Elcen: Locuitorii Capitalei nu au apă caldă la standarde optime din cauza pierderilor mari din conductele Termoenergetica
Locuitorii Capitalei nu au apă caldă sau furnizarea este deficitară din cauza pierderilor mari din reţeaua de conducte deţinută de Termoenergetica, ca urmare a lipsei investiţiilor, se arată într-un comunicat al producătorului de energie termică Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), remis, luni, AGERPRES.
"Ca urmare a sesizărilor repetate ale consumatorilor racordaţi la Sistemul de alimentare centralizată cu energie termică a Municipiului Bucureşti cu privire la furnizarea deficitară sau lipsa apei calde în mai multe zone din capitală şi, în special, a unor dezinformări ce privesc activitatea ELCEN, dorim să facem următoarele precizări astfel încât mass-media şi locuitorii ce primesc apă caldă în sistem centralizat să beneficieze de informaţii reale, clare şi transparente: ELCEN produce şi livrează fără probleme agent termic în parametrii solicitaţi de C.M. Termoenergetica Bucureşti prin comanda zilnică în conformitate cu prevederile contractuale incluse în Contractul de Vânzare-Cumpărare a Energiei Termice încheiat între cele două entităţi", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, agentul termic produs în centralele ELCEN este livrat la temperatura solicitată până la "gardul" centralelor, de unde este preluat, prin reţeaua primară, de Termoenergetica ce asigură distribuţia şi furnizarea energiei termice către mai mult de jumătate de milion de apartamente şi câteva mii de instituţii din Bucureşti.
"Din cauza stării tehnice critice a reţelei de termoficare aflată în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti, se înregistrează pierderi mari pe traseu (aproximativ 2.000 de tone de apă fierbinte pe oră se scurg în pământ prin ţevile ciuruite din cauza uzurii şi a lipsei de investiţii), astfel încât agentul termic ce ajunge la utilizatorul final nu mai respectă parametrii de presiune şi temperatură optimi, iar calitatea acestuia se modifică având drept rezultat furnizarea deficitară la consumator. De asemenea, degradarea reţelei a condus şi la amplificarea avariilor şi a întreruperilor în furnizare", spun reprezentanţii producătorului de energie.
ELCEN funcţionează în prezent cu două centrale din cele patru pe care le deţine ca urmare a trecerii de la regimul de iarnă la cel de vară. Acest lucru se întâmplă anual, fără a afecta furnizarea agentului termic, cele două CET-uri aflate în funcţiune preluând fără probleme aria deservită de celelalte două datorită structurii inelare a reţelei.
"Având în vedere că necesarul de energie termică a scăzut considerabil în timp, iar Termoenergetica solicită în prezent debite scăzute (reţeaua veche şi uzată nu permite preluarea unor debite mai mari), funcţionarea cu mai mult de două centrale pe perioada verii ar presupune neasigurarea debitului minim tehnic necesar, supradimensionarea actuală a reţelei de termoficare fiind foarte cunoscută şi fiind una din cauzele problemelor. Funcţionarea tuturor celor patru centrale pe timpul verii ar presupune furnizarea si de căldură pe lângă apă caldă. În mod evident, nu este cazul", potrivit comunicatului.
Lipsa investiţiilor a condus la o criză cu efecte negative grave asupra întregului sistem de termoficare, susţine ELCEN.
Gravitatea problemei este determinată de amplificarea pierderilor de agent termic şi a avariilor ca urmare a degradării reţelelor de transport şi distribuţie a apei calde şi căldurii, precum şi a acumulării datoriilor şi a subfinanţării ce a împiedicat acţiunile de modernizare şi reabilitare.
ELCEN atrage atenţia cu privire la urgenţa efectuării lucrărilor de reparaţii în reţeaua de termoficare în vederea pregătirii pentru sezonul rece viitor, întrucât funcţionarea în condiţiile actuale a sistemului de termoficare conduce la riscul major şi iminent ca oraşul să rămână fără apă caldă şi căldură.
"Facem aceste precizări ca urmare a faptului că locuitorii bucureşteni au depus mai multe sesizări la ELCEN din care reiese că primesc informaţii eronate legate de lipsa agentului termic făcându-se în mod tendenţios conexiunea cu funcţionarea deficitară a CET-urilor, aspect ce poate fi demontat cu uşurinţă. Transmiterea în mod intenţionat a unor informaţii false poate avea drept scop deturnarea atenţiei cetăţeanului şi a opiniei publice în general de la situaţia dezastruoasă a reţelei de termoficare, însă comunicarea onestă şi transparentă este esenţială atunci când este vorba despre asigurarea unui serviciu de interes public cu caracter permanent şi vital pentru viaţa socio-economică. Lipsa de transparenţă conduce la încrederea scăzută a comunităţii în instituţiile publice şi în serviciile pe care acestea le furnizează", se mai arată în comunicatul ELCEN. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe
Nazare: 2027 este un an-cheie al ajustării fiscale, nu un an al creșterilor spectaculoase de bugete
Anul 2027 va fi unul-cheie pentru ajustarea fiscală, iar bugetele vor fi construite în funcție de resursele disponibile, ținând cont de obligațiile deja asumate, cheltuielile permanente și solicitările pentru diferite indexări, a transmis luni ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe
Leul s-a apreciat, luni, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3467 lei, în scădere cu 0,28 bani (-0,05%) față de cotația precedentă, de 5,3495 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7745 lei, în scădere cu 0,25 b
România are la dispoziție două săptămâni pentru a închide procedurile administrative restante din PNRR (ministru)
România trebuie să finalizeze, până la 6 noiembrie, toate procedurile administrative restante, pentru ca fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să poată ajunge în țară în acest an, a transmis luni ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Alexandru Ghigiu, într-o postare pe
Barbu: Am corectat actul normativ privind despăgubirile la secetă; cererile depuse până acum rămân valabile
Actul normativ privind despăgubirile la secetă a fost corectat, iar formula de calcul a sprijinului financiar va asigura compensarea corectă a pierderilor înregistrate de fermieri, a transmis, luni, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'Am corectat actul normativ privind despăgubirile la secetă, așa cum le-am p














