Investiţiile străine directe au însumat o valoare netă negativă de 551 milioane euro în primele trei luni
Investiţiile străine directe au însumat o valoare netă negativă de 551 milioane euro în primele trei luni, comparativ cu 1,235 miliarde de euro în perioada similară din 2019, conform datelor Băncii Naţionale a României remise joi AGERPRES.
"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat valoarea netă negativă de 551 milioane euro (comparativ cu o valoare netă pozitivă de 1,235 miliarde de euro în perioada ianuarie - martie 2019), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 248 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 799 milioane euro", se spune în comunicat.
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut în primele trei luni ale anului în curs cu 19,7%, comparativ cu perioada similară din 2019, la 1.201 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele 1.201 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 2,015 milioane de dolari, în scădere cu 48,9% faţă de ianuarie-martie 2019.
La 31 martie 2020, cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 49.079, dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine societăţilor olandeze, respectiv 12,704 miliarde de dolari, în 5.446 de firme.
La finele lunii martie 2020, în România existau 228.093 societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris era de 63,62 miliarde de dolari. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O persoană fizică a prejudiciat bugetul cu peste 1,1 milioane lei prin comercializarea ilegală a 75 de autoturisme
O persoană fizică din județul Argeș a comercializat, în doi ani și jumătate, 75 de autoturisme, în valoare de peste 7,2 milioane de lei, fără înregistrarea activității economice și fără declararea obligațiilor fiscale aferente, a anunțat Agenția Națională de administrare Fiscală (ANAF). Prejudiciul adus bugetului de stat depă
Ajutoarele naționale tranzitorii vor fi acordate și după 2027; Președinția Consiliului UE a acceptat solicitarea României (ministru)
Președinția Consiliului Uniunii Europene a acceptat, luni seara, introducerea în Regulamentul următoarei Politici Agricole Comune (PAC) a ajutoarelor naționale tranzitorii, solicitare pe care România a transmis-o în cadrul Consiliului AgriFish, a anunțat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'România a solicita
ANISP reunește experți de nivel mondial la RITE 2026, pentru a dezbate transformările Internetului
Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România (ANISP) organizează marți, cu sprijinul Internet Society, a patra ediție a Romanian Internet Technologies Event (RITE), eveniment ce reunește experți de nivel mondial pentru a dezbate transformările Internetului. Conform unui comunicat al ANISP, tematica RITE 2026 este '
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.












