Ministrul Muncii: Rămânem la principiul pe care l-am apărat întotdeauna; pensiile trebuie acordate pe criteriul contributivităţii
Intenţia noastră este să găsim toate soluţiile prin care să se revină într-un parametru de normalitate în ceea ce priveşte cuantumul pensiilor şi criteriile pe baza cărora ele trebuie stabilite, mai exact pensiile trebuie să fie acordate pe criteriul contributivităţii, susţine ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.
"Noi rămânem la principiul pe care l-am apărat întotdeauna şi apreciem că nu există mai multe categorii de români, unii care au muncit toată viaţa şi la final au o pensie pe criteriul contributivităţii, dar cu siguranţă o pensie care le acoperă strictul necesar în ceea ce au nevoie, şi alţii pentru că s-au descurcat să-şi promoveze legi speciale beneficiază de un regim aparte. Intenţia noastră este să găsim toate soluţiile prin care să se revină într-un parametru de normalitate în ceea ce priveşte cuantumul pensiilor şi criteriile pe baza cărora ele trebuie stabilite. Din păcate, nu gestionez eu activitatea din Parlament şi optica pe care o au parlamentarii în promovarea unor asemenea acte normative şi mi-e greu să răspund pentru o chestiune care priveşte un obiectiv politic al unui partid sau altul", a afirmat, miercuri seara, ministrul, la B1 TV.
Ea a subliniat că pensiile trebuie acordate pe principiul contributivităţii.
"Eu vă spun ce cred eu că trebuie să se întâmple într-o lume normală: pensiile trebuie să fie acordate pe criteriul contributivităţii. Atât cât ai muncit, atât cât ai reuşit să munceşti şi să duci contribuţii pentru pensia ta de-a lungul vieţii active trebuie să se regăsească într-o pensie decentă, iar societatea are datoria să facă mai mult pentru aceşti oameni. Cei care s-au descurcat şi au pensii speciale reprezintă o categorie susţinută în plan politic prin adoptarea de legi speciale pentru beneficiile care sunt, practic, un plus faţă de ceea ce ei primesc pe criteriul contributivităţii şi care sunt acoperite din bugetul de stat, adică din banii noştri, ai tuturor, inclusiv ai dumneavoastră.", a adăugat aceasta.
Întrebată dacă în situaţia actuală se mai pot mări pensiile cu 40%, aşa cum este prevăzut în lege a se întâmpla la 1 septembrie, şeful de la Muncă a explicat că ministrul Finanţelor trebuie să prezinte mai întâi situaţia încasărilor la buget şi, "dacă se impune o comunicare publică în noile repere, bineînţeles că Guvernul o va face".
"În ceea ce mă priveşte, sunt în echipa guvernamentală cea care susţine - şi nu am o opoziţie de partea cealaltă, ci toţi colegii mei sunt conştienţi - susţine necesitatea creşterii pensiilor. Premierul este direct interesat de acest subiect şi a făcut şi declaraţii publice pe temă. Rămâne ca ministrul Finanţelor, aşa cum s-a angajat, să prezinte această situaţie a încasărilor la buget, respectiv a situaţiei pe care o avem la finalul acestei pandemii şi, dacă se impune o comunicare publică în noile repere, bineînţeles că Guvernul o va face. Eu, personal, nu doresc să alimentez o stare de tensiune în populaţie, aruncând opinii, păreri, gânduri despre cum ar trebui să fie. Sunt şi eu îngrijorată de evoluţia lucrurilor în economie şi pun umărul prin măsuri concrete pe care le luăm la Ministerul Muncii pentru a sprijini revenirea în activitate a agenţilor economici, a celor care muncesc în această ţară şi care generează venituri la bugetul de stat. Scopul nostru, şi eu mi-am asumat să muncesc pentru atingerea acestui obiectiv, este să ajutăm sectoarele din economie să revină în activitate. Cei care vor rămâne închişi vor fi doar cei din anumite categorii şi scopul nostru este ca această listă să fie cât mai scurtă, cu asigurarea măsurilor de protecţie care să-i sprijinim pe toţi cei care doresc să revină în activitate şi să ştiţi că nu sunt puţini...", a adăugat ea. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Industria rămâne cel mai profitabil domeniu din Topul Național al Firmelor 2026
Industria își menține poziția de cel mai profitabil domeniu din Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, companiile industriale clasate pe primele 10 poziții realizând un profit din exploatare de 9,58 miliarde de euro, care reprezintă 36,12% din profitul total al celor 12.943 de companii de top. Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț și Industr
ANCOM: Piața serviciilor poștale a crescut cu 14% în 2025, la 7,3 miliarde de lei
Piața serviciilor poștale din România a crescut cu 14% în 2025, comparativ cu anul precedent, ajungând la o valoare de 7,3 miliarde de lei, cu peste 900 de milioane de lei mai mult decât în 2024, potrivit datelor publicate marți de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). 'Piața s
Ministrul Finanțelor: Statul trebuie să își disciplineze propriile cheltuieli, să reducă risipa și să creeze spațiu pentru investiții
Statul trebuie să își disciplineze propriile cheltuieli, să reducă risipa și să creeze spațiu pentru investițiile care generează valoare adăugată și locuri de muncă, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta a participat, luni, la Palatul Victoria, alături de premierul Luca Niculescu, la o reuniune cu reprezentanții mediului de afaceri.
O familie cu doi copii are nevoie de 11.668 de lei lunar pentru un trai decent (Monitorul Social)
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie formată din doi adulți și doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creștere cu 298 de lei (2,6%) față de aceeași lună a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România, pe baza datelor Institutului Națio
Zamfir: Economia circulară poate fi un motor de creștere economică
Economia circulară poate fi un motor de creștere economică, pentru că resursele minerale, materiile prime și resursele inepuizabile care provin din economia circulară reprezintă niște piloni de creștere economică a României, a declarat, marți, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, la o conferință de specialitate.
Sandu (ACAROM): Industria auto are nevoie de o foaie de parcurs să vedem ce se va întâmpla cu producția de energie
Industria auto din România generează 14% din PIB, dar prin companii multinaționale ale căror filiale se află în țară, iar astăzi ne trebuie această foaie de parcurs să vedem ce se va întâmpla cu producția de energie în viitorii ani, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, secretarul general al Asociației Constructoril
Ministerul Mediului: Aplicația 'Radarul Balastierelor' a ajuns în etapa de recepție finală, dar nu poate fi utilizată
Aplicația informatică 'Radarul Balastierelor', destinată monitorizării exploatării și transportului agregatelor minerale, a ajuns în etapa de recepție finală, însă nu poate fi utilizată până la adoptarea cadrului legal necesar și îndeplinirea unor condiții tehnice și administrative, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Ape
Poșa (Ministerul Energiei): Vedem un dezechilibru constant în Europa în ceea ce înseamnă predictibilitatea prețurilor la energie
Lipsa predictibilității în energie reprezintă o problemă și vedem un dezechilibru constant, nu doar în România, ci și în Europa, în ceea ce înseamnă prețuri, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Marius Poșa. 'Fără energie nu avem nimic: nu avem industrie,
INS: Volumul afacerilor din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut în primele opt luni din 2026
Afacerile din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor au scăzut, ca serie brută, cu 0,6% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, în intervalu
O persoană fizică a prejudiciat bugetul cu peste 1,1 milioane lei prin comercializarea ilegală a 75 de autoturisme
O persoană fizică din județul Argeș a comercializat, în doi ani și jumătate, 75 de autoturisme, în valoare de peste 7,2 milioane de lei, fără înregistrarea activității economice și fără declararea obligațiilor fiscale aferente, a anunțat Agenția Națională de administrare Fiscală (ANAF). Prejudiciul adus bugetului de stat depă
Ajutoarele naționale tranzitorii vor fi acordate și după 2027; Președinția Consiliului UE a acceptat solicitarea României (ministru)
Președinția Consiliului Uniunii Europene a acceptat, luni seara, introducerea în Regulamentul următoarei Politici Agricole Comune (PAC) a ajutoarelor naționale tranzitorii, solicitare pe care România a transmis-o în cadrul Consiliului AgriFish, a anunțat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'România a solicitat, Pr
ANISP reunește experți de nivel mondial la RITE 2026, pentru a dezbate transformările Internetului
Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România (ANISP) organizează marți, cu sprijinul Internet Society, a patra ediție a Romanian Internet Technologies Event (RITE), eveniment ce reunește experți de nivel mondial pentru a dezbate transformările Internetului. Conform unui comunicat al ANISP, tematica RITE 2026 este '
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de





