Fostul şef al ANSVSA: Pierderile din industria creşterii porcului directe şi indirecte se apropie de un miliard de euro
Pierderile din industria creşterii porcului, directe şi indirecte, se apropie de un miliard de euro până la această oră, iar cele prin deficitul de balanţă comercială au depăşit deja miliardul de euro, a declarat, joi, Vladimir Mănăstireanu, consultant afaceri publice în cadrul Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) şi fost preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
"Pierderile din industria creşterii porcului, directe şi indirecte, se apropie de un miliard de euro până la această oră, iar pierderile prin deficitul de balanţă comercială au depăşit deja un miliard de euro. În ceea ce priveşte despăgubirile, dacă până în anul 2019 se dădeau de la Comisia Europeană, acum se acordă din bugetul de stat, astfel putem să cuantificăm pe viitor alte pierderi la bugetul de stat prin despăgubirile care pot fi acordate către Gospodăriile Populaţiei (GP) sau către fermele mari de porci, care nu vor fi mici. Noi venim şi întrebăm: de ce se tărăgănează aceste acte normative cerute şi răscerute de Comisia Europeană? În toamnă mai avem un audit FVO (Food and Veterinary Office n.r.) pe implementarea recomandărilor celorlalte misiuni de audit VFO pentru combaterea pestei porcine africane (PPA), dar până acum nimic nu s-a implementat, nicio recomandare, nici biosecuritatea şi nici ordinul privind dimensionarea", a spus Vladimir Mănăstireanu, la un eveniment organizat de APCPR.
El afirmă că, deşi există Ordinul 538 privind dimensionarea creşterii porcului în gospodăria populaţiei, autorităţile susţin că nu trebuie să fie neapărat un număr maxim sau minim de porci permis pentru creştere în GP-uri.
"Noi suntem insistenţi, chiar dacă greşim. Ba da, trebuie să fie un număr maxim în GP-uri, că sunt cinci, că sunt trei, că este unul singur, din punctul meu de vedere ar trebui să fie zero. Din punctul meu de vedere, medic veterinar, ar trebui să nu se mai crească porci în GP-uri, dacă vrem să devenim un stat european civilizat şi din acest punct de vedere. Însă, pentru că ţinem la tradiţia românească, ne dorim să se păstreze această tradiţie de creştere a porcului în GP, însă ne dorim să se respecte cu stricteţe anumite reguli: biosecuritate, identificare, controlul circulaţiei dacă nu restricţionarea circulaţiei, fără reproducţie şi fără comercializare. Cine vrea să comercializeze, să îi dea Dumnezeu sănătate să o facă în cadrul legal şi să se fiscalizeze, să îşi construiască microferme pe fonduri europene dacă pot accesa şi să îşi pună condiţii minime de biosecuritate aşa cum vor fi gândite şi trecute, într-un final, într-un anumit ordin de biosecuritate şi să respecte toate regulile de bun simţ pentru creşterea porcului", a adăugat fostul preşedinte al ANSVSA.
Mănăstireanu a precizat că în ultima perioadă în relaţia cu autorităţile au fost înregistrate două premiere. "O premieră a fost că am reuşit pentru prima dată să ne vedem cu un prim-ministru, noi APCPR, nu vorbesc de toate asociaţiile la grămadă, iar o altă premieră este că atunci când s-a discutat despre pesta porcină africană cu toată industria porcului din România, noi nu am fost invitaţi, iar asociaţia are peste 120 de fermieri, care deţin de la 1.000 de capete până la 1,5 milioane marii jucători din piaţă. Vă mai spun şi o a treia premieră: am făcut 'n' solicitări ministrului Agriculturii, Adrian Oros - medic veterinar - 'n' fiind egal cu 4. Patru solicitări să ne vedem cu industria porcului şi cu alte industrii pe care noi le reprezentam de interes economic naţional, tot din zona asigurării mâncării populaţiei, iar răspunsul a fost zero. Nu am reuşit să ne vedem măcar o dată. Am reuşit doar în grupurile de lucru, la grămadă, care după cum bine ştiţi sunt mai mult nişte întâlniri de socializare", a subliniat acesta.
Pe de altă parte, fostul şef al ANSVSA a precizat că asociaţia a colaborat foarte bine cu stafful tehnic al ANSVSA, ajungând împreună la "concluzia unui act normativ de creşterea porcului în bătătură".
"Acesta a fost agreat şi de noi, cu concesii făcute şi din partea noastră, aşa cum este normal într-o negociere, cu propuneri din partea noastră şi asumate de autoritate, pentru că sunt pertinente, sunt pe legislaţie şi sunt cerute de Comisia Europeană, dar ne aflăm, după un an şi jumătate de încercări disperate vizavi de acest ordin, să discutăm încă de varianta numărul cinci. (...) Cu riscul de a supăra pe cei cu care noi colaborăm, nu se întâmplă nimic din raţiuni politice. Sunt ţărani care ţin foarte mult la tradiţie, se hrănesc şi trăiesc din creşterea porcului la ei în curte, dar sunt convins că toată lumea ştie, pe judeţe, care sunt samsarii şi aici mă refer la autorităţile publice locale. Ştiu care sunt samsarii care fac comerţ ilegal de animale, dar nu pot să înţeleg de ce nu se iau măsuri. Nu s-a întâmplat nimic cu samsarii care au împrăştiat pesta porcină africană în 2018, de la Bihor până la Caraş Severin, în jur de 50.000 de capete (sacrificate n.r.), samsari prinşi, dovediţi. Am să vă dau un exemplu ce au făcut belgienii, cu tată şi fiu prinşi că au împrăştiat pesta porcină africană: judecaţi, închişi în decurs de o săptămână", a explicat fostul şef al ANSVSA.
Reprezentantul APCPR a susţinut că pesta porcină africană poate fi considerată Covidul animalelor şi de aceea ar trebui impuse restricţii la fel cum au fost impuse oamenilor în cazul acestei pandemii.
"Pesta porcină africană este Covidul animalelor şi am să vă spun de ce. Dacă pentru Covid-19 sunt impuse restricţii pe stare de urgenţă, că sunt limitări pe starea de alertă, aşa trebuie impuse restricţii de mişcare a animalelor din GP-uri pe şoselele României. Aşa cum sunt impuse pentru oameni măsuri de protecţie cu mască, spălat pe mâini, dezinfectat, aşa trebuie să impunem măsuri de biosecuritate pentru GP -uri ca să nu răspândească PPA în aglomerările de porci, în speţă în fermele mici, mijlocii până la cele mari. Faptul că trebuie să se respecte o anumită regulă de convieţuire generală ca să nu se îmbolnăvească oamenii de Covid, în acea măsură trebuie respectate condiţii convieţuire între GP-uri şi crescătorii de animale ca să se protejeze reciproc de pestă", a arătat Vladimir Mănăstireanu.
Nu în ultimul rând, el susţine că opinia publică consideră că impactul unei boli asupra animalelor este "mai de neglijat" decât impactul unei pandemii asupra omului, ceea ce este profund greşit, în condiţiile în care dacă eşti bolnav şi nu te alimentezi, suficient şi sănătos, creşte riscul de a te îmbolnăvi şi mai tare sau chiar de a deceda.
"De aceea milităm foarte mult şi spunem că trebuie, odată pentru totdeauna, puse reguli stricte în creşterea tradiţională a porcului, cu care suntem de acord: Vrem să îi sprijinim pe ţărani, cu care vom fi întotdeauna într-un dialog constructiv, dacă se va dori, astfel încât să nu ajungem la situaţia în care România să scadă de la a asigura carne de porc, de la 30% acum, la 10%, poate sub 10%. Şi milităm pentru produsul românesc. Produsul românesc este doar produs în România pentru că marea majoritate a cărnii folosite în fabricile de procesare şi obţinerea preparatelor din carne provine din comerţul intracomunitar. Dacă marii procesatori vor să îşi vândă produsele pe piaţa europeană trebuie obligatoriu să ia carne de pe piaţa europeană, de la furnizori de carne de porc, care nu au restricţii impuse de PPA. Aducem în atenţia opiniei publice şi factorilor decideţi aceleaşi semnale de alarmă: Haideţi să reglementăm odată creşterea porcului în gospodăriile populaţiei", a mai spus fostul şef al ANSVSA.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ASPES cere premierului să acorde prioritate economiei și propune patru măsuri fără costuri suplimentare
Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) solicită premierului Luca Niculescu să acorde atenție economiei încă din primele zile ale mandatului și propune patru direcții de acțiune care nu necesită cheltuieli bugetare suplimentare. Într-o scrisoare deschisă adresate șefului Executivului, ASPES susține organizarea unui dialog econ
Forum BESCA: Investitorii turci pregătesc proiecte de amploare de energie solară și stocare în baterii în România
Investitorii turci pregătesc proiecte de energie solară și stocare în baterii de tot mai mare amploare în România, în timp ce importante companii energetice și grupuri industriale intră pe piața locală sau își extind prezența, este concluzia celei de-a doua ediții a evenimentului 'Turkiye-Romania Energy Forum', organizată la jumătatea lu
Ministrul Agriculturii participă luni și marți la Consiliul AgriFish
