
În condiţiile în care costurile hotelierilor au crescut în contextul pandemiei de coronavirus, pentru protejarea şi siguranţa turiştilor, Anca Nedea, directorul executiv al Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa şi proprietar de hotel în staţiunea Cap Aurora susţine că preţurile la ora actuală sunt în medie cu circa 30% mai mici faţă de anul trecut.
"Noi am bugetat în jur de 40.000 - 50.000 de euro pe tot sezonul numai pe partea de dezinfecţie specifică Covid, dacă mai adaugăm şi costurile de personal suplimentar, tariful mediu ne-a scăzut şi se va simţi foarte mult. Au fost oferte peste oferte, pentru că românii au fost afectaţi şi nu puteam să le cerem tariful din anii trecuţi. Tariful mediu pentru luna iunie a anului trecut a fost de 30 de euro, iar anul acesta tariful mediu a scăzut la 21 euro. Gradul de ocupare mediu anul trecut a fost de 60%, iar anul acesta 30%", a explicat directorul executiv al Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa.
În acest context, Ionuţ Nedea a subliniat necesitatea redeschiderii restaurantelor, menţionând că hotelierii sunt pregătiţi pentru acest lucru. "Sperăm că acest lucru se va întâmpla într-un timp cât mai scurt. Noi gestionăm situaţia cu resursele pe care le avem, cu terasa, dar pentru a oferi servicii de calitate turistului este necesar să putem opera în condiţii normale, chiar şi cu restaurantele la jumătate de capacitate. Va fi dificil, dar va fi mult mai bine decât situaţia actuală. Este absolut necesar. Noi suntem pregătiţi să gestionăm operaţiunea, am creat fluxuri operaţionale, asumându-ne costuri", a adăugat Ionuţ Nedea.
Nu în ultimul rând, şeful agenţiei Litoralulromanesc.ro susţine că noile condiţii şi măsurile implementate în hoteluri pentru siguranţă în contextul pandemiei au fost transmise turiştilor, însă aceştia au responsabilitatea să le respecte. "Am trimis comunicări scrise, ce măsuri au implementat hotelierii, dar turiştii au responsabilitatea, nu aş spune obligaţia, să le respecte, nu doar pentru ei, ci pentru copiii lor şi este important să o facă. Aş putea spune că sub 1% din turişti sunt cei care nu respectă, doar că ei sunt mai agresivi şi e greu să-i convingi", a mai spus el.
Ionuţ Nedea a menţionat că în această perioadă a mizat foarte mult pe investiţii, pe zona de IT, de tehnologie, acoperind o cifră de afaceri mare cu o echipă foarte suplă, deşi agenţia a fost nevoită să returneze bani turiştilor pentru rezervările făcute înainte de pandemie.
"Ne-am confruntat cu cea mai dificilă perioadă pe care nu a prevăzut-o niciunul dintre noi. (...) Am fost în situaţia în care vânzările s-au prăbuşit în luna martie, am început să facem vânzări pe minus, adică să restituim banii turiştilor. Am fost nevoiţi să restituim banii turiştilor şi am făcut-o imediat, nu ne-am prevalat de termenele de 14 zile, de 30 de zile. Am propus unor turişti să accepte vouchere şi am dat 105% celor care au acceptat acest lucru, iar cei care şi-au dorit banii înapoi, şi-au primit banii înapoi. 85% au optat pentru vouchere şi 15% pentru restituirea sumelor. A fost un moment firesc în care a trebuit să ne adaptăm foarte rapid, am lucrat cu vreo 8 scenarii şi am elaborat planuri în consecinţă. Am mizat foarte mult pe oamenii de lângă noi, pe angajaţii noştri, am apăsat pedala investiţiilor şi ne-am orientat politica către suportul pe care trebuia să îl acordăm turiştilor noştri", a afirmat Nedea.
Litoralulromanesc.ro, deţinut de compania Creative Eye SRL din Constanţa, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanţe în staţiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turişti, cât şi ca vânzări.
Anul trecut a înregistrat un volum de vânzări de 30 milioane de euro, iar prin intermediul agenţiei au ajuns anul trecut în staţiunile româneşti de la Marea Neagră peste 200.000 de turişti. Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 staţiuni de pe litoralul românesc, de la unităţi de o stea până la cele de cinci stele. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Aproape 70% dintre români sunt interesați să-și protejeze locuințele; doar 25% dintre case au asigurare obligatorie (sondaj)
Aproximativ 68% dintre români se declară interesați sau foarte interesați să își protejeze locuințele și bunurile din interior, însă doar 25% dintre locuințe sunt acoperite de o asigurare obligatorie PAD, potrivit unei cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR
Marinescu (BNR): Suntem pe cale să consemnăm un record european de politică monetară staționară
Parcursul actual al politicii monetare staționare se va prelungi probabil cu încă o serie de trimestre, România fiind pe cale să consemneze un record european în această privință, potrivit viceguvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu. 'Schimbarea direcției de politică monetară fusese deja semnalată în
AFEER a lansat un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei
Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) a lansat ENERGINFO, un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei, în continuarea campaniei 'Un consumator informat este un consumator protejat', inițiată în 2015. Potrivit unui comunicat al asociației transmis luni AGERPRES, inițiativa urmăreș
Plasticul nereciclat a costat România aproape un miliard de euro în mai puțin de cinci ani (analiză)
România a plătit aproape un miliard de euro la bugetul Uniunii Europene pentru deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate, în perioada 1 ianuarie 2021 - 1 octombrie 2025, arată o analiză Deloitte România, bazată pe datele Ministerului Finanțelor. Conform sursei citate, contribuțiile achitate de România au fost de 568,44 milioane lei
Concordia cere retragerea proiectului prin care firmele ar fi obligate să plătească un avocat pentru întocmirea contractelor
Confederația Patronală Concordia solicită retragerea propunerii legislative care impune firmelor din România să plătească un avocat ca să le scrie contractele și cere, în același timp, o consultare reală cu mediul de business, profesiile afectate și societatea civilă. 'O propunere legislativă depusă la Senat (B563/2026, cunoscută în spați
Analiștii CFA România estimează reducerea inflației și deprecierea leului, în următoarele 12 luni
Analiștii CFA România anticipează în continuare o reducere a ratei inflației, dar și o depreciere a leului până la 5,39 lei pentru un euro în următoarele 12 luni, potrivit președintelui organizației, Adrian Codirlașu. 'Indicatorul de încredere a crescut în luna septembrie, în contextul îmbunătățirii anticipaț
Bursa de la București a pierdut aproape patru miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 3,86 miliarde de lei la capitalizare (-0,55%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 9,65 milioane de lei (+2,47%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 693,25 miliarde de lei, î
Următoarele 6-12 luni ar putea aduce o polarizare tot mai mare între companii (analiză)
Următoarele 6-12 luni vor accentua diferențele dintre companiile din România, în condițiile în care firmele cu o situație financiară solidă, lichidități suficiente și costuri bine controlate ar putea profita de această perioadă pentru a câștiga clienți și cotă de piață, în timp ce societățile cu datorii ridicate, profitabilitate redusă ș
CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai
Chisăliță: Prioritățile mele sunt să trecem cu bine peste sezonul rece și să protejăm consumatorii vulnerabili
Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, și-a propus, pentru perioada imediat următoare, să ia măsurile necesare în domeniul energiei peste sezonul rece, să protejeze consumatorii vulnerabili și să găsească soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice. ''Prioritățile mele imediate sunt să trecem cu bine peste sezon
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 3%, în august 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 2,9%, în august 2026, până la 630,6 milioane de lei, de la 612,8 milioane de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Arieratele de
Noi trageri loto duminică; report la Noroc de 1,51 milioane de lei
Noi trageri loto sunt programate duminică, după ce, la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 23.100 de câștiguri, în valoare totală de 19,78 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, în urma câștigării, joi, a premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, compania națională sup
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr







