Hidroelectrica are proiecte de retehnologizare şi modernizare în sumă de circa 3 miliarde de lei
Hidroelectrica are în plan, pentru perioada următoare, proiecte de retehnologizare şi modernizare cu o valoare estimată totală de circa trei miliarde de lei, acoperind capacităţi cu o putere instalată totală de 1.969,40 MW şi o producţie medie anuală de aproximativ 4.651 GWh/an, conform Strategiei investiţionale publicate de companie.
"Investiţiile în retehnologizare şi modernizare sunt abordate în funcţie de rentabilitatea fiecărui proiect în parte, cu respectarea Regulamentului de organizare a activităţii de mentenanţă din 18.10.2017 aprobat prin Ordinul ANRE nr. 96/2017, printr-o analiză corelată cu noile prevederi legislative aplicabile în domeniul energiei precum şi cu respectarea fermă a cerinţelor naţionale şi europene de mediu", se menţionează în strategie.
Prin retehnologizare se urmăreşte creşterea nivelului tehnologic al centralelor hidroelectrice şi îmbunătăţirea funcţionării acestora pe durata întregului ciclu de viaţă, prin implementarea soluţiilor tehnice de ultimă generaţie care să permită operarea de la distanţă, cu implicarea minimă a factorului uman.
În acest sens se vor lua măsuri pentru concentrarea activităţii pe retehnologizarea activelor cu cele mai mari rate ale rentabilităţii precum sunt hidrocentralele de la Stejaru, Vidraru, Mărişelu şi Râul Mare Retezat.
Astfel, la SH Bistriţa se are în vedere retehnologizarea CHE Dimitrie Leonida - Stejaru, comuna Pângăraţi, judeţul Neamţ, centrală hidroelectrică pusă în funcţiune în perioada 1960 - 1962, pentru un nou ciclu de funcţionare de minimum 30 de ani. Contractul, semnat în mai 2015, cu Asocierea Romelectro S.A. Bucureşti & Litostroj Power d.o.o. Slovenia este în derulare. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 439,859 milioane de lei, fără TVA.
La SH Curtea de Argeş va fi retehnologizată Amenajarea Hidroenergetică Vidraru. Demersurile pentru obţinerea Avizului de Gospodărirea Apelor începute în 2016 sunt încă în derulare, Hidroelectrica fiind nevoită să obţină un nou Certificat de Urbanism. În luna octombrie 2019, APM a emis Decizia etapei de încadrare, unde se precizează că proiectul se supune evaluării impactului asupra mediului, se supune evaluării adecvate şi nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă. În acest sens S.P.E.E.H Hidroelectrica S.A. a achiziţionat serviciile de elaborare a documentaţiilor pentru obţinerea acordului de mediu, procedura pentru obţinerea avizului de mediu fiind în derulare la autorităţile competente.
Valoarea totală a investiţiei este de 529,956 milioane de lei fără TVA, iar data de finalizare a investiţiei este de circa 80 luni de la data semnării contractului şi obţinerii avizelor şi aprobărilor necesare.
Un alt proiect se derulează la SH Cluj, respectiv retehnologizarea C.H.E. Mărişelu. Centrala hidroelectrică Mărişelu, pusă în funcţiune în anul 1977, este o centrală
subterană de mare cădere, amplasată la circa 300 de metri amonte de confluenţa pârâului Leşu cu Someşul Cald, în zona ce separă Munţii Gilău de Munţii Vlădeasa, în amonte de municipiul Cluj-Napoca. De-a lungul a peste 42 de ani de exploatare, cele trei hidroagregate cu turbine Francis verticale din dotarea centralei au însumat un total de peste 252.211 ore de funcţionare (cu o medie anuală de aproximativ 6.005 ore de funcţionare).
În anul 2014, a fost elaborată documentaţia intitulată "Studiu de fezabilitate. Retehnologizare CHE Mărişelu - echipamente şi parte de construcţii. Documentaţie integrativă". Demersurile pentru obţinerea Avizului de Gospodărirea Apelor si Acordului de mediu au fost începute în 2019 şi sunt în derulare. Hidroelectrica a obţinut Certificatul de Urbanism. Valoarea totală a investiţiei este de 285,035 milioane de lei fără TVA. Data finalizării investiţiei este de circa 70 luni de la data semnării contractului şi obţinerii avizelor şi aprobărilor necesare.
La SH Haţeg, Hidroelectrica intenţionează retehnologizarea CHE Râul Mare Retezat. Centrala hidroelectrică subterană Râul Mare Retezat este o uzină de derivaţie, de mare cădere, cu acumulare multianuală, echipată cu două hidroagregate verticale cu turbină hidraulică, cu o putere instalată de 335MW şi o energie medie anuală de 605 GWh (conform proiectului iniţial). CHE Râul Mare Retezat a fost pusă în funcţiune în perioada mai-decembrie 1986. Necesitatea retehnologizării UHE Râul Mare Retezat se fundamentează atât pe deficienţele de proiectare şi execuţie a echipamentelor, cât şi pe uzură fizică şi morală a echipamentelor din instalaţii şi a instalaţiilor în întregul lor. Din cauza problemelor tehnice semnalate la generatoare, puterea activă de funcţionare este limitată la maxim 110 MW şi minim 90 MW la HA1 şi la maxim
100 MW şi minim 80 MW la HA2.
Această situaţie a condus la funcţionarea turbinelor într-o zonă nefavorabilă a caracteristicii H-Q, având drept consecinţă limitarea puterii la circa 60% din puterea nominală (200 MW/centrala faţă de 335 MW/ centrală), adică o reducere a puterii instalate pe centrală cu 135 MW.
Valoarea totală a investiţiei este de 417,284 milioane de lei fără TVA iar data finalizării investiţiei este de circa 72 luni de la data semnării contractului şi obţinerii avizelor şi aprobărilor necesare.
Investiţii de retehnologizare sunt avute în vedere şi la SH Râmnicu Vâlcea, la CHE Brădişor, o centrală subterană prevăzută cu două hidroagregate. Amenajarea Brădişor face parte din schema de amenajare complexă a râului Lotru.
CHE Brădişor este constituită ca unitate dispecerizabilă în cadrul SEN. De asemenea, Amenajarea Brădişor are rol de apărare împotriva inundaţiilor, participând la tranzitarea viiturilor importante de pe Lotru prin turbinarea până la cca. 100 mc/s. Barajul şi acumularea Brădişor sunt amplasate în bazinul hidrografic Lotru, la 6 km în aval de localitatea Malaia şi 17 km în amonte de localitatea Brezoi. Acumularea asigură alimentarea cu apă a municipiului Râmnicu Vâlcea şi a altor localităţi din
judeţul Vâlcea.
Valoare totală investiţiei în retehnologizare se ridică la 167,859 milioane de lei fără TVA, iar data de finalizare este de 56 de luni de la obţinerea tuturor avizelor şi aprobărilor necesare.
Pentru CHE Râul Mare Retezat, CHE Brădişor, staţiile de pompare energetică de mare putere Petrimanu, Jidoaia şi Lotru Aval-UHE Dorin Pavel sunt contractate studiile de fezabilitate. Pentru aceste proiecte au fost începute şi procedurile pentru obţinerea avizelor de mediu şi gospodărire a apelor.
Hidroelectrica îşi propune şi continuarea şi finalizarea contractelor de lucrări pentru: modernizarea hidroagregatelor SH Râmnicu Vâlcea -Modernizare HA2 CHE Dăeşti, contract atribuit Hidroserv SA în derulare, cu finalizare în 2021 şi o valoare de 24,851 milioane de lei fără TVA; modernizare HA1 din CHE Slatina centrala hidroelectrică, contractul de execuţie lucrări fiind în derulare, cu finalizare 2020 şi o valoare de 25,694 milioane de lei fără TVA.
De asemenea, vor fi contractate noi lucrări de modernizare a hidroagregatelor şi instalaţiilor electrice şi mecanice auxiliare la: SH Bistriţa - Modernizare CHE Vaduri, Staţia 110kV şi echipamente mecanice şi electrice centrală şi baraj, cu o valoare a investiţiei de 36,089 milioane de lei fără TVA şi termen de finalizare de 24 luni de la data semnării contractului şi obţinerii avizelor şi aprobărilor necesare; SH Cluj - Lucrări de nivel 4 (LN4) şi modernizări la HA2 din CHE Remeţi, inclusiv a Staţiei
electrice de 110 kV, instalaţiilor generale aferente centralei, nodului de presiune şi Barajului Drăgan. Etapa 1 + Etapa 2, cu o valoare totală a investiţiei de 51,3 milioane de lei fără TVA şi termen de finalizare de 36 luni de la data semnării contractului şi obţinerii avizelor şi aprobărilor necesare.
Vor fi promovate şi lucrările de modernizare/retehnologizare pentru centralele hidroelectrice la care acţiunile uzuale de mentenanţă nu mai pot contracara efectul uzurii fizice şi morale. Pentru CHE Pângăraţi, CHE Piatra Neamţ, CHE de pe canalul Bistriţa (CHE Vânători, CHE Roznov, CHE Zăneşti şi CHE Costişa), CHE pe sectorul Oeşti-Noapteş, puse în funcţiune între anii 1963-1981, au fost aprobate Notele Conceptuale şi sunt în curs de derulare proceduri de achiziţii pentru servicii de
expertizare în baza cărora vor fi contractate Studiile de Fezabilitate. Este în curs de elaborare procedura de achiziţie în vederea contractării şi finalizării acestor studii, însoţite şi de avizele şi acordurile prevăzute în certificatele de urbanism, după care se vor demara procedurile de achiziţie lucrări.
Compania energetică are în vedere şi continuarea şi finalizarea contractelor de lucrări de modernizare la staţiile electrice 110kV având durata de viaţă depăşită din staţiile de pompare energetică de mare putere Petrimanu, Jidoaia, şi Lotru Aval, la staţia de 110kV CHE Brădişor, la staţiile 110 kV CHE Oieşti, CHE Clăbucet, la
staţiile de 110kV aferente CHE Olt Superior.
O altă direcţie importantă vizează proiecte noi în domeniul IT pentru dezvoltarea infrastructurii existente şi digitalizarea centralelor hidraulice prin aplicarea noilor tehnologii apărute şi în linie cu politicile energetice elaborate de Uniunea Europeană. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe