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, participă, luni și marți, la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, la Luxemburg, unde se vor discuta teme de interes major pentru viitorul agriculturii și al fermierilor europeni, cu accent pe viitoarea Politica Agricolă Comună (PAC) post-2027, aspecte comerciale din domeniul agriculturii, precum și stabilir
Aproape 70% dintre români sunt interesați să-și protejeze locuințele; doar 25% dintre case au asigurare obligatorie (sondaj)
Aproximativ 68% dintre români se declară interesați sau foarte interesați să își protejeze locuințele și bunurile din interior, însă doar 25% dintre locuințe sunt acoperite de o asigurare obligatorie PAD, potrivit unei cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR
Marinescu (BNR): Suntem pe cale să consemnăm un record european de politică monetară staționară
Parcursul actual al politicii monetare staționare se va prelungi probabil cu încă o serie de trimestre, România fiind pe cale să consemneze un record european în această privință, potrivit viceguvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu. 'Schimbarea direcției de politică monetară fusese deja semnalată în
AFEER a lansat un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei
Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) a lansat ENERGINFO, un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei, în continuarea campaniei 'Un consumator informat este un consumator protejat', inițiată în 2015. Potrivit unui comunicat al asociației transmis luni AGERPRES, inițiativa urmăreș
Plasticul nereciclat a costat România aproape un miliard de euro în mai puțin de cinci ani (analiză)
România a plătit aproape un miliard de euro la bugetul Uniunii Europene pentru deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate, în perioada 1 ianuarie 2021 - 1 octombrie 2025, arată o analiză Deloitte România, bazată pe datele Ministerului Finanțelor. Conform sursei citate, contribuțiile achitate de România au fost de 568,44 milioane lei
Concordia cere retragerea proiectului prin care firmele ar fi obligate să plătească un avocat pentru întocmirea contractelor
Confederația Patronală Concordia solicită retragerea propunerii legislative care impune firmelor din România să plătească un avocat ca să le scrie contractele și cere, în același timp, o consultare reală cu mediul de business, profesiile afectate și societatea civilă. 'O propunere legislativă depusă la Senat (B563/2026, cunoscută în spați
Analiștii CFA România estimează reducerea inflației și deprecierea leului, în următoarele 12 luni
Analiștii CFA România anticipează în continuare o reducere a ratei inflației, dar și o depreciere a leului până la 5,39 lei pentru un euro în următoarele 12 luni, potrivit președintelui organizației, Adrian Codirlașu. 'Indicatorul de încredere a crescut în luna septembrie, în contextul îmbunătățirii anticipaț
Bursa de la București a pierdut aproape patru miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 3,86 miliarde de lei la capitalizare (-0,55%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 9,65 milioane de lei (+2,47%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 693,25 miliarde de lei, î
Următoarele 6-12 luni ar putea aduce o polarizare tot mai mare între companii (analiză)
Următoarele 6-12 luni vor accentua diferențele dintre companiile din România, în condițiile în care firmele cu o situație financiară solidă, lichidități suficiente și costuri bine controlate ar putea profita de această perioadă pentru a câștiga clienți și cotă de piață, în timp ce societățile cu datorii ridicate, profitabilitate redusă ș
CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai
Chisăliță: Prioritățile mele sunt să trecem cu bine peste sezonul rece și să protejăm consumatorii vulnerabili
Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, și-a propus, pentru perioada imediat următoare, să ia măsurile necesare în domeniul energiei peste sezonul rece, să protejeze consumatorii vulnerabili și să găsească soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice. ''Prioritățile mele imediate sunt să trecem cu bine peste sezon
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 3%, în august 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 2,9%, în august 2026, până la 630,6 milioane de lei, de la 612,8 milioane de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Arieratele de
Noi trageri loto duminică; report la Noroc de 1,51 milioane de lei
Noi trageri loto sunt programate duminică, după ce, la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 23.100 de câștiguri, în valoare totală de 19,78 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, în urma câștigării, joi, a premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, compania națională sup





