INS: Sosirile în structurile de primire turistică, în scădere cu 98,1% în aprilie; 8,3% au fost turişti străini
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna aprilie 2020 au scăzut cu 98,1% faţă de cele din perioada similară a anului trecut, până la 16.900, turiştii străini reprezentând 8,3% din totalul sosirilor, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) remise miercuri AGERPRES.
Conform INS, în ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (71,4% din total turişti străini), iar dintre aceştia 50% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în luna aprilie 2020, au însumat 45.200, în scădere cu 97,4 % faţă de cele din luna aprilie 2019.
Din numărul total de înnoptări, în luna aprilie 2020, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 88,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 11,7%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (34,0% din total turişti străini), iar dintre aceştia 66,7% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Durata medie a şederii, în luna aprilie 2020, a fost de 2,6 zile la turiştii români şi de 3,9 zile la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare, în luna aprilie 2020, a fost de 8,3% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 19,5 puncte procentuale faţă de luna aprilie 2019.
Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare, în luna aprilie 2020, s-au înregistrat la hosteluri (15,6%), moteluri (14,7%), vile turistice (12,5%), pensiuni turistice (10,7%), pensiuni agroturistice (9,5%) şi hoteluri (6,9%).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna aprilie 2020 de 144.300, în scădere cu 83,3% faţă de luna aprilie 2019. Mijloacele de transport rutier şi naval au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate, reprezentând 93,3%, respectiv 4,9% din numărul total de sosiri.
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna aprilie 2020 de 141.300, în scădere cu 91,8% comparativ cu luna aprilie 2019. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 77,1%, respectiv 21,5% din numărul total de plecări.
În primele patru luni ale acestui an, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 1,779 milioane, în scădere cu 44,4% faţă de perioada similară din 2019. Din numărul total, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 16%.
În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,2% din total turişti străini), iar dintre aceştia 71,7% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în perioada 1 ianuarie -30 aprilie 2020, au însumat 3,509 milioane, în scădere cu 43,9% faţă de cele din perioada 1 ianuarie -30 aprilie 2019.
Din numărul total de înnoptări, în perioada 1 ianuarie -30 aprilie 2020, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 82,5%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 17,5%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (72,7% din total turişti străini), iar dintre aceştia 70,3% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Durata medie a şederii, în perioada 1 ianuarie -30 aprilie 2020, a fost de 1,9 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare, în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2020, a fost de 22% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 3,4 puncte procentuale faţă de perioada similară din 2019.
Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare, în perioada 1 ianuarie -30 aprilie 2020, s-au înregistrat la hoteluri (26,9%), hosteluri (18,2%), vile turistice (18%), bungalouri (16,5%) şi pensiuni turistice (16,4%).
Pe judeţe, în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2020, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Municipiul Bucureşti (296.400), Braşov (248.000), Prahova (100.500), Cluj (87.100), Mureş (80.800), Bihor (77.000), Sibiu (69.900) şi Suceava (69.400), iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în Capitală (534.300), Braşov (510.000), Prahova (221.900), Vâlcea (164.800), Bihor (164.600), Cluj (160.900), Mureş (157.600) şi Suceava (143.200).
Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (29.500), Israel (27.100), Italia (25.900) Regatul Unit (17.800) şi Franţa (16.400).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada de referinţă 1 ianuarie -30 aprilie 2020 de 2,119 milioane, în scădere cu 31,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 77,7%, respectiv 19,9% din numărul total al sosirilor.
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie -30 aprilie 2020 de 4,165 milioane, în scădere cu 33,4% comparativ cu perioada 1 ianaurie -30 aprilie 2019. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 67,6%, respectiv 31,7% din numărul total de plecări. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe














