logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ministrul Transporturilor: În intervalul 15 iunie - 15 septembrie pe Autostrada Soarelui nu va exista niciun blocaj cauzat de lucrări de întreţinere

Imagine din galeria Agerpres

Pe Autostrada Soarelui nu va exista niciun blocaj cauzat de lucrări de întreţinere, în intervalul 15 iunie - 15 septembrie, a anunţat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, care consideră anormal ca, în sezonul estival, compania de drumuri să execute lucrări pe autostrada către mare.

"În acest an, avem programate lucrări de întreţinere periodică, covoare asfaltice, îmbrăcăminte, reciclări etc pe 65 kilometri din cei 230 km Autostrada Soarelui Bucureşti-Constanţa. Până în acest moment, în 5 luni, am reuşit să finalizăm 33 km de lucrări de întreţinere pe acest tronson de autostradă în condiţiile în care nu a fost trafic. Eu le-am transmis foarte clar celor de la compania de drumuri că nu mai vreau să văd blocaje pe A2, cauzate de lucrările în plin sezon estival. În consecinţă, în intervalul 15 iunie - 15 septembrie pe Autostrada Soarelui nu va exista niciun blocaj cauzat de lucrări de întreţinere la acest sector de drum. Pe data de 12, în noaptea de joi spre vineri (11 spre 12 iunie) am primit informaţia de la compania de drumuri că inclusiv marcajele vor fi realizate şi toate restricţiile pe Autostrada Soarelui vor fi ridicate astfel încât weekend-ul următor să nu mai avem blocaje cauzate de lucrări. Rămân circa 30 km la care se va interveni după 15 septembrie. Este anormal ca în sezonul estival compania de drumuri să execute lucrări pe A2", a declarat luni ministrul Transporturilor, la Digi24.

Lucian Bode a precizat că angajaţii companiei de drumuri au suficiente tronsoane şi şantiere deschise în condiţiile în care, în acest an, trebuie realizate lucrări pe aproximativ 1500 de km de autostrăzi şi drumuri naţionale. Ministrul de resort a menţionat, în context, că autorităţile şi-au propus alocarea a peste 2 miliarde de lei pentru aceste lucrări.

"Avem în exploatare în România 850 km de autostradă şi 16.000 km de drumuri naţionale. Anul trecut am intervenit prin lucrări de întreţinere periodică pe circa 1250 km. În acest an ne-am propus să intervenim pe aproximativ 1500 de km. În funcţie de nevoi, de gradul de uzură, de valorile de trafic. Anul trecut am avut 1,8 miliarde de lei, buget din venituri proprii şi bugetul de stat. Anul acesta ne propunem să alocăm peste 2 miliarde de lei pentru aceste lucrări", a subliniat Bode.

Aceste lucrări de reabilitare vor fi executate, potrivit ministrului, pe sectoare foarte importante şi extrem de circulate precum Valea Oltului, în zona Râmnicu Vâlcea sau Boiţa, DN1 în zona Azuga-Sinaia, DN74 şi DN 75, cele mai importante artere de drum naţional din Alba, sau DN 67C (Transalpina) unde după 15 ani se intervine pe 30 km cu covor asfaltic şi pe 5 km se montează parapeţi pentru punerea în siguranţă a acestui obiectiv.

Ministrul Transporturilor a arătat că, până la începutul lunii iunie, au fost finalizate lucrări de întreţinere pentru 450 km de autostrăzi şi drumuri naţionale, din cei 1500 km propuşi pentru întregul an.

"Până în acest moment, până la începutul lunii iunie, am reuşit să finalizăm lucrări de întreţinere la 450 de km de autostrăzi şi drumuri naţionale din cei 1500 pe care ni i-am propus. Funcţie de buget, care a scăzut pe componenta venituri proprii, valorile de trafic au scăzut în starea de urgenţă şi de alertă. Vedem la rectificare cum putem obţine mai mulţi bani pentru că prin Legea bugetului am primit 327 milioane, noi am solicitat încă 700 - 750 de milioane pentru a merge undeva la 200 milioane de euro bani alocaţi de la bugetul de stat. Nu am putut lucra la covoare asfaltice în ianuarie chiar dacă iarna a fost mai blândă în acest an, dar în ultimele 2, 3 luni 450 km reabilitaţi nu cred că este puţin. Dacă lucrările merg în acest ritm şi reuşim să alocăm resursele despre care vorbeam vom finaliza tot ceea ce ne-am propus în acest an. Încercăm să ajungem la 1500 de km", a subliniat Lucian Bode. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 65

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 22-09-2026 09:17

Plum Media lansează serviciul „Vizibilitate AI” pentru brandurile din România: audit gratuit de prezență în ChatGPT, Google AI și alte platforme

Într-un moment în care aproape jumătate dintre utilizatori folosesc zilnic chatboți și asistente AI pentru a se informa, agenția Plum Media lansează „Vizibilitate AI” – un serviciu dedicat companiilor care vor să vadă dacă mai există sau nu în fața noii generați

Economic Intern 22-09-2026 06:00

Conferință despre energia 'verde', organizată marți la București

Lideri din industrie și tehnologie, investitori și factori de decizie participă, marți, la cea de-a VI-a ediție a evenimentului Green Energy Conference, organizată de The Diplomat - Bucharest și Sustainability - Today. Potrivit organizatorilor, temele principale de discuție se vor axa pe următoarea etapă a tranziției energetice: de la investiț

Economic Intern 21-09-2026 19:32

Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de luni

Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere ședința de luni, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 117,5 milioane de lei (22,3 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 2,59%, până la 31.908,78 puncte.

