ING Bank România a înregistrat 27.000 solicitări de amânare a ratelor de la persoane fizice
ING Bank România a înregistrat 27.000 de solicitări de amânare a plăţii ratelor de la persoane fizice şi peste 1000 solicitări de la IMM-uri, de la jumătatea lunii martie, de când a anunţat prima schemă de amânare a plăţii ratelor, care a fost înlocuită ulterior de prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr.37/2020, a anunţat banca luni banca.
Pentru a sprijini în continuare IMM-urile, ING s-a alăturat programului IMM Invest şi aproximativ 5000 clienţi au aplicat pentru finanţare pentru următorii 3-5 ani.
Conform comunicatului, în martie, banca a luat măsuri imediate pentru a sprijini clienţii persoane fizice şi juridice pentru a depăşi situaţia generată de pandemia COVID-19. Acestea au inclus amânarea la plată a ratelor aferente produselor de creditare, în anumite condiţii, pentru persoane fizice, colaborarea cu companiile mari pentru a identifica soluţii personalizate şi aderarea la programul IMM Invest pentru credite garantate de stat pentru IMM-urile eligibile.
"Situaţia curentă este o lebădă neagră, pe care nu ne-am fi putut-o închipui la începutul anului. După primele săptămâni în care ne-am concentrat pe continuitatea activităţii băncii şi siguranţa colegilor, acum lucrăm activ să ne susţinem clienţii vulnerabili şi contribuim la revenirea economiei. Dată fiind întreruperea abruptă atât pentru societate, cât şi pentru economie, o serie de măsuri au fost rapid anunţate pentru a detalia cum ne susţinem clienţii în această perioadă dificilă. Dar aş vrea să le mulţumesc echipelor noastre pentru efortul admirabil depus în ultimele luni şi un 'Mulţumesc' special se duce către colegii din office-urile ING, aflaţi în propria noastră primă linie", a spus Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România.
ING Bank România a donat două milioane de lei pentru lupta împotriva COVID-19 şi a impactului pe care îl are acesta asupra mai multor grupuri sociale. Primul obiectiv a fost de a sprijini sistemul de sănătate prin donarea a 3.000 de echipamente de protecţie spitalelor naţionale şi 5.000 de teste PCR, care au fost procesate de laboratoarele Reţelei Private de Sănătate Regina Maria. ING a sprijinit, de asemenea, organizaţia Code4Romania în dezvoltarea de soluţii digitale pentru informare publică, care au devenit relevante şi de referinţă pentru publicul larg în ultimele 2 luni.
În aprilie, ING Bank a lansat o campanie de strângere de fonduri în Home'Bank, prin care clienţii au putut dona direct pentru sprijinirea grupurilor sociale vulnerabile (vârstnici cu venituri mici, persoane izolate, copii expuţi riscurilor, victime ale violenţei în familie, persoane fără adăpost). Cauza a fost susţinută şi de un concert caritabil oferit de trupa The Mono Jacks pe pagina lor de Facebook şi de un eveniment în direct, pe Smart FM, cu un DJ. În total, clienţii au donat 70.000 euro, la care ING a adăugat 100.000 euro. Fondurile colectate au ajutat Fundaţia Comunitară Bucureşti să distribuie produse sanitare şi de igienă, alimente şi să ofere asistenţă pentru grupurile vulnerabile, cu o atenţie sporită pentru persoanele aflate în cele mai afectate zone, din punct de vedere financiar, din toată ţara.
"Sănătatea financiară stă la baza iniţiativelor de CSR ale ING Bank şi devine acum, în contextul creat de criza COVID-19, mai relevantă ca niciodată. Având în vedere că peste 1 milion de români au intrat în şomaj tehnic, de la începutul stării de urgenţă, şi că există o scădere a activităţii economice, ING va continua să ofere consultanţă şi sprijin celor care acum sunt nevoiţi să-şi gestioneze finanţele cu mai multă atenţie", se precizează în comunicatul băncii.
Pentru persoane fizice, ING se concentrează pe programul Banometru. Acesta este singurul program de responsabilitate socială din România care oferă atât educaţie financiară, cât şi sesiuni 1:1 cu traineri financiari. Deşi mulţi români sunt reticenţi, în primă fază, să accepte sprijinul unui trainer financiar, odată incluşi în program, majoritatea beneficiarilor au declarat că şi-au îmbunătăţit sănătatea financiară. Până la data de 1 iulie, se pot face înscrieri în programul Bootcamp Banometru, de educaţie financiară 100% online, cu sesiuni de consiliere intensivă de 9 săptămâni online sau prin telefon. În doar 2 săptămâni de la lansare, 1.000 de persoane s-au înregistrat în Bootcamp Banometru, iar 800 dintre aceştia sunt consideraţi vulnerabili din punct de vedere financiar.
Nu în ultimul rând, în contextul crizei COVID-19, antreprenorilor li se oferă sfaturi relevante pe teme juridice, financiare şi de afaceri prin intermediul programelor dedicate şi a webinariilor Startarium, proiectul dedicat antreprenorilor, iniţiat de ING Bank şi Impact Hub. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe














