logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Enel reia activitatea cu publicul în unele magazine, începând de luni

Imagine din galeria Agerpres

O parte din magazinele Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, precum şi cele ale partenerilor, îşi vor relua activitatea cu publicul, începând de luni, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Enel menţionează că, pentru a preveni riscul răspândirii COVID-19 şi pentru a proteja atât clienţii şi comunităţile, cât şi angajaţii, lucrul cu publicul se va desfăşura în condiţii stricte de acces, ce presupun obligativitatea purtării măştilor de protecţie şi a păstrării distanţei sociale, conform prevederilor legale în vigoare.

Astfel, magazinele Enel Energie şi Enel Energie Muntenia din Bucureşti, Giurgiu, Constanţa, Tulcea, Slobozia, Călăraşi, Timişoara, Reşiţa, Deva, Arad şi Lugoj, cu excepţia celor aflate în centre comerciale, vor fi redeschise, după ce au fost reamenajate, pentru ca activitatea comercială să se poată desfăşura în condiţii de siguranţă.

De asemenea, vor fi redeschise luni şi magazinele partenerilor Enel din Baia Mare, Satu Mare, Buzău, Ploieşti, Mehedinţi, Botoşani, Vaslui şi Focşani, iar marţi se redeschide şi magazinul din Braşov.

Programul de lucru al magazinelor este cel cu care compania şi-a obişnuit clienţii. Aceştia vor putea consulta programul locaţiei unde doresc sa meargă, precum şi orarul de audienţe accesând https://www.enel.ro/enel-energie/ro/informatii-utile/contact.html. De asemenea, programul va fi disponibil şi la intrarea în magazin, vizibil din exterior.

Pentru a ajuta la reducerea răspândirii COVID-19, activităţile cu publicul vor avea loc cu respectarea măsurilor de siguranţă comunicate de către autorităţile competente. În acest sens, angajaţii şi clienţii vor avea obligaţia de a purta măşti de protecţie, iar numărul de clienţi care au acces simultan în magazine va fi limitat, astfel încât să poată fi păstrată distanţa.

Zonele de aşteptare din cadrul magazinelor vor fi închise, iar sistemul de alocare bonuri de ordine va fi suspendat momentan, accesul în magazin efectuându-se în ordinea sosirii la locaţie. În funcţie de situaţie este posibil să fie implementate şi alte măsuri de protecţie.

Compania recomandă clienţilor să folosească şi mănuşi de unică folosinţă, precum şi un instrument propriu de scris. De asemenea, roagă clienţii să-şi verifice starea de sănătate înainte de efectuarea deplasării (respectiv temperatura corporală şi starea generală de sănătate), iar în situaţia prezentării unor simptome (febră, dificultăţi respiratorii, tuse, durere în gât, răceală) să renunţe la efectuarea deplasării, întrucât persoanele care prezintă astfel de simptome, precum şi persoanele fără mască de protecţie nu vor avea acces în magazine, fiind asigurat triajul epidemiologic conform prevederilor legale în vigoare.

"Ca urmare a acestor măsuri de siguranţă, este posibil ca timpul de aşteptare să crească şi vă mulţumim anticipat pentru înţelegere. Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, vor avea acces cu prioritate dimineaţa, până la ora 11. Rugăm persoanele care nu fac parte din această categorie să evite acest interval orar pentru a nu mări adiţional timpul de aşteptare. În consecinţă, pentru buna desfăşurare a activităţilor şi pentru a preveni riscul de răspândire a noului coronavirus, recomandăm clienţilor să vină în magazinele Enel doar pentru acele operaţiuni pe care nu le pot efectua apelând la canalele alternative de comunicare puse la dispoziţia lor de către Enel", se menţionează în comunicat.

Astfel, Enel recomandă clienţilor să folosească în continuare opţiunile digitale de comunicare, de primire şi de plată a facturii, precum şi contractarea online.

Enel este o companie energetică multinaţională, unul dintre liderii integraţi pe pieţele globale de electricitate, gaze naturale şi energii din surse regenerabile. Enel este una dintre cele mai mari companii de utilităţi din Europa după capitalizarea de piaţă şi una dintre primele companii de electricitate de pe continent în ceea ce priveşte capacitatea instalată şi EBITDA raportat. Grupul Enel activează în peste 30 de ţări din lume, având o capacitate instalată netă de producţie de energie de circa 90 GW. Enel distribuie electricitate printr-o reţea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 73 de milioane de clienţi casnici şi companii în toată lumea.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piaţa din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajaţi în România şi oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienţi. Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie, şi dezvoltă un program de investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor, a siguranţei şi performanţei reţelelor şi implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel. Enel Energie şi Enel Energie Muntenia sunt principalii furnizori de energie din ţară, iar oferta lor include atât energie electrică şi gaze naturale, cât şi servicii cu valoare adăugată (asistenţă, iluminat şi altele). AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 76

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 27-10-2026 09:08

O persoană fizică a prejudiciat bugetul cu peste 1,1 milioane lei prin comercializarea ilegală a 75 de autoturisme

O persoană fizică din județul Argeș a comercializat, în doi ani și jumătate, 75 de autoturisme, în valoare de peste 7,2 milioane de lei, fără înregistrarea activității economice și fără declararea obligațiilor fiscale aferente, a anunțat Agenția Națională de administrare Fiscală (ANAF). Prejudiciul adus bugetului de stat depă

Economic Intern 27-10-2026 08:49

Ajutoarele naționale tranzitorii vor fi acordate și după 2027; Președinția Consiliului UE a acceptat solicitarea României (ministru)

Președinția Consiliului Uniunii Europene a acceptat, luni seara, introducerea în Regulamentul următoarei Politici Agricole Comune (PAC) a ajutoarelor naționale tranzitorii, solicitare pe care România a transmis-o în cadrul Consiliului AgriFish, a anunțat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'România a solicita

Economic Intern 27-10-2026 08:10

ANISP reunește experți de nivel mondial la RITE 2026, pentru a dezbate transformările Internetului

Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România (ANISP) organizează marți, cu sprijinul Internet Society, a patra ediție a Romanian Internet Technologies Event (RITE), eveniment ce reunește experți de nivel mondial pentru a dezbate transformările Internetului. Conform unui comunicat al ANISP, tematica RITE 2026 este '

Economic Intern 26-10-2026 19:58

Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui

Economic Intern 26-10-2026 19:37

Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România

Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.

Economic Intern 26-10-2026 19:25

Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni

Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de

Economic Intern 26-10-2026 18:53

CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România

Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip

Economic Intern 26-10-2026 18:31

MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026

Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul

Economic Intern 26-10-2026 18:23

SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei

Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac

Economic Intern 26-10-2026 17:17

CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.

Economic Intern 26-10-2026 17:12

Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori

Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier

Economic Intern 26-10-2026 16:10

Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro

Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,

Economic Intern 26-10-2026 16:10

Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România

Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in

Economic Intern 26-10-2026 16:08

APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de

Economic Intern 26-10-2026 15:34

Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027

Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.