Reorganizare la Finanţe: numărul de posturi scade cu 200, din 6 secretari de stat rămân 4 (proiect)
Numărul maxim de posturi în Ministerul Finanţelor ar putea fi redus cu 200, iar numărul secretarilor de stat ar putea scădea de la 6 la 4, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern.
Documentul publicat marţi prevede reducerea numărului maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Finanţelor Publice de la 1.917 exclusiv demnitarii, la 1.715 posturi exclusiv demnitari, şi reducerea numărului de secretari de stat de la 6 la 4 posturi şi implicit reducerea a 8 posturi aferente cabinetelor acestora.
"Din analiza efectuată asupra structurii organizatorice şi de personal a Ministerului putem concluziona că se poate reduce cu 202 numărul maxim de posturi al aparatului propriu al ministerului fără afectarea capacităţii de lucru al acestuia. Menţionăm că posturile care vor fi reduse sunt vacante şi ocupate. Pentru posturile ocupate vor fi aplicate prevederile art. 518 şi art. 519 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, după caz. Mai menţionăm că nu există posturi ocupate, de natură contractuală, care vor fi reduse prin această reorganizare. Totodată, reducerea cu două posturi de secretar de stat nu va afecta capacitatea managerială în cadrul ministerului", se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul.
Totodată, se are în vedere comasarea prin absorbţie a Direcţiei de Programare a Investiţiilor Publice cu Direcţia de Analiză şi Eficientizare a Cheltuielilor Publice prin trecerea activităţilor, atribuţiilor şi personalului Direcţiei de Analiză şi Eficientizare a Cheltuielilor Publice, conform legii, în cadrul Direcţiei de Programare a Investiţiilor Publice din cadrul Direcţiei Generale de Programare Bugetară.
Direcţia de Management a Investiţiilor Publice se reorganizează la nivel de serviciu, respectiv Unitatea de Management al Investiţiilor Publice în timp ce Direcţia de Politici Publice şi Monitorizare Acte Normative se comasează cu Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul, Sindicatele şi Patronatele rezultând o singură direcţie cu denumirea Direcţia de Politici Publice, Relaţia cu Parlamentul şi Dialog Social.
Proiectul de act normativ prevede, totodată, desfiinţarea Direcţiei Generale Juridice şi înfiinţarea a două direcţii distincte, Direcţia Juridic şi Reglementare şi Direcţia Contencios.
De asemenea, Unitatea de Coordonare a Relaţiilor Bugetare cu Uniunea Europeană trece în subordinea Direcţiei Generale de Sinteză a Politicilor Bugetare şi se reorganizează la nivel de serviciu iar Direcţia Generală Pregătire ECOFIN şi Asistenţă Comunitară se comasează se comasează cu Direcţia Generală Relaţii Financiare Internaţionale într-o singură direcţie generală, Direcţia Generală Pregătire Ecofin, Asistenţă Comunitară şi Relaţii Financiare Internaţionale.
Alte prevederi se referă la trecerea unor structuri din cadrul Direcţiei Generale de Legislaţie şi Reglementare în Domeniul Activelor Statului în subordinea Direcţiei Generale Management al Domeniilor Reglementate Specific şi reorganizarea Direcţiei Generale de Legislaţie şi Reglementare în Domeniul Activelor Statului la nivel de direcţie, precum şi reorganizarea Direcţiei pentru Administrarea Participaţiilor Statului din subordinea Direcţiei Generale Management al Domeniilor Reglementate Specific la nivel de serviciu.
Direcţia Generală Trezorerie şi Contabilitate Publică urmează să fie desfiinţată, iar Direcţia Generală de Legislaţie Cod Fiscal şi Reglementări Vamale şi Direcţia Generală de Legislaţie Cod Procedură Fiscală, Reglementări Nefiscale şi Contabile se comasează şi rezultă o nouă direcţie generală, Direcţia Generală de Legislaţie Fiscală şi Reglementări Vamale şi Contabile.