Economic Intern 21-09-2026 19:23

Alianța Lucrătorilor din Energie, un nou sindicat care reprezintă angajații din domeniu

Angajații din sectorul energetic din România au lansat un nou sindicat independent, Alianța Lucrătorilor din Energie (ALE), o organizație cu sediul la Brașov. 'Alianța Lucrătorilor din Energie (A.L.E.), un nou sindicat independent care reprezintă angajații din energie electrică, gaze naturale, petrol, minerit energetic și serviciile conexe din Rom&ac

Economic Intern 21-09-2026 18:19

UPDATE Primăriile au la dispoziție 1,5 miliarde de lei pentru proiecte de apă și canalizare, în acest an

Primăriile au la dispoziție 1,5 miliarde de lei pentru proiecte de apă și canalizare în acest an iar dosarele pentru obținerea finanțării vor fi punctate în funcție de mai multe criterii printre care contribuția primăriilor, maturitatea proiectelor și numărul de branșamente, a anunțat luni ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. 

Economic Intern 21-09-2026 16:24

Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 335,5 milioane de lei de la bănci

Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 335,5 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 29 luni, la un randament mediu de 6,66% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 milioane de lei, iar băncile au subs

Economic Intern 21-09-2026 16:19

Durata mai lungă a vieții schimbă regulile finanțelor personale (raport)

Durata mai lungă a vieții schimbă regulile finanțelor personale, iar băncile, angajatorii și companiile trebuie să se adapteze unor parcursuri de viață mai flexibile, responsabilități financiare împărțite între generații, nevoii de planificare anticipativă și unor venituri tot mai variabile, potrivit unui raport realizat de UniCredit în colaborare cu Nation

Economic Intern 21-09-2026 15:21

AMOFM București organizează pe 9 octombrie Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București organizează, pe 9 octombrie 2026, Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, eveniment destinat facilitării accesului tinerilor la oportunități de angajare, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Bursa va avea loc la Palatul Național al Copiilor, din Bulevardul Tineretul

Economic Intern 21-09-2026 14:51

Negru (PEFA): Forumul Economic România-Republica Moldova trebuie să devină o platformă permanentă de cooperare economică

Forumul Economic România-Republica Moldova (FERM) trebuie să devină o platformă permanentă de cooperare economică, în cadrul căreia să prezentăm nu doar intenții, ci și investiții realizate, companii dezvoltate și proiecte de succes construite împreună, a declarat Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA), la cea de-a dou

Economic Intern 21-09-2026 14:26

Investițiile anuale în centre de date ar putea ajunge la 1,8 trilioane de dolari, până în 2050 (raport)

Investițiile anuale în centre de date, infrastructura din spatele sistemelor de Inteligență Artificială (AI), vor crește la nivel global de la un nivel estimat la 560 de miliarde de dolari, în 2025, la peste 800 de miliarde de dolari, în 2026, respectiv la 1,1 trilioane de dolari, în 2030, arată datele incluse într-un raport de specialitate, pub

Economic Intern 21-09-2026 13:57

ANM: Vreme de toamnă, cu ploi în unele regiuni, lapoviță și ninsoare în zona montană înaltă, în următoarele două săptămâni

Valorile maxime de temperatură vor fi caracteristice acestei perioade, la final de septembrie și început de octombrie, la nivelul întregii țări, în timp ce precipitațiile vor fi mai însemnate cantitativ în Transilvania, Maramureș, Moldova și Muntenia, iar în zona montană înaltă se vor semnala, trecător, inclusiv lapoviță și n

Economic Intern 21-09-2026 13:41

Vlăsceanu (HENRO): Sectorul energetic se află într-un moment de criză; încercările de a rezolva problemele de pe o zi pe alta nu prea merg

Sectorul energetic se află într-un moment de criză, de data aceasta declarată, iar deciziile luate de-a lungul anilor și încercările de a rezolva problemele pompieristic, de pe o zi pe alta, în energie nu prea merg, a declarat, luni, la directoarea executivă a Asociației Producătorilor de Energie Electrică - HENRO, Silvia Vlăsceanu.

Economic Intern 21-09-2026 13:14

Consiliul Concurenței a autorizat preluarea a 18 farmacii Marcos Provit de către Dr. Max SRL

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Dr.Max SRL intenționează să preia controlul asupra activității desfășurate de 18 farmacii operate anterior de grupul Marcos Provit, conform unui comunicat al organizației. Dr.Max SRL este o societate activă pe piața comerțului cu amănuntul de produse farmaceutice și parafarmaceutice. Dr.Ma

Economic Intern 21-09-2026 12:34

România, printre țările UE în care a scăzut numărul zborurilor comerciale în luna august

În perioada iunie-august 2026, în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au avut loc peste două milioane de zboruri comerciale, cea mai aglomerată lună fiind iulie, cu 709.931 de zboruri, ceea ce înseamnă o creștere anuală de 2,8% și una de 5,7% comparativ cu situația din luna iulie 2024, arată datele publicate luni de Eurostat.

Economic Intern 21-09-2026 12:29

Bende Sandor: Ungaria și Bulgaria răcesc centralele nucleare din aceeași Dunăre; în România,vinovatul se pierde undeva pe drum

Președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Bende Sandor, a criticat, luni, situația de la Cernavodă, în condițiile în care Ungaria nu și-a oprit centrala de la Paks nici la debite mult mai mici ale Dunării, iar Bulgaria continuă să răcească centrala de la Kozlodui 'din aceeași Dunăre' și exportă energie către Rom&ac