Anghel (ANPC): Jucăriile trebuie achiziţionate numai din magazine specializate, unde se eliberează documente de cumpărare
Părinţii trebuie să acorde atenţie o atenţie deosebită atunci când cumpără jucării, astfel încât acestea să nu reprezinte un pericol pentru copiii lor, să solicite şi să păstreze bonul fiscal, de care vor avea nevoie în caz de reclamaţie, a scris pe Facebook directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel.
"Ziua de 1 iunie este o ocazie de a oferi copiilor un cadou practic, atractiv care să aducă zâmbete pe chipurile lor. Pentru ca o jucărie să nu reprezinte un pericol pentru copilul dumneavoastră, trebuie să ţineţi cont de câteva sfaturi: achiziţionaţi jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care va fi neapărat nevoie în caz de reclamaţie; alegeţi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale. Jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârsta recomandată care ajută la alegerea jucăriei. Atenţie, jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească", a precizat Anghel.
Directorul general al ANPC susţine că jucăriile trebuie verificate dacă au marcat, într-un mod "vizibil, lizibil şi durabil", coordonatele producătorului şi/sau importatorului, numărul unic de identificare a jucăriei şi marcajul de conformitate "CE" care conduce la supoziţia că jucăria este sigură. Dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoţeşte jucăria, susţine Paul Anghel.
"Verificaţi existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării; acestea trebuie sa fie traduse obligatoriu în limba română şi să respecte întocmai aceste instrucţiuni şi precauţii", avertizează oficialul ANPC.
Potrivit sursei citate, orice reclamaţie legată de o jucărie achiziţionată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului de la care a fost cumpărată şi, în caz de nesoluţionare, structurii teritoriale a ANPC.
"Sfătuiesc părinţii să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi pot să se înece cu părţile mici. De asemenea, trebuie să respecte atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: "Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare". Fraza "Atenţie. Nerecomandat copiilor sub 3 ani" poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere/pictogramă care vizează copiii între 0 şi 3 ani; fraza şi simbolul nu trebuie puse împreună", se arată în postarea directorului general al ANPC.
Alte sfaturi venite din partea acestuia se referă la urmarea cu atenţie a instrucţiunilor de folosire de către părinţi, după achiziţionarea unei jucării.
Astfel, pentru tobogane, leagăne, inele suspendate, corzi şi alte jucării similare fixate pe o traversă consumatorul trebuie să primească de la vânzător instrucţiunile de utilizare prin care să se atragă atenţia asupra necesităţii verificării periodice a elementelor de susţinere. De asemenea, este nevoie ca acestea să fie însoţite de instrucţiunile de montare, pentru a evita asamblarea incorectă şi accidentele care ar putea apărea.
"Jucăriile funcţionale, adică cele care reproduc la scară redusă produse, aparate sau instalaţii destinate adulţilor, trebuie să poarte avertismentul "Atenţie! A se folosi sub stricta supraveghere a unei persoane adulte!". În plus, acestea vor fi obligatoriu însoţite de instrucţiunile de utilizare şi de măsurile de precauţie necesare pentru evitarea unor pericole. Patinele şi skateboardurile destinate utilizării de către copii trebuie să fie însoţite de avertismentul: "Atenţie! A se purta echipament de protecţie". În plus, vor exista recomandări cu privire la echipamentul de protecţie. Asiguraţi-vă şi că jucăriile destinate copiilor mai mari sunt ţinute departe de copiii sub vârsta de 3 ani", spune Anghel.
Acesta a subliniat că, în anii anteriori, comisarii ANPC au identificat la comercializare jucării periculoase, notificate prin sistemul de alertă rapidă al Uniunii Europene - RAPEX, cu privire la produsele nealimentare potenţial periculoase pentru consumatori şi care nu respectă standardele de siguranţă.
"Avertizez părinţii că, în anii anteriori, comisarii ANPC, în urma acţiunilor de control, au identificat la comercializare jucării periculoase, notificate prin sistemul RAPEX, respectiv: pistoale cu bile care prezentau riscul de rănire a utilizatorilor, slime-uri şi jucării de tip "YO-YO" cu conţinut de lichid şi şnur elastic ce se alungeşte cu risc de strangulare şi sufocare, dar şi risc chimic (de la lichidul conţinut), jucării din pluş la care nu era specificată grupa de vârstă prezentând pericol de sufocare, prin înghiţire, motiv pentru care s-a dispus măsura de retragere definitivă de la comercializare a acestora", a precizat Paul Anghel.
În acest sens, ANPC sfătuieşte părinţii să se informeze şi să verifice jucăriile potrenţial periculoase depistate pe piaţa Uniunii Europene, pe site-ul Comisiei Europene la adresa https://ec.europa.eu//consu/safety_products/rapex/alerts/.
Datele Auroităţii arată că, în numai două zile (27 şi 28 mai 2020), inspectorii de la Protecţia Consumatorului au aplicat amenzi de peste un milion de lei, în urma controalelor efectuate, la 472 de comercianţi de jucării, din cauza abaterilor constatate la 71,2% dintre operatorii economici controlaţi, respectiv 336.
"Au fost aplicate 379 de sancţiuni, din care 177 avertismente şi 202 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 1.089.400 lei. De asemenea, au fost dispuse măsuri de oprire temporară de la comercializare pentru nerespectarea cerinţelor de marcare/etichetare, pentru jucării în valoare de 253.367 lei lei şi măsuri de oprire definitivă, pentru nerespectarea cerinţelor esenţiale de siguranţă, pentru jucării în valoare de 325.061 lei", preciza, recent , ANPC într-un comunicat de presă. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Daniel Badea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe














