IT-iştii, cei cu experienţă în e-commerce şi digital, retail, automatizări şi medicină vor fi cei mai căutaţi angajaţi (studiu)
IT-ştii vor fi cei mai căutaţi candidaţi pentru angajare în următorul an, dar şi cei cu experienţă în e-commerce şi digital, retail, automatizări şi medicină, potrivit unui studiu realizat de platformă de recrutare eJobs.
Pe de altă parte, cei care au experienţă în jurnalism, în domeniul juridic, în industria de confecţii şi textile sau în imobiliare fie vor trebui să aştepte mai mult decât de obicei până când îşi vor găsi un nou job, fie vor trebui să facă reconversie profesională, se arată în studiul citat.
"De altfel, de la o săptămână la alta vedem semne ale revenirii, mai ales pe măsură ce se anunţă redeschiderea câte unui alt sector de activitate, precum horeca sau retailul din centrele comerciale - ambele zone fiind, în mod tradiţional, mari angajatori la nivel naţional. Numai în luna mai au fost postate aproximativ 40.000 de joburi noi pe platforma noastră, pentru toate domeniile. Deci, reîncep angajările, numai că, spre deosebire de anul trecut, nu mai sunt căutate absolut toate categoriile de candidaţi, ci doar anumite profile. Cel puţin pentru o perioadă", spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Studiul arată că piaţa muncii arată complet diferit faţă de începutul anului deoarece s-a inversat raportul de forţe dintre angajatori şi candidaţi. Dacă până nu demult, angajatorii aveau dificultăţi în a ocupa locurile de muncă disponibile, acum numărul cererilor candidaţilor depăşesc cu mult oferta de joburi.
În a doua jumătate a anului 2020, specialiştii în resurse umane se aşteaptă la o reluare în forţă a angajărilor, în multe cazuri, la un nivel similar cu anul trecut, spun realizatorii studiului.
"Deşi încă ne aflăm cu toţii într-un context plin de incertitudine, oamenii de HR par să ştie foarte bine ce vor de la candidaţi în perioada următoare. Dincolo de specializările de care va fi cea mai mare nevoie în piaţă, recrutorii spun că, mai mult decât oricând, în decizia de angajare vor conta abilităţi precum rezolvarea situaţiilor complexe, adaptabilitate, capacitatea de a lua decizii rapid sau aptitudinile digitale. Toate acestea vin ca urmare a lecţiilor pe care ni le-a dat această criză, când toţi am văzut cât de important este să te poţi reinventa şi să găseşte noi resorturi de creştere, de pe o zi pe alta", mai spune Bogdan Badea.
Recrutorii sunt acum mai exigenţi şi pentru că au la dispoziţie un număr considerabil mai mare de candidaţi din care pot alege. Deja rata de aplicare la joburi a crescut, odată cu ritmul în care sunt actualizate CV-urile, apreciază experţii eJobs.
"Ne aflăm în faţa unei săbii cu două tăişuri: partea mai puţin bună este că, din păcate, sunt din ce în ce mai mulţi candidaţi nevoiţi să aplice la joburi sub nivelul lor de experienţă; partea bună este că vedem o responsabilizare a celor care vor să-şi găsească un loc de muncă - candidaţii vin mai informaţi la interviuri, rata de ne-prezentare la o întâlnire de angajare a scăzut, iar tinerii nu mai amână primul job şi caută să se angajeze cât mai repede. Peste 200.000 de aplicări ale tinerilor cu vârsta de până în 24 de ani au fost înregistrate numai în luna mai", explică CEO eJobs România.
Din punctul de vedere al angajatorilor, alte veşti bune sunt scăderea timpului de recrutare, poziţiile deschise se vor ocupa mai repede şi că va creşte gradul de retenţie în companii.
"Sunt însă şi angajatori conştienţi de faptul că, în ciuda acestor schimbări, vor trebui să fie mai atenţi decât până acum la sănătatea emoţională a angajaţilor lor, care au trecut printr-o perioadă extrem de stresantă şi debusolantă. În plus, din păcate, au existat şi abuzuri, iar asta cântăreşte greu în ochii angajaţilor", conchide Bogdan Badea.
În ceea ce priveşte modul în care muncim, munca de acasă (telemunca) a fost în prim plan, mulţi dintre angajaţi experimentând-o pentru prima oară, a mai arătat studiul.
'Recrutorii spun însă că ar trebui să ne familiarizăm cu acest concept, care va continua să fie implementat pe termen lung şi, în unele cazuri, să înlocuiască chiar mersul la birou. 80% dintre respondenţi spun că va creşte numărul companiilor care vor oferi angajaţilor posibilitatea de a lucra şi de acasă, în timp ce 38% cred că o altă schimbare importantă care va apărea pe piaţa muncii va fi legată de o creştere a interesului companiilor pentru a apela la freelanceri sau la specialişti cu care să lucreze project based', se mai arată în concluziile studiului eJobs.
Cercetarea a fost făcută în perioada martie - mai 2020, pe un eşantion de 330 de respondenţi compus din reprezentanţi ai companiilor din România.
eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România în anul 1999 şi aparţine companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia. eJobs.ro are un număr de peste patru milioane de CV-uri, mai mult de două milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic şi o bază de fani de peste 300.000 pe Facebook.
La această dată, peste 17.000 de locuri de muncă pentru Romania şi străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Alexandru-Costin Motroaşă, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe














