BNR a redus dobânda cheie la 1,75% pe an
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, în şedinţa de vineri, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an, de la 2% pe an, începând cu data de 2 iunie, informează banca centrală.
Totodată, BNR a hotărât reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,25% pe an, de la 1,50% pe an, şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 2,25% pe an, de la 2,50% pe an, şi păstrarea nivelurilor ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Banca Naţională precizează, totodată, că va continua efectuarea de operaţiuni repo şi cumpărarea de titluri de stat în lei de pe piaţa secundară.
"Economia globală şi perspectiva acesteia au fost puternic afectate de impactul advers major şi de incertitudinile fără precedent generate de pandemia de coronavirus, împreună cu măsurile restrictive aplicate de autorităţi în scopul limitării extinderii ei. În vederea amortizării lor, numeroase bănci centrale din economiile avansate şi cele emergente, incluzând BCE şi băncile centrale din regiune, au luat măsuri de relaxare a conduitei politicii monetare şi de ameliorare a condiţiilor financiare, ce au inclus reduceri ale ratelor dobânzilor de politică monetară, cumpărări de active financiare şi furnizare de lichiditate prin operaţiuni reversibile, chiar şi pe termen lung. La rândul său, Banca Naţională a României a reacţionat prompt în acest context, Consiliul de administraţie al BNR adoptând în şedinţa de urgenţă convocată în data de 20 martie un pachet de măsuri menit să atenueze impactul economic al pandemiei, dar şi să consolideze lichiditatea din sistemul bancar, în vederea funcţionării fluente a pieţei monetare şi a altor segmente ale pieţei financiare, precum şi a finanţării în bune condiţii a economiei reale şi a sectorului bugetar", se spune în comunicatul BNR.
Conform BNR, acesta a inclus reducerea ratei dobânzii de politică monetară cu 0,50 puncte procentuale, până la 2% şi îngustarea coridorului ratelor dobânzilor facilităţilor permanente la ą0,5 puncte procentuale, de la ą1 punct procentual, implicând menţinerea neschimbată a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit, la 1,50%, şi scăderea cu un punct procentual a ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare, la 2,50%. Totodată, s-a decis efectuarea de operaţiuni repo în vederea furnizării de lichiditate instituţiilor de credit, precum şi cumpărarea de titluri de stat în lei de pe piaţa secundară.
Pe plan intern, impactul economic sever al pandemiei de coronavirus - de natură să provoace o turnură abruptă în cursul economiei româneşti la mijlocul acestui an - a început să fie reflectat de cele mai recente date statistice.
Potrivit BNR, rata anuală a inflaţiei IPC a rămas constantă în luna martie, la 3,05%, pentru ca în aprilie să coboare la 2,68% (de la 4% în luna decembrie 2019). Scăderea acesteia faţă de decembrie 2019 a fost determinată de efecte de bază dezinflaţioniste şi de declinul accentuat al preţului petrolului, alături de eliminarea supraaccizei la carburanţi. Rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat (care elimină din calculul inflaţiei IPC preţurile administrate, volatile, ale produselor din tutun şi ale băuturilor alcoolice) a tins însă să crească uşor pe parcursul primelor patru luni ale acestui an, contrar previziunilor, ajungând în aprilie la 3,7%, de la 3,66% în luna decembrie 2019. Evoluţia este atribuibilă unor schimbări în structura consumului survenite în contextul măsurilor de distanţare socială, asociate şi cu probabile sincope şi creşteri de costuri apărute în lanţurile de producţie şi aprovizionare, suprapuse presiunilor inflaţioniste persistente pe partea cererii şi a costurilor salariale.
Banca Centrală precizează că rata medie anuală a inflaţiei IPC şi cea calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum au scăzut până la 3,7% în luna martie şi 3,6% în luna aprilie, de la valorile de 3,8% şi, respectiv, 3,9%, înregistrate în intervalul decembrie 2019 -februarie 2020.
Potrivit datelor preliminare, creşterea economică a decelerat vizibil în trimestrul I 2020 - la 2,7%, de la 4,3% în trimestrul anterior -, chiar dacă în primele două luni ale anului a rămas deosebit de robustă. În acelaşi timp, deficitul balanţei comerciale şi-a accelerat considerabil creşterea, pe fondul unui declin mai ridicat al exporturilor comparativ cu cel al importurilor de bunuri şi servicii. Drept consecinţă, dinamica deficitului de cont curent s-a reamplificat, în pofida îmbunătăţirii balanţelor veniturilor primare şi secundare.
Potrivit BNR, condiţiile de pe piaţa financiară s-au ameliorat ulterior adoptării deciziilor de politică monetară şi după depăşirea la finele lunii martie a vârfului tensiunilor generate de criza COVID-19. Principalele cotaţii ale pieţei monetare interbancare au cunoscut o ajustare descendentă semnificativă în ultima decadă a lunii martie şi au continuat apoi să coboare treptat, iar randamentele titlurilor de stat în lei s-au redus progresiv, în condiţiile volumului sporit de lichiditate injectat de BNR prin intermediul operaţiunilor repo efectuate pe baze bilaterale şi prin cumpărări de titluri de stat în lei de pe piaţa secundară. Totodată, cursul de schimb leu/euro şi-a atenuat fluctuaţiile, oscilând într-un interval restrâns, inclusiv în condiţiile unei ameliorări a sentimentului pieţei financiare internaţionale.
Activitatea de creditare a rămas relativ intensă în martie, pentru ca în aprilie să resimtă efectele crizei pandemice. Astfel, stocul de credite acordat sectorului privat s-a contractat uşor, dinamica lui anuală scăzând la 5,7%, de la 6,9% în luna anterioară.
Ponderea în total credit a componentei în lei s-a redus uşor, la 67,1% de la 67,6% în decembrie 2019.
În şedinţa de vineri, pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, dar şi a incertitudinilor extrem de ridicate, Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an de la 2,0% pe an începând cu data de 2 iunie 2020; totodată, a decis reducerea la 1,25% pe an, de la 1,50% pe an a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit, şi la 2,25% pe an de la 2,50% pe an a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard).
De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. În condiţiile unui deficit de lichiditate pe piaţa monetară, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât continuarea efectuării de operaţiuni repo şi a cumpărării de titluri de stat în lei de pe piaţa secundară, cu păstrarea stabilităţii pe piaţa financiară. Concomitent, se va urmări menţinerea rezervelor internaţionale, inclusiv a celor valutare, la un nivel optim.
Conform sursei citate, deciziile Consiliului de administraţie al BNR au ca scop asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile şi în condiţiile păstrării stabilităţii financiare.
"Având în vedere gradul ridicat de incertitudine a evoluţiilor economice şi financiare, se menţine decizia Consiliul de administraţie al BNR privind suspendarea calendarului şedinţelor de politică monetară anunţat anterior, urmând ca şedinţele pe probleme de politică monetară să aibă loc ori de câte ori va fi necesar", se mai spune în raport. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe














