O companie românească produce măşti chirurgicale cu mai puţin de 0,6 lei/bucata
Capacitatea de producţie lunară pentru măşti chirurgicale anunţată de producătorul român Techtex este, în prezent, de 15 milioane de bucăţi, iar preţul cerut de companie poate fi sub 0,6 lei/bucată, la o achiziţie de peste 10 milioane de exemplare, se arată într-un comunicat al companiei, transmis, luni, AGERPRES.
"Producem echipamentele de protecţie de la granulă, la material neţesut, până la mască, halat, combinezon, capelină şi botoşi. Materia primă principală este polipropilena, pe care o cumpărăm sub formă de granule de la producători autohtoni. Din ea realizăm materialul neţesut, care este baza pentru toate echipamentele de protecţie medicală şi de igienă personală. În această lună vom instala şi linia de producţie a materialului filtrant, Techtex devenind prima companie românească ce produce acest material. Astfel, vom fabrica aici, în ţară, absolut toate materialele necesare realizării echipamentelor de protecţie. Asta înseamnă că vom putea oferi cel mai bun preţ pe piaţa din România pentru măştile chirurgicale sigure, testate şi avizate de specialiştii Ministerului Apărării Naţionale. Anunţăm autorităţile publice din România că, la capacitatea de producţie existentă, putem oferi un preţ per mască chirurgicală tip IIR sub 0,6 lei/bucată, la o achiziţie de peste 10 milioane de măşti", a declarat Ioan Filip, preşedintele Consiliului de Administraţie al Taparo, membru în Consiliul de Supraveghere Techtex.
La ora actuală, compania Techtex produce 15 milioane de măşti chirurgicale/lună şi creşte continuu capacitatea de producţie, astfel că, din august, odată cu instalarea unei noi linii tehnologice automatizate, va putea realiza 30 de milioane de măşti chirurgicale/lună.
Reprezentanţii Techtex susţin că măştile chirurgicale pe care fabrica românească le produce asigură o eficienţă de filtrare bacteriană de 98%, peste reglementările Spaţiului Economic European, dar are şi rezistenţă la stropire, avantaj important în ceea ce priveşte prevenirea infectării cu COVID-19.
"Datorită acestor atuuri, în urma testelor efectuate de specialiştii Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare ai Ministerului Apărării din România, masca chirurgicală produsă de Techtex a fost clasificată tip IIR, fiind considerată cea mai performantă mască chirurgicală, potrivit clasificării internaţionale", se menţionează în comunicatul citat.
Compania Techtex a fost înfiinţată în octombrie 2017 şi este membră a Grupului Taparo. Techtex este prima companie românească care a produs echipamente de protecţie, precum şi singurul producător de material neţesut din polipropilenă din România.
La finele lunii aprilie a acestui an, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, declara că România va produce minimum un milion de măşti medicale, iar preţul acestora va ajunge la populaţie "undeva la 2 lei, fără TVA". AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Agriculturii participă luni și marți la Consiliul AgriFish
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, participă, luni și marți, la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, la Luxemburg, unde se vor discuta teme de interes major pentru viitorul agriculturii și al fermierilor europeni, cu accent pe viitoarea Politica Agricolă Comună (PAC) post-2027, aspecte comerciale din domeniul agriculturii, precum și stabilir
Aproape 70% dintre români sunt interesați să-și protejeze locuințele; doar 25% dintre case au asigurare obligatorie (sondaj)
Aproximativ 68% dintre români se declară interesați sau foarte interesați să își protejeze locuințele și bunurile din interior, însă doar 25% dintre locuințe sunt acoperite de o asigurare obligatorie PAD, potrivit unei cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR
Marinescu (BNR): Suntem pe cale să consemnăm un record european de politică monetară staționară
Parcursul actual al politicii monetare staționare se va prelungi probabil cu încă o serie de trimestre, România fiind pe cale să consemneze un record european în această privință, potrivit viceguvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu. 'Schimbarea direcției de politică monetară fusese deja semnalată în
AFEER a lansat un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei
Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) a lansat ENERGINFO, un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei, în continuarea campaniei 'Un consumator informat este un consumator protejat', inițiată în 2015. Potrivit unui comunicat al asociației transmis luni AGERPRES, inițiativa urmăreș
Plasticul nereciclat a costat România aproape un miliard de euro în mai puțin de cinci ani (analiză)
România a plătit aproape un miliard de euro la bugetul Uniunii Europene pentru deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate, în perioada 1 ianuarie 2021 - 1 octombrie 2025, arată o analiză Deloitte România, bazată pe datele Ministerului Finanțelor. Conform sursei citate, contribuțiile achitate de România au fost de 568,44 milioane lei
Concordia cere retragerea proiectului prin care firmele ar fi obligate să plătească un avocat pentru întocmirea contractelor
Confederația Patronală Concordia solicită retragerea propunerii legislative care impune firmelor din România să plătească un avocat ca să le scrie contractele și cere, în același timp, o consultare reală cu mediul de business, profesiile afectate și societatea civilă. 'O propunere legislativă depusă la Senat (B563/2026, cunoscută în spați
Analiștii CFA România estimează reducerea inflației și deprecierea leului, în următoarele 12 luni
Analiștii CFA România anticipează în continuare o reducere a ratei inflației, dar și o depreciere a leului până la 5,39 lei pentru un euro în următoarele 12 luni, potrivit președintelui organizației, Adrian Codirlașu. 'Indicatorul de încredere a crescut în luna septembrie, în contextul îmbunătățirii anticipaț
Bursa de la București a pierdut aproape patru miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 3,86 miliarde de lei la capitalizare (-0,55%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 9,65 milioane de lei (+2,47%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 693,25 miliarde de lei, î
Următoarele 6-12 luni ar putea aduce o polarizare tot mai mare între companii (analiză)
Următoarele 6-12 luni vor accentua diferențele dintre companiile din România, în condițiile în care firmele cu o situație financiară solidă, lichidități suficiente și costuri bine controlate ar putea profita de această perioadă pentru a câștiga clienți și cotă de piață, în timp ce societățile cu datorii ridicate, profitabilitate redusă ș
CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai
Chisăliță: Prioritățile mele sunt să trecem cu bine peste sezonul rece și să protejăm consumatorii vulnerabili
Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, și-a propus, pentru perioada imediat următoare, să ia măsurile necesare în domeniul energiei peste sezonul rece, să protejeze consumatorii vulnerabili și să găsească soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice. ''Prioritățile mele imediate sunt să trecem cu bine peste sezon
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 3%, în august 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 2,9%, în august 2026, până la 630,6 milioane de lei, de la 612,8 milioane de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Arieratele de
Noi trageri loto duminică; report la Noroc de 1,51 milioane de lei
Noi trageri loto sunt programate duminică, după ce, la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 23.100 de câștiguri, în valoare totală de 19,78 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, în urma câștigării, joi, a premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, compania națională sup
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii







