Bode, despre Podul suspendat peste Dunăre: Cea mai mare dezvoltare a infrastructurii de transport pentru această zonă
Podul suspendat peste Dunăre este cea mai mare dezvoltare a infrastructurii de transport rutier din istoria României pentru această zonă, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, aflat în vizită la obiective de infrastructură din judeţele Brăila şi Galaţi.
"Este cea mai mare dezvoltare a infrastructurii de transport rutier din istoria României pentru această zonă. Avem acest obiectiv în implementare şi 500 de milioane de euro valoarea lui, avem în licitaţie, proiectare şi execuţie cele două obiective, varianta de ocolire Galaţi şi drum expres Brăila-Galaţi, împreună, cu o valoare de aproximativ 300 de milioane de euro şi aşa cum puteţi observa, avem şi conexiunile acestui obiectiv cu principalele centre de dezvoltare din zonă, pentru că acest pod fără conexiunea cu drumul expres, cu Tulcea, cu Galaţiul, cu Constanţa mai departe, nu este valorificat la nivelul investiţiei pe care noi o facem aici. Aşadar, în cele 5 luni din acest an, Guvernul Orban a semnat contractele pentru realizarea SF (studiul de fezabilitate, n.r.) şi întocmirea proiectului tehnic de execuţie pentru următoarele Drumul expres Brăila-Tulcea 75 km", a spus Lucian Bode, conform unui comunicat al Ministerului Transporturilor.
El a menţionat că după finalizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic va fi scoasă la licitaţie execuţia. De asemenea, pentru drumul expres Buzău-Brăila 98 km, în 21 februarie a fost semnat contractul pentru realizarea SF şi întocmirea proiectului tehnic de execuţie. În drumul expres Focşani-Brăila-Galaţi, unde intră şi varianta ocolitoare Galaţi şi drumul expres Brăila-Galaţi, sunt în evaluare obiectivul de proiectare şi execuţie, intră şi secţiunea Focşani-Brăila 76 km. Pe data de 21 mai a fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic.
"În ceea ce priveşte cele două obiective aflate în procedură de licitaţie estimăm că, fără contestaţii, finalizăm raportul procedurii la sfârşitul lunii iulie, iar în luna august semnăm contractul pentru varianta ocolitoare Galaţi. De asemenea, pentru cei 11 km din drumul expres Brăila-Galaţi finalizăm procedura la sfârşitul acestei luni, publicăm raportul procedurii, anunţăm câştigătorul şi fără contestaţie la începutul lunii iulie vom fi în măsură să semnăm contractul de proiectare şi execuţie pentru drumul expres Brăila-Galaţi. Mai sunt două obiective care au o anumită întârziere, dar pe care le-am dezgropat, pentru că erau uitate de ani de zile. Mă refer la varianta de ocolire Tecuci. În acest an suntem în proces de finalizare a expertizelor şi vom scoate la licitaţie execuţia acestui tronson, cât a mai rămas de executat din cei 7 km, până la sfârşitul acestui an. Şi nu în cele din urmă, credem că cel mai târziu în luna iulie, în funcţie de cum se mişcă antreprenorul, vom fi în măsură să semnăm contractul pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru drumul expres Constanţa-Tulcea, cei 112 km", a precizat Lucian Bode.
În cursul zilei de miercuri, 10 iunie 2020, ministrul Lucian Bode şi premierul Ludovic Orban, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale şi managementul CNAIR au verificat stadiul lucrărilor la o serie de obiective de infrastructură din judeţele Brăila şi Galaţi.
În cadrul vizitei, delegaţia guvernamentală a inspectat şi lucrările realizate până în prezent la Podul suspendat peste Dunăre în zona Brăila, parte din drumul expres Brăila - Tulcea - etapa 1.
Cu această ocazie oficialii guvernamentali au apreciat mobilizarea constructorilor ce sunt angrenaţi în realizarea acestui complex obiectiv de infrastructură. Astfel, stadiul fizic de 17,40% care se înregistrează în prezent este rezultatul ritmului susţinut în realizarea lucrărilor precum şi faptului că în această perioadă s-a lucrat conform graficului de lucru asumat.
Lucrările realizate de Asocierea Astaldi SpA (Italia) - IHI Infrastructure SystemsCo.Ltd. (Japonia), în baza contractului de proiectare şi execuţie în valoare de 1,995 miliarde de lei, fără TVA, au ca termen estimat de finalizare luna decembrie 2021. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe














