Bursa de la Bucureşti a pierdut peste 4 miliarde de lei din capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână 4,128 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 2,9%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 10,37%.
Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 137,986 miliarde de lei, în perioada 22 - 26 iunie, de la 142,114 miliarde de lei în săptămâna anterioară.
În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 98,27 milioane de lei, faţă de 109,65 milioane de lei în perioada 15 - 19 iunie 2020. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost miercuri, 24 iunie, când s-au consemnat 28,64 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, marţi, 23 iunie, cu o valoare a tranzacţiilor de 15,16 milioane de lei.
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 21,89 milioane de lei, dar şi o scădere de preţ cu 2,55%. În top 3 se mai află Erste Group Bank AG, cu schimburi de 13,63 milioane lei şi o scădere de 6,73% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmate de titlurile Nuclearelectrica, cu tranzacţii de 10,68 milioane de lei (4,81%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Transilvania Construcţii (+21,74%), Prodplast (+15,33%) şi VES (+11,80%).
La polul opus, cele mai mari scăderi au fost consemnate de acţiunile Grupului Industrial Electrocontact, care au înregistrat un declin de 13,73%, urmate de cele ale IAR Braşov (-7,47%) şi Erste Group Bank AG (-6,73%). AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Constantin Balaban, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Câștigătorul la Loto 6/49, tragerea de joi, și-a ridicat premiul de peste 17,761 milioane de lei
Câștigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 de joi, 22 octombrie 2026, în valoare de peste 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), și-a ridicat banii, informează, luni, Loteria Română. 'Am perseverat și am sperat că voi câștiga. Aveți încredere, jucați în continuare, așa cum voi face și eu!&
ANM: Temperaturi variabile de la o zi la alta și precipitații în majoritatea regiunilor, în următoarele două săptămâni
Următoarele două săptămâni (26 octombrie - 8 noiembrie) vor sta sub semnul unui regim termic normal pentru data din calendar, cu perioade în care ploile vor fi mai consistente în cea mai mare parte a țării, dar și cu lapoviță și ninsoare în zonele montane, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut cu 24,17 miliarde de lei în primele nouă luni, la 3,81% din PIB
Deficitul bugetului general consolidat a scăzut cu 24,17 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2026, la 78,3 miliarde de lei, respectiv 3,81% din PIB, față de 102,47 miliarde de lei (5,31% din PIB) în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor privind execuția bugetară, publicate luni de Ministerul Finanțelor. 'Rezultatele ex
Organizațiile de mediu cer retragerea hotărârii care ar înscrie zăcământul de la Valea Dobra în domeniul public al statului
Organizațiile de mediu Mining Watch, Greenpeace România și Bankwatch cer Guvernului să retragă proiectul de hotărâre care ar înscrie în domeniul public al statului zăcământul de la Valea Dobra, județul Sibiu. Potrivit unui comunicat al organizațiilor, licența de exploatare ca rocă industrială și de construcție a fost deja contesta
Coadă (AFIR): Agenția noastră există de 26 de ani; în acest timp am plătit 25 de miliarde de euro pentru investiții în sector
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a plătit, în 26 de ani, suma de 25 de miliarde de euro beneficiarilor, adică aproape un miliard de euro anual pentru investiții în sectorul agricol, a declarat, luni, directorul Direcției Active Fizice a instituției, Claudiu Coadă, la un eveniment de specialitate. 'În această perioadă
ASPES cere premierului să acorde prioritate economiei și propune patru măsuri fără costuri suplimentare
Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) solicită premierului Luca Niculescu să acorde atenție economiei încă din primele zile ale mandatului și propune patru direcții de acțiune care nu necesită cheltuieli bugetare suplimentare. Într-o scrisoare deschisă adresate șefului Executivului, ASPES susține organizarea unui dialog econ
Forum BESCA: Investitorii turci pregătesc proiecte de amploare de energie solară și stocare în baterii în România
Investitorii turci pregătesc proiecte de energie solară și stocare în baterii de tot mai mare amploare în România, în timp ce importante companii energetice și grupuri industriale intră pe piața locală sau își extind prezența, este concluzia celei de-a doua ediții a evenimentului 'Turkiye-Romania Energy Forum', organizată la jumătatea lu
Ministrul Agriculturii participă luni și marți la Consiliul AgriFish
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, participă, luni și marți, la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, la Luxemburg, unde se vor discuta teme de interes major pentru viitorul agriculturii și al fermierilor europeni, cu accent pe viitoarea Politica Agricolă Comună (PAC) post-2027, aspecte comerciale din domeniul agriculturii, precum și stabilir
Aproape 70% dintre români sunt interesați să-și protejeze locuințele; doar 25% dintre case au asigurare obligatorie (sondaj)
Aproximativ 68% dintre români se declară interesați sau foarte interesați să își protejeze locuințele și bunurile din interior, însă doar 25% dintre locuințe sunt acoperite de o asigurare obligatorie PAD, potrivit unei cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR
Marinescu (BNR): Suntem pe cale să consemnăm un record european de politică monetară staționară
Parcursul actual al politicii monetare staționare se va prelungi probabil cu încă o serie de trimestre, România fiind pe cale să consemneze un record european în această privință, potrivit viceguvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu. 'Schimbarea direcției de politică monetară fusese deja semnalată în
AFEER a lansat un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei
Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) a lansat ENERGINFO, un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei, în continuarea campaniei 'Un consumator informat este un consumator protejat', inițiată în 2015. Potrivit unui comunicat al asociației transmis luni AGERPRES, inițiativa urmăreș
Plasticul nereciclat a costat România aproape un miliard de euro în mai puțin de cinci ani (analiză)
România a plătit aproape un miliard de euro la bugetul Uniunii Europene pentru deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate, în perioada 1 ianuarie 2021 - 1 octombrie 2025, arată o analiză Deloitte România, bazată pe datele Ministerului Finanțelor. Conform sursei citate, contribuțiile achitate de România au fost de 568,44 milioane lei
Concordia cere retragerea proiectului prin care firmele ar fi obligate să plătească un avocat pentru întocmirea contractelor
Confederația Patronală Concordia solicită retragerea propunerii legislative care impune firmelor din România să plătească un avocat ca să le scrie contractele și cere, în același timp, o consultare reală cu mediul de business, profesiile afectate și societatea civilă. 'O propunere legislativă depusă la Senat (B563/2026, cunoscută în spați
Analiștii CFA România estimează reducerea inflației și deprecierea leului, în următoarele 12 luni
Analiștii CFA România anticipează în continuare o reducere a ratei inflației, dar și o depreciere a leului până la 5,39 lei pentru un euro în următoarele 12 luni, potrivit președintelui organizației, Adrian Codirlașu. 'Indicatorul de încredere a crescut în luna septembrie, în contextul îmbunătățirii anticipaț
Bursa de la București a pierdut aproape patru miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 3,86 miliarde de lei la capitalizare (-0,55%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 9,65 milioane de lei (+2,47%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 693,25 miliarde de lei, î