Iniţiatorii proiectului de HG pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice precizează că măsurile de reorganizare propuse prin document vor conduce la reducerea cheltuielilor şi la îmbunătăţirea proceselor de activitate şi a managementului prin scurtarea circuitului informaţional-decizional şi printr-o mai mare coerenţă a acestuia. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule
INSCOP: 86,1% dintre români se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele șase luni
Un procent de 86,1% dintre români se așteaptă ca prețurile să se majoreze în următoarele șase luni, procent în ușoară creștere față de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit ediției a doua a Indicelui Sentimentului Economic New Money - INSCOP (ISE). Conform cercetării, 7,9% dintre cei chestionați consideră că prețurile vo
Sectorul e-commerce din România a atins valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025 (raport)
Piața comerțului electronic din România a ajuns la valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025, în creștere cu 10% față de anul anterior, fiind astfel cel mai mare sector de e-commerce din Europa de Est, relevă datele cuprinse în European E-Commerce Report 2026, publicate marți. Potrivit cercetării realizată pentru Ecommerce Europe și Eu
Folcuț (ARB): Companiile au atras finanțări noi de 55 de miliarde de lei în primele șapte luni, în creștere cu 8,2%
Companiile au atras finanțări noi în valoare de 55 de miliarde de lei în primele șapte luni ale acestui an, în creștere cu 8,2% comparativ cu anul trecut, iar creditele pentru investiții reprezintă aproximativ 30% din portofoliul de credite, a declarat, marți, Gabriela Folcuț, director în cadrul Asociației Române a Băncilor (ARB).
Folcuț (ARB): Rata de neperformanță la creditele companiilor a urcat la 5,6%
Rata de neperformanță la creditele companiilor a ajuns la 5,6%, în creștere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu martie 2025, nivelul fiind mai ridicat în cazul IMM-urilor decât al corporațiilor, a declarat, marți, Gabriela Folcuț, director executiv în cadrul Asociației Române a Băncilor (ARB). 'Dintre toat
FIDES: 40,7% dintre români locuiau în gospodării supraaglomerate în 2024
Aproximativ 40,7% dintre români locuiau, în 2024, în gospodării supraaglomerate, față de 16,9% în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat citate de Federația Investitorilor și Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES). În același timp, aproximativ 94% din populația României locuia într
Jianu (IMM România): Ar trebui să ne uităm din nou la un program de tip IMM Invest; lipsește cash-flow-ul în economie
Un program de tip IMM Invest ar trebui reanalizat, în condițiile în care economia se confruntă cu o lipsă de cash-flow, iar rata de default a programului este de sub 2%, a declarat, marți, Florin Jianu, președintele IMM România, la un eveniment de specialitate. 'Ar trebui să ne uităm iarăși cu foarte multă atenție la un p
România, printre țările UE cu creșteri semnificative ale prețurilor carburanților, în luna august 2026
Prețul mediu al combustibililor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 23,8%, în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025, după un avans de 16,9% în luna iulie și unul de 13,7% în luna iunie, arată datele publicate marți de Eurostat. Potrivit oficiului european de statistică, în 26 di
Jianu (IMM România): Spiritul antreprenorial pălește; avem cu 20% mai multe firme care ies din economie
România are cu 20% mai multe firme care ies din economie comparativ cu cele care se înființează, în condițiile în care, până la jumătatea anului, în jur de 96.000 de firme noi s-au înregistrat, iar 110.000 - 111.000 de firme s-au închis, a declarat, marți, Florin Jianu, președintele IMM România, în cadrul un
Taină (Ministerul Economiei): 750 de contracte au fost semnate prin programul Femeia Antreprenor; alte 250 sunt în curs de semnare
Un număr de 750 de contracte au fost semnate până în prezent prin programul Femeia Antreprenor, iar alte 250 sunt în curs de semnare, finanțarea nerambursabilă acordată fiind de 200.000 de lei pentru fiecare societate, a declarat, marți, Camelia Taină, director general în Ministerul Economiei, în cadrul unui eveniment de specialitate.
Cătuți (EPG): Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatori este puțin probabil să scadă în următoarea perioadă
Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatori este puțin probabil să scadă în următoarea perioadă, iar în Europa perspective de reducere pot exista, în cel mai bun caz, pe termen mediu, a declarat, marți, la o conferință de specialitate, directorul executiv al Energy Policy Group (EPG), Mihnea Cătuți. 'Aș vrea să
Taină (Ministerul Economiei): Aproximativ 3.000 de contracte Start-Up Nation vor fi lansate în această săptămână
Aproximativ 3.000 de contracte din cadrul programului Start-Up Nation vor fi lansate în această săptămână, iar după rectificarea bugetară ar putea fi semnate încă 2.000, a declarat, marți, Camelia Taină, director general în Ministerul Economiei, în cadrul unui eveniment de specialitate. 'La prima sesiune a pro







