Bode: Am dat ordin de începere pentru 70 de km de autostrăzi şi drumuri naţionale doar în primele 5 luni din acest an
Autorităţile din transporturi au dat ordin de începere pentru 70 de kilometri de autostrăzi şi drumuri naţionale doar în primele cinci luni din acest an şi au semnat contracte pentru proiectare şi execuţie pentru încă aproape 70 de kilometri, a declarat, miercuri seara, ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.
"Am dat ordin de începere pentru 70 de km de autostrăzi şi drumuri naţionale doar în primele cinci luni din acest an. De asemenea ne-am propus şi am şi reuşit să semnăm contracte de proiectare şi execuţie pentru că, după ce ai semnat acel contract, etapa cea mai grea în derularea unui contract - şi anume etapa contestaţiilor, când în momentul anunţării rezultatului până la momentul contractării respectivelor lucrări durează 2, 3 chiar 4 ani - am semnat contracte pentru proiectare, execuţie pentru încă aproape 70 de km de autostrăzi şi drumuri naţionale: Sibiu - Piteşti (30 de km ), secţiunea 5, autostrada Tg. Mureş - Ungheni (10 km) şi Biharia - Borş (30 km). Iată, 70 de km de contracte semnate în această perioadă", a afirmat Bode, la B1 TV.
Şeful de la Transporturi a menţionat că vor fi deblocate o serie de proiecte de infrastructură care au stat în sertare ani de zile, cum ar fi Autostrada Transilvania.
"De asemenea, ne-am propus ca în această perioadă să deblocăm proiecte care stagnau de ani şi ani de zile. Autostrada Transilvania era de mai bine de un an de zile în răspunsuri la clarificări, acea etapă înainte de a urca pe SICAP, înainte de a stabili perioada de depunere a ofertelor, de desemnare a câştigătorului şi semnarea contractelor. Deci, tronsoane din Autostrada Transilvania erau blocate în această etapă: răspunsuri la clarificări. Adică erau puse în sertar şi nu se răspundea la nicio clarificare", a menţionat Bode.
Şeful de la Transporturi a afirmat, pe 26 iunie, că 2020 este anul Autostrăzii Transilvania, în sensul în care vor fi daţi în trafic 25 de kilometri din această autostradă, respectiv sectoarele Iernut - Cheţani şi Biharia - Borş.
"Anul 2020 este anul construcţiei Autostrăzii Transilvania. Şi când spun acest lucru vom da în trafic, în acest an, 25 de km din autostrada Transilvania, sectoarele Iernut - Cheţani şi Biharia - Borş. Am semnat contractele pentru proiectare şi execuţie pentru alţi 52 de km din autostrada Transilvania. Mă refer la Târgu Mureş - Ungheni, Zimbor - Poarta Sălajului şi Chiribiş - Biharia în urmă cu câteva zile. Toate tronsoanele cuprinse între Nădăşelu şi Borş au fost deblocate. Nădăşelu - Zimbor, cei 30 de km, are termen pentru depunerea ofertelor 6 iulie, peste câteva zile vom şti cine sunt ofertanţii iar contractul, fără contestaţii, evident, îl vom semna în luna septembrie", a spus ministrul Transporturilor.
De altfel, primul tronson al Autostrăzii Transilvania din judeţul Bihor, anume subsecţiunea 3C3 Biharia - Borş, de 5,35 km, este finalizat şi a avut recent pre-recepţia efectuată de reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), urmând ca în două-trei săptămâni să aibă loc recepţia finală, a declarat pe 30 iunie, pentru AGERPRES, constructorul Beniamin Rus, administratorul firmei Trameco. Potrivit acestuia, recepţia finală va avea loc în circa 20 de zile.
Tronsonul de autostradă Biharia-Borş are o lungime de 5,35 km şi a fost construit de asocierea de firme Trameco - Vahostav SK a.s. - Drumuri Bihor - Drum Asfalt - East Water Drillings. Ordinul de începere a fost emis pe 13 aprilie 2019. Valoarea contractului a fost de 134,22 milioane de lei, fără TVA (aproximativ 29 milioane euro). Acest tronson, primul de pe teritoriul României, va face legătura cu autostrada M4 şi, mai departe, cu întreaga reţea de drumuri de mare viteză din Europa Centrală şi de Vest.
De asemenea, recent, pe 26 iunie, a fost semnat contractul de execuţie pentru proiectarea şi construirea unui segment de 12 km din Autostrada Transilvania, primul din judeţul Sălaj, Zimbor - Poarta Sălajului, valoarea lucrărilor fiind de peste 680 milioane lei.
Pe 12 iunie, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul în valoare de aproape 69 de milioane de euro pentru proiectarea şi execuţia subsecţiunii 3C2, Chiribiş - Biharia (km 30+550 - km 59+100), care face parte din Autostrada Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea (Autostrada Transilvania). Antreprenorul este Asocierea Trameco SA - Vahostav SK, a.s. - Drumuri Bihor - Drum Asfalt - East Water Drillings, iar valoarea contractului este de 326,515 milioane de lei, fără TVA (aproximativ 69 de milioane de euro). Termenul contractual pentru proiectare este de 6 luni, iar cel pentru execuţie este de 18 de luni. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut cu 24,17 miliarde de lei în primele nouă luni, la 3,81% din PIB
Deficitul bugetului general consolidat a scăzut cu 24,17 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2026, la 78,3 miliarde de lei, respectiv 3,81% din PIB, față de 102,47 miliarde de lei (5,31% din PIB) în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor privind execuția bugetară, publicate luni de Ministerul Finanțelor. 'Rezultatele ex
Organizațiile de mediu cer retragerea hotărârii care ar înscrie zăcământul de la Valea Dobra în domeniul public al statului
Organizațiile de mediu Mining Watch, Greenpeace România și Bankwatch cer Guvernului să retragă proiectul de hotărâre care ar înscrie în domeniul public al statului zăcământul de la Valea Dobra, județul Sibiu. Potrivit unui comunicat al organizațiilor, licența de exploatare ca rocă industrială și de construcție a fost deja contesta
Coadă (AFIR): Agenția noastră există de 26 de ani; în acest timp am plătit 25 de miliarde de euro pentru investiții în sector
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a plătit, în 26 de ani, suma de 25 de miliarde de euro beneficiarilor, adică aproape un miliard de euro anual pentru investiții în sectorul agricol, a declarat, luni, directorul Direcției Active Fizice a instituției, Claudiu Coadă, la un eveniment de specialitate. 'În această perioadă
ASPES cere premierului să acorde prioritate economiei și propune patru măsuri fără costuri suplimentare
Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) solicită premierului Luca Niculescu să acorde atenție economiei încă din primele zile ale mandatului și propune patru direcții de acțiune care nu necesită cheltuieli bugetare suplimentare. Într-o scrisoare deschisă adresate șefului Executivului, ASPES susține organizarea unui dialog econ
Forum BESCA: Investitorii turci pregătesc proiecte de amploare de energie solară și stocare în baterii în România
Investitorii turci pregătesc proiecte de energie solară și stocare în baterii de tot mai mare amploare în România, în timp ce importante companii energetice și grupuri industriale intră pe piața locală sau își extind prezența, este concluzia celei de-a doua ediții a evenimentului 'Turkiye-Romania Energy Forum', organizată la jumătatea lu
Ministrul Agriculturii participă luni și marți la Consiliul AgriFish
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, participă, luni și marți, la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, la Luxemburg, unde se vor discuta teme de interes major pentru viitorul agriculturii și al fermierilor europeni, cu accent pe viitoarea Politica Agricolă Comună (PAC) post-2027, aspecte comerciale din domeniul agriculturii, precum și stabilir
Aproape 70% dintre români sunt interesați să-și protejeze locuințele; doar 25% dintre case au asigurare obligatorie (sondaj)
Aproximativ 68% dintre români se declară interesați sau foarte interesați să își protejeze locuințele și bunurile din interior, însă doar 25% dintre locuințe sunt acoperite de o asigurare obligatorie PAD, potrivit unei cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR
Marinescu (BNR): Suntem pe cale să consemnăm un record european de politică monetară staționară
Parcursul actual al politicii monetare staționare se va prelungi probabil cu încă o serie de trimestre, România fiind pe cale să consemneze un record european în această privință, potrivit viceguvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu. 'Schimbarea direcției de politică monetară fusese deja semnalată în
AFEER a lansat un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei
Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) a lansat ENERGINFO, un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei, în continuarea campaniei 'Un consumator informat este un consumator protejat', inițiată în 2015. Potrivit unui comunicat al asociației transmis luni AGERPRES, inițiativa urmăreș
Plasticul nereciclat a costat România aproape un miliard de euro în mai puțin de cinci ani (analiză)
România a plătit aproape un miliard de euro la bugetul Uniunii Europene pentru deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate, în perioada 1 ianuarie 2021 - 1 octombrie 2025, arată o analiză Deloitte România, bazată pe datele Ministerului Finanțelor. Conform sursei citate, contribuțiile achitate de România au fost de 568,44 milioane lei
Concordia cere retragerea proiectului prin care firmele ar fi obligate să plătească un avocat pentru întocmirea contractelor
Confederația Patronală Concordia solicită retragerea propunerii legislative care impune firmelor din România să plătească un avocat ca să le scrie contractele și cere, în același timp, o consultare reală cu mediul de business, profesiile afectate și societatea civilă. 'O propunere legislativă depusă la Senat (B563/2026, cunoscută în spați
Analiștii CFA România estimează reducerea inflației și deprecierea leului, în următoarele 12 luni
Analiștii CFA România anticipează în continuare o reducere a ratei inflației, dar și o depreciere a leului până la 5,39 lei pentru un euro în următoarele 12 luni, potrivit președintelui organizației, Adrian Codirlașu. 'Indicatorul de încredere a crescut în luna septembrie, în contextul îmbunătățirii anticipaț
Bursa de la București a pierdut aproape patru miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 3,86 miliarde de lei la capitalizare (-0,55%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 9,65 milioane de lei (+2,47%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 693,25 miliarde de lei, î
Următoarele 6-12 luni ar putea aduce o polarizare tot mai mare între companii (analiză)
Următoarele 6-12 luni vor accentua diferențele dintre companiile din România, în condițiile în care firmele cu o situație financiară solidă, lichidități suficiente și costuri bine controlate ar putea profita de această perioadă pentru a câștiga clienți și cotă de piață, în timp ce societățile cu datorii ridicate, profitabilitate redusă ș
CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai


