logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Piaţa de capital din România a crescut cu 4,63% în aprilie, cel mai mare ritm de creştere lunară

Imagine din galeria Agerpres

Companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), incluse în indicele BET, au înregistrat o creştere de 4,63% în luna aprilie, comparativ cu luna martie, fiind cel mai cel mai mare ritm de creştere lunară de până acum în acest an, potrivit raportului lunar publicat de BVB.

Reprezentanţii Bursei de la Bucureşti susţin că acest lucru a fost posibil după ce investitorii au reevaluat pozitiv companiile româneşti listate la BVB în contextul pandemiei de coronavirus.

"Orice situaţie de criză generează şi oportunităţi, iar pe bursă acestea devin evidente şi sunt mai uşor de urmărit. Companiile care în urmă cu doar câteva luni aveau o evaluare de piaţă mult mai mare au devenit acum mai atractive pentru investitori. În plus, randamentele dividendelor oferite de companiile româneşti sunt în continuare pe placul investitorilor", a declarat preşedintele BVB, Radu Hanga.

Acesta a precizat că rolul bursei într-un astfel de context a devenit sinonim cu asigurarea accesului la capitalul vital supravieţuirii companiilor. "Bursa poate susţine revenirea economiei şi are capacitatea să asigure accesul la necesarul de finanţare al statului. Obiectivul nostru este acela de a consolida imaginea BVB ca platformă de finanţare pentru statul român prin emisiuni de bonduri adresate investitorilor locali şi listarea companiilor din portofoliu, cât şi pentru companiile româneşti care au nevoie de capital. Toate aceste instrumentele sunt disponibile, ele trebuie doar accesate", a mai spus Radu Hanga.

Creşterea bursei raportată în luna aprilie a fost posibilă şi datorită efectului de bază, după ce în martie piaţa de capital din România a consemnat o scădere de 16,4 procente, urmând astfel trendul început în februarie şi manifestat inclusiv la nivelul pieţelor externe, arată raportul.

La finalul primelor patru luni, piaţa de capital din România consemna o scădere de 20 de procente prin prisma indicelui BET.

La rândul său, Adrian Tănase, CEO BVB, susţine că strategia economică de reluare, chiar şi parţială, a activităţii în sectoarele blocate până acum ar trebui să fie centrată în jurul bursei. "Redeschiderea economiei şi reluarea activităţilor economice fără a lua în calcul bursa are potenţialul de a limita considerabil şansele de reuşită. Nu există proiect semnificativ care să nu poată fi derulat în acest moment pe bursa locală. Orice strategie serioasă despre relansarea economică trebuie să înceapă de aici", a declarat Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori Bucureşti.

Potrivit sursei citate, cel mai bun mod de a susţine companiile româneşti este de a investi direct în ele. "Susţinerea companiilor româneşti nu trebuie să fie un slogan, ci o realitate care devine posibilă prin intermediul bursei. Orice român care cumpără acţiuni sau obligaţiuni la companiile româneşti listate la BVB contribuie la relansarea economiei naţionale. Vrem să susţinem produsele şi serviciile româneşti? Cred că de aici trebuie să începem şi să investim în companiile care oferă transparenţă necesară impusă de prezenţa la bursa", a adăugat Tănase.

Valoarea totală de tranzacţionare pe toate tipurile de instrumente financiare s-a apropiat de 1 miliard de euro la finalul primelor patru luni, în creştere cu 34%, în timp ce valoarea medie zilnică de tranzacţionare a fost de aproape 11 milioane de euro la nivelul perioadei ianuarie-aprilie, în urcare cu 30%.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 70

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 27-10-2026 15:38

Valoarea apartamentelor vândute în România a crescut cu peste 30%, în ultimii trei ani (analiză)

Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii trei ani în România, reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de o platformă financiară. ''Cine a cumpărat acum 3 ani un apartament prin credit cu dobândă fixă a câștigat, practi

Economic Intern 27-10-2026 15:22

Negru (PEFA): Antreprenorii români au nevoie de stabilitate, predictibilitate și acces la finanțare

Antreprenorii români nu duc lipsă de inițiativă sau curaj, însă au nevoie de stabilitate, predictibilitate, acces la finanțare și de instituții care să le fie parteneri reali, susține Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA). ''România are nevoie de mai mult decât potențial e

Economic Intern 27-10-2026 15:13

Utilizarea materialelor de construcții reciclate e permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor în Țările de Jos (ambasador)

Utilizarea materialelor de construcții reciclate este permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor, a afirmat, marți, Willemijn van Haaften, ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București, la un eveniment privind economia circulară în industria construcțiilor. ''În Țările de Jos, am început prin a stabili

Economic Intern 27-10-2026 15:01

Cazul Carfil/ Ministrul Economiei condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare, considerând că identificarea unei rețele coordonate din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului la Carfil Brașov reprezintă un semnal de alarmă c

Economic Intern 27-10-2026 14:35

Aproape 107.000 de persoane s-au angajat prin intermediul ANOFM, în primele nouă luni

Aproape 107.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele nouă luni ale anului, informează instituția într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Astfel, din totalul de 106.932 de persoane încadrate în muncă, până la da

Economic Intern 27-10-2026 14:31

Aproximativ 62% dintre românii cu credite ipotecare se așteaptă să le achite anticipat (studiu)

Aproximativ 62% dintre românii care au credite ipotecare se așteaptă să le ramburseze înainte de termen, comparativ cu o medie europeană de 25%, România înregistrând astfel cel mai ridicat nivel de încredere în achitarea anticipată a împrumuturilor, potrivit unui studiu Re/Max Europe privind tendințele locative în

Economic Intern 27-10-2026 14:28

Metz (AHK România): Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani

Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, tocmai pentru a ține pasul cu ritmul de dezvoltare al pieței, a afirmat directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), Sebastian Metz, în deschiderea conferințe

Economic Intern 27-10-2026 14:24

ANPIS a virat fonduri de peste 2,63 miliarde de lei pentru plata beneficiilor sociale pentru septembrie

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, a virat, în octombrie, fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență socială aferente lunii septembrie 2026, în valoare de peste 2,63 miliarde de lei. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis marți AGERPRES, circa 1

Economic Intern 27-10-2026 13:00

Petrescu (ASF): Doar un sfert dintre locuințele din România sunt asigurate obligatoriu

Doar aproximativ un sfert dintre locuințele din România sunt acoperite prin asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale, ceea ce evidențiază necesitatea creșterii gradului de cuprindere în asigurare și a pregătirii financiare a populației, a declarat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.

Economic Intern 27-10-2026 12:53

Industria rămâne cel mai profitabil domeniu din Topul Național al Firmelor 2026

Industria își menține poziția de cel mai profitabil domeniu din Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, companiile industriale clasate pe primele 10 poziții realizând un profit din exploatare de 9,58 miliarde de euro, care reprezintă 36,12% din profitul total al celor 12.943 de companii de top. Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț și Industr

Economic Intern 27-10-2026 12:40

Hanga (BVB): România europeană trebuie să-și reinventeze economia

Geo-economia faliei dintre Uniunea Europeană, Orientul Mijlociu și Asia se schimbă radical, iar România europeană trebuie să-și reinventeze economia, a declarat, marți, la o conferință de specialitate, președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga. 'Economia Europei se resetează. Geo-economia faliei dintre Uniunea Europeană, Orientul Mijl

Economic Intern 27-10-2026 12:08

ANCOM: Piața serviciilor poștale a crescut cu 14% în 2025, la 7,3 miliarde de lei

Piața serviciilor poștale din România a crescut cu 14% în 2025, comparativ cu anul precedent, ajungând la o valoare de 7,3 miliarde de lei, cu peste 900 de milioane de lei mai mult decât în 2024, potrivit datelor publicate marți de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). 'Piața s

Economic Intern 27-10-2026 12:01

Ministrul Finanțelor: Statul trebuie să își disciplineze propriile cheltuieli, să reducă risipa și să creeze spațiu pentru investiții

Statul trebuie să își disciplineze propriile cheltuieli, să reducă risipa și să creeze spațiu pentru investițiile care generează valoare adăugată și locuri de muncă, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta a participat, luni, la Palatul Victoria, alături de premierul Luca Niculescu, la o reuniune cu reprezentanții mediului de afaceri.

Economic Intern 27-10-2026 11:40

O familie cu doi copii are nevoie de 11.668 de lei lunar pentru un trai decent (Monitorul Social)

Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie formată din doi adulți și doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creștere cu 298 de lei (2,6%) față de aceeași lună a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România, pe baza datelor Institutului Națio

Economic Intern 27-10-2026 11:19

Zamfir: Economia circulară poate fi un motor de creștere economică

Economia circulară poate fi un motor de creștere economică, pentru că resursele minerale, materiile prime și resursele inepuizabile care provin din economia circulară reprezintă niște piloni de creștere economică a României, a declarat, marți, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, la o conferință de specialitate.