logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Programul de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa a fost schimbat

Imagine din galeria Agerpres

Programul de susţinere a crescătorilor de porci din rasele autohtone Bazna şi Mangaliţa a fost schimbat în acest an la cererea crescătorilor, cu o formulă mult mai simplă, astfel încât în trei ani de zile aceste rase să nu fie considerate cu risc de abandon, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.

"La cererea Asociaţiei crescătorilor de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa, am schimbat acest program de susţinere, întrucât cel vechi era inaplicabil. După cum ştiţi un crescător primea gratis un purcel din această rasă, cel care dona primea 250 de lei, iar crescătorul care primea gratis purcelul respectiv trebuia să îl îngraşe şi să-l vândă unui abator, iar abatorul era obligat să îl preia cu 11 lei pe kilogram. Sigur că măsura a fost inaplicabilă şi foarte puţini dintre fermieri au recurs la această schemă de ajutor, pentru că erau foarte multe lucruri care nu erau acceptate, fie de către cel care primea, fie de cel care dona, dar în general de către operatorul care trebuia să ia la un anumit preţ dictat. Ne-am gândit la o formulă mult mai simplă, în care în trei ani de zile aceste rase să nu fie considerate rase cu risc de abandon şi să ajungem ca în registrul genealogic al acestei rase - secţiunea principală să fie peste 7.500 de reproducători. Asta înseamnă că nu mai sunt în risc de abandon", a spus Oros.

Astfel, se va acorda un sprijin de 1.200 lei/cap scroafă/an cu condiţia comercializării a minim 4 purcei/cap de scroafă/an la o greutate de cel puţin 8 kg/cap, cu condiţia îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate.

"Ca să crească efectivele de porci din aceste rase şi ca să avem convingerea că sunt rase conform Registrului genealogic am făcut această schemă de sprijin prin care se acordă 1.200 de lei sprijin pe cap de scroafă, care este trecută în Registru, după genotipare, cu condiţia de a comercializa 4 purcei în acel an, în greutate minimă de 8 kilograme şi purceii vor trebui certificaţi că aparţin acestei rase şi fiscalizaţi, astfel încât în 3 ani de zile cele două rase să ajungă de a ieşi din riscul de abandon", a mai spus ministrul Agriculturii.

Conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie, la această dată sunt înscrise în Registrul Genealogic 1.658 de scroafe din rasa Mangaliţa şi 278 din rasa Bazna, rase clasificate.

Executivul a aprobat în data de 7 mai Hotărârea privind aprobarea schemei "ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa", pentru perioada 2020 - 2022, precum şi a unor măsuri de aplicare a acesteia.

Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru anul 2020 este de un milion de lei şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020.

Schema de ajutor de minimis se aplică crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, respectiv producătorilor agricoli PFA, II şi IF şi producătorilor agricoli persoane juridice. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
 

Afisari: 90

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 27-10-2026 10:54

Ministerul Mediului: Aplicația 'Radarul Balastierelor' a ajuns în etapa de recepție finală, dar nu poate fi utilizată

Aplicația informatică 'Radarul Balastierelor', destinată monitorizării exploatării și transportului agregatelor minerale, a ajuns în etapa de recepție finală, însă nu poate fi utilizată până la adoptarea cadrului legal necesar și îndeplinirea unor condiții tehnice și administrative, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Ape

Economic Intern 27-10-2026 10:48

Poșa (Ministerul Energiei): Vedem un dezechilibru constant în Europa în ceea ce înseamnă predictibilitatea prețurilor la energie

Lipsa predictibilității în energie reprezintă o problemă și vedem un dezechilibru constant, nu doar în România, ci și în Europa, în ceea ce înseamnă prețuri, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Marius Poșa. 'Fără energie nu avem nimic: nu avem industrie,

Economic Intern 27-10-2026 09:37

INS: Volumul afacerilor din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut în primele opt luni din 2026

Afacerile din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor au scăzut, ca serie brută, cu 0,6% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, în intervalu

Economic Intern 27-10-2026 09:08

O persoană fizică a prejudiciat bugetul cu peste 1,1 milioane lei prin comercializarea ilegală a 75 de autoturisme

O persoană fizică din județul Argeș a comercializat, în doi ani și jumătate, 75 de autoturisme, în valoare de peste 7,2 milioane de lei, fără înregistrarea activității economice și fără declararea obligațiilor fiscale aferente, a anunțat Agenția Națională de administrare Fiscală (ANAF). Prejudiciul adus bugetului de stat depă

Economic Intern 27-10-2026 08:49

Ajutoarele naționale tranzitorii vor fi acordate și după 2027; Președinția Consiliului UE a acceptat solicitarea României (ministru)

Președinția Consiliului Uniunii Europene a acceptat, luni seara, introducerea în Regulamentul următoarei Politici Agricole Comune (PAC) a ajutoarelor naționale tranzitorii, solicitare pe care România a transmis-o în cadrul Consiliului AgriFish, a anunțat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'România a solicitat, Pr

Economic Intern 27-10-2026 08:10

ANISP reunește experți de nivel mondial la RITE 2026, pentru a dezbate transformările Internetului

Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România (ANISP) organizează marți, cu sprijinul Internet Society, a patra ediție a Romanian Internet Technologies Event (RITE), eveniment ce reunește experți de nivel mondial pentru a dezbate transformările Internetului. Conform unui comunicat al ANISP, tematica RITE 2026 este '

Economic Intern 26-10-2026 19:58

Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui

Economic Intern 26-10-2026 19:37

Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România

Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.

Economic Intern 26-10-2026 19:25

Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni

Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de

Economic Intern 26-10-2026 18:53

CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România

Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip

Economic Intern 26-10-2026 18:31

MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026

Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul

Economic Intern 26-10-2026 18:23

SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei

Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac

Economic Intern 26-10-2026 17:17

CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.

Economic Intern 26-10-2026 17:12

Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori

Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier

Economic Intern 26-10-2026 16:10

Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro

Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,