logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

HORA: 1.250 de mese calde/zi, livrate timp de 30 de zile personalului medical din prima linie şi celor fără adăpost

Image

Circa 1.250 de mese calde pe zi au fost livrate personalului medical din prima linie şi persoanelor fără adăpost, timp de 30 de zile, de către 16 restaurante din Bucureşti, Deva, Braşov şi Drobeta-Turnu Severin, în cadrul programului ''Masa Bunătăţii'', iniţiat de Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA).

Potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES, Philip Morris România a fost prima companie care s-a alăturat iniţiativei HORA, împreună cu comunitatea de utilizatori IQOS şi cu partenerii din retail. În total, sprijinul financiar oferit de companie pentru "Masa Bunătăţii" s-a ridicat la 250.000 de euro.

Astfel, companiile au sponsorizat HORA, care, la rândul său, a direcţionat fondurile către 16 restaurante partenere. Ulterior, acestea au pregătit şi livrat 1.250 de mese calde zilnic către persoanele care aveau nevoie - personalul medical care luptă cu virusul în spitale şi pe ambulanţe, dar şi persoanele defavorizate care se confruntă în fiecare zi cu lipsa hranei şi a unor condiţii decente de igienă şi trai.

"Industria HoReCa a fost unul dintre sectoarele cel mai puternic afectate de criza provocată de pandemie. Prin iniţiativa 'Masa Bunătăţii', HORA România şi companiile partenere au dorit să ofere o mână de ajutor acestui sector. Astfel, peste 200 de persoane - chelneri, ospătari, bucătari, manageri - din 16 restaurante partenere au putut să-şi reia sau continue activitatea şi să pregătească şi să livreze mesele calde celor care aveau mai mare nevoie de ele. Restaurantele partenere sunt membre HORA, iar selecţia lor s-a realizat pe baza unor criterii stabilite de organizaţie pentru a asigura cele mai bune condiţii de pregătire şi livrare a meselor: Loft, City Grill, Jerry's Pizza, Trickshot, Kripton Delivery (Drobeta-Turnu Severin), Conacul Archia (Deva), Better Brands (produse Subway), Trattoria Paradis, l'Ladrino, Calif, La Mama, Zexe, Red Angus, Kane Group, Reina Events, Cofetăria Bombo (Braşov)", se menţionează în comunicat.

HORA - Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România este autoritatea reprezentativă a industriei ospitalităţii româneşti, având misiunea de a susţine şi de a promova interesele şi valorile comune ale membrilor săi pe plan naţional şi internaţional. Organizaţia numără peste 100 de membri şi îşi propune să redefinească industria ospitalităţii româneşti pe coordonatele etice, economice şi culturale pe care le merită. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 49

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 26-10-2026 17:17

CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.

Economic Intern 26-10-2026 17:12

Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori

Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier

Economic Intern 26-10-2026 16:10

Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro

Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,

Economic Intern 26-10-2026 16:10

Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România

Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in

Economic Intern 26-10-2026 16:08

APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de

Economic Intern 26-10-2026 15:34

Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027

Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.

Economic Intern 26-10-2026 15:26

BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România

Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.

Economic Intern 26-10-2026 15:02

Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj

Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara

Economic Intern 26-10-2026 14:56

ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie

Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe

Economic Intern 26-10-2026 14:35

Nazare: 2027 este un an-cheie al ajustării fiscale, nu un an al creșterilor spectaculoase de bugete

Anul 2027 va fi unul-cheie pentru ajustarea fiscală, iar bugetele vor fi construite în funcție de resursele disponibile, ținând cont de obligațiile deja asumate, cheltuielile permanente și solicitările pentru diferite indexări, a transmis luni ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe

Economic Intern 26-10-2026 14:26

Leul s-a apreciat, luni, în raport cu principalele valute

Moneda națională s-a apreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3467 lei, în scădere cu 0,28 bani (-0,05%) față de cotația precedentă, de 5,3495 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7745 lei, în scădere cu 0,25 b

Economic Intern 26-10-2026 14:25

România are la dispoziție două săptămâni pentru a închide procedurile administrative restante din PNRR (ministru)

România trebuie să finalizeze, până la 6 noiembrie, toate procedurile administrative restante, pentru ca fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să poată ajunge în țară în acest an, a transmis luni ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Alexandru Ghigiu, într-o postare pe

Economic Intern 26-10-2026 14:23

Barbu: Am corectat actul normativ privind despăgubirile la secetă; cererile depuse până acum rămân valabile

Actul normativ privind despăgubirile la secetă a fost corectat, iar formula de calcul a sprijinului financiar va asigura compensarea corectă a pierderilor înregistrate de fermieri, a transmis, luni, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'Am corectat actul normativ privind despăgubirile la secetă, așa cum le-am p

Economic Intern 26-10-2026 13:26

Câștigătorul la Loto 6/49, tragerea de joi, și-a ridicat premiul de peste 17,761 milioane de lei

Câștigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 de joi, 22 octombrie 2026, în valoare de peste 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), și-a ridicat banii, informează, luni, Loteria Română. 'Am perseverat și am sperat că voi câștiga. Aveți încredere, jucați în continuare, așa cum voi face și eu!&

Economic Intern 26-10-2026 13:25

ANM: Temperaturi variabile de la o zi la alta și precipitații în majoritatea regiunilor, în următoarele două săptămâni

Următoarele două săptămâni (26 octombrie - 8 noiembrie) vor sta sub semnul unui regim termic normal pentru data din calendar, cu perioade în care ploile vor fi mai consistente în cea mai mare parte a țării, dar și cu lapoviță și ninsoare în zonele montane, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (