Isărescu: Pachetul UE de redresare din criza COVID-19 va avea o contribuţie importantă în susţinerea eforturilor noastre de relansare
Situaţia economică viitoare va depinde, în principal, de evoluţiile în planul sănătăţii publice şi de succesiunea acestora, iar pachetul UE de redresare din criza COVID-19 va avea cu siguranţă o contribuţie importantă în susţinerea eforturilor noastre de relansare, consideră guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
"Situaţia economică viitoare va depinde, în principal, de evoluţiile în planul sănătăţii publice şi de succesiunea acestora. Pentru aceasta, vom continua să monitorizăm şi să actualizăm evaluările noastre cu privire la starea economiei şi a situaţiei privind sănătatea publică şi vom canaliza măsurile în direcţia furnizării lichidităţii necesare şi menţinerii stabilităţii financiare, precum şi asigurării unei tendinţe sustenabile de scădere a ratelor de dobândă. Deoarece colaborarea cu Guvernul este importantă, vom continua să conlucrăm pentru a asigura o revenire rapidă a economiei faţă de situaţia curentă. De asemenea, Pachetul UE de redresare din criza COVID-19 va avea cu siguranţă o contribuţie importantă în susţinerea eforturilor noastre de relansare", a declarat Mugur Isărescu, într-o Alocuţiune în cadrul celei de 43-a Reuniuni a Clubului Guvernatorilor din Zona Marii Negre, Balcani şi Asia Centrală.
El a menţionat că BNR este pregătită să-şi îndeplinească rolul care îi revine, reiterând recunoştinţa pentru cei care se află în prima linie a luptei împotriva pandemiei.
"Cu toate acestea, pe termen lung, singura opţiune viabilă o reprezintă revenirea la o conduită 'normală' de politică monetară, conştienţi fiind însă cu toţii că noua normalitate va fi oarecum diferită de cea din trecut. Pentru aceasta, intenţionăm să intervenim gradual, adaptându-ne în permanenţă la mediul aflat în continua schimbare, dar cu respectarea cadrului legal", a afirmat Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR a precizat că, anterior izbucnirii pandemiei COVID-19, economia României a înregistrat o evoluţie relativ bună, cu o creştere medie anuală de 4,1% în anul precedent, consemnându-se o uşoară decelerare în trimestrul III. La începutul anului curent, perspectivele privind evoluţia economiei româneşti pentru perioada următoare indicau continuarea acestui trend pozitiv.
"Într-adevăr, cele mai recente date statistice relevă o creştere economică de 2,7% pentru primele trei luni ale anului 2020 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, reprezentând cea mai mare creştere dintre ţările UE. Cu toate acestea, aş dori să subliniez că, pe parcursul ultimilor patru ani, această creştere economică a fost susţinută în special prin creşteri salariale şi majorarea puternică a consumului, în timp ce dezechilibrele fiscale şi externe s-au accentuat, iar rata anuală a inflaţiei s-a situat în jurul valorii de 4%, cel mai ridicat nivel comparativ cu ţările din UE. În acest context marcat de politici fiscale semnificativ prociclice, BNR a menţinut o politică monetară mai restrictivă, prin păstrarea la un nivel relativ ridicat atât a ratei dobânzii de politică monetară, respectiv la 2,5%, cât şi a ratelor rezervelor minime obligatorii ale instituţiilor de credit pentru pasivele în lei şi cele în valută (respectiv la 8%)", a spus Mugur Isărescu.
El a subliniat că impactul economic iniţial al pandemiei a fost unul puternic, accentuând şi mai mult dezechilibrele existente, pe fondul presiunilor în creştere asociate aprovizionării cu alimente, deprecierii monedei naţionale şi creşterii necesarului de lichiditate. Astfel, luând în calcul amplitudinea declinului economic din luna aprilie, estimările oficiale privind evoluţia PIB pentru trimestrul II indică o contracţie de 14% a activităţii economice faţă de trimestrul anterior.
"De asemenea, este important de menţionat că şomajul în creştere şi măsurile adoptate de autorităţi cu scopul limitării extinderii pandemiei (precum şomajul tehnic, repatrierea cetăţenilor români din străinătate şi asigurarea condiţiilor de izolare sau carantină) au contribuit la creşterea presiunilor asupra cheltuielilor bugetare", a afirmat Mugur Isărescu.
De asemenea, el a prezentat câteva dintre măsurile adoptate de BNR ca răspuns la criză.
"Începând cu data de 16 martie 2020, Preşedintele României a declarat starea de urgenţă, iniţial cu durată de o lună, aceasta fiind ulterior extinsă pentru încă o lună. Prioritare în acest context au fost protejarea sănătăţii publice şi asigurarea de bunuri şi servicii esenţiale. Drept consecinţă, obiectivul imediat al băncii noastre centrale a fost să păstreze stabilitatea şi lichiditatea sistemului bancar, pentru buna funcţionare a finanţelor publice şi a economiei reale. În acest sens, şi în deplină concordanţă cu mandatul şi independenţa statutară, BNR a adoptat cu celeritate un pachet de măsuri pentru susţinerea economiei româneşti. În acelaşi timp, dat fiind caracterul excepţional al stării pandemice, BNR a colaborat cu Guvernul României pentru a evita un eventual conflict între măsurile întreprinse şi cele fiscale", a declarat Mugur Isărescu.
Potrivit oficialului BNR, în mod special în cazul României, cursul de schimb joacă rol important de indicator public al stabilităţii şi situaţiei economice generale.
"Am menţinut regimul de flotare controlată, dar, având în vedere contextul actual, am decis furnizarea de lichiditate, în special pe bază bilaterală cu scopul de a preveni volatilitatea excesivă a cursului nominal (ceea ce este dificil de explicat publicului larg) şi de a preveni o depreciere majoră ne-necesară a monedei naţionale. De asemenea, spre deosebire de evoluţiile altor ţări din regiune, nu am întreprins reduceri drastice ale ratei dobânzii de politică monetară. Astfel, reducerea ratei dobânzii de politică monetară în cadrul şedinţei Consiliul de Administraţie al BNR din data de 20 martie a fost de la 2,5% pe an la 2% pe an, împreună cu îngustarea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităţilor permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la ą0,5 puncte procentuale de la ą1 punct procentual. În plus, săptămâna trecută, vineri, rata dobânzii de politică monetară a fost din nou redusă, până la nivelul de 1,75%. Aceste măsuri par să-şi fi atins scopul, rezultatele fiind rapide: începând cu prima parte a lunii aprilie, necesarul de finanţare bugetară a fost asigurat în mod corespunzător, consemnându-se totodată o reducere a ratei dobânzii interbancare la 3 luni, precum şi a costului finanţării cheltuielilor bugetare", a spus Mugur Isărescu.
El a menţionat că, pe parcursul ultimelor două luni, cursul de schimb s-a menţinut relativ stabil, în timp ce inflaţia anuală IPC se află în jurul valorii de 2,5%.
"Referitor la cumpărarea de titluri de stat în monedă naţională de pe piaţa secundară, măsură larg adoptată de către băncile centrale în actualul context, aş dori să subliniez că BNR a hotărât să demareze achiziţiile de pe piaţa secundară numai după ce a avut loc o modificare a poziţiei acesteia pe piaţă, mai precis după ce din poziţia de debitor net BNR a devenit creditor net în relaţia cu băncile comerciale. Din această perspectivă, în deplină concordanţă cu statutul BNR de împrumutător de ultimă instanţă, măsura a fost întreprinsă în scopul asigurării lichidităţii sistemului financiar la nivelul adecvat şi nu reprezintă o măsură de relaxare cantitativă", a explicat Mugur Isărescu.
Potrivit guvernatorului Băncii Centrale, alături de măsurile de politică monetară întreprinse, Consiliul de Administraţie al BNR a adoptat şi măsuri ce vin în sprijinul debitorilor, persoane fizice şi juridice, prin flexibilizarea cadrului de reglementare cu privire la anumite cerinţe ale instituţiilor de credit. De asemenea, au fost adoptate măsuri privind rezoluţia bancară ce prevăd amânarea termenelor de raportare a unor informaţii sau a termenului de colectare a contribuţiilor anuale la fondul de rezoluţie bancară pentru anul 2020. Nu în ultimul rând, BNR a adoptat măsuri la nivel operaţional pentru asigurarea continuităţii şi a unei bune funcţionări a sistemelor de plăţi şi de decontare în monedă naţională, precum şi asigurarea fluxurilor de numerar necesare băncilor pentru derularea tuturor operaţiunilor. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe














