FNGCIMM a prelucrat toate cererile de înscriere în programul IMM Invest România
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a prelucrat toate cererile de înscriere în programul IMM Invest România, înregistrate până la data de 4 mai 2020, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.
Astfel, 20.139 de solicitări au fost transmise către cele 22 de bănci partenere, pentru a fi analizate în vederea obţinerii acordului de finanţare. Potrivit sursei citate, în mini-vacanţa de 1 Mai, echipa FNGCIMM a procesat toate cererile înscrise în programul IMM Invest până la data de 3 mai 2020.
"În urma unei mobilizări fără precedent", în care au fost implicaţi toţi angajaţii FNGCIMM, au fost analizate 47.896 cereri formulate de 37.089 IMM-uri înregistrate în aplicaţia www.imminvest.ro, iar 20.139 de solicitări au fost transmise către cele 22 de bănci partenere, pentru a fi analizate în vederea obţinerii acordului de finanţare.
"Au fost primite mii de mesaje de la IMM-uri care au solicitat suportul echipei de consiliere pentru a afla modalitatea de accesare a programului şi s-au cerut clarificări sau sprijin în depăşirea unor dificultăţi apărute în procesul de înscriere. Ne-am străduit să răspundem în timpul cel mai scurt şi să oferim servicii de consiliere şi asistenţă permanentă", se precizează în comunicat.
Reprezentanţii FNGCIMM susţin că "activitatea extrem de intensă şi susţinută" din ultimele şase zile a permis să fie respectată promisiunea făcută fiecărui IMM, ca în termen de maxim 72 de ore, să fie realizată analiza de eligibilitate a oricărei solicitări.
"Proiectele finanţate prin cea mai amplă şi complexă schemă de creditare, garantare şi ajutor de stat destinată IMM-urilor implementată vreodată în România, fie din fonduri guvernamentale sau europene, va genera un efect semnificativ în economie prin infuzia imediată de lichiditate în ecosistemul de afaceri şi, foarte important, va consolida relaţia de parteneriat între antreprenori - FNGCIMM şi finanţatori, iar creditarea garantată va deveni, sperăm, o modalitate firească de dezvoltare a companiilor în mediul de afaceri românesc", a declarat Dumitru Nancu, directorul general FNGCIMM.
Din cele 53.190 de cereri introduse în aplicaţie de la demararea programului IMM Invest România, au fost analizate 47.896 cereri (reprezentând 90% din total cereri), formulate de 37.089 IMM-uri înregistrate în aplicaţie, un număr de 20.139 de solicitări au fost transmise la bancă (43,56%), pentru un număr de aproximativ 26.000 de cereri au fost necesare clarificări, iar 49 de solicitări au fost respinse, motivul fiind că nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale programului. Totodată, 4.519 de cereri (8,7%) urmează să fie luate în analiză.
Reprezentanţii FNGCIMM reamintesc că aplicaţia programului IMM Invest România va rămâne deschisă până 31 decembrie 2020, având un plafon alocat de 15 miliarde de lei.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.
FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudentială a Băncii Naţionale a României. Garanţia FNGCIMM SA - IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator. FNGCIMM SA - IFN colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Valoarea apartamentelor vândute în România a crescut cu peste 30%, în ultimii trei ani (analiză)
Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii trei ani în România, reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de o platformă financiară. ''Cine a cumpărat acum 3 ani un apartament prin credit cu dobândă fixă a câștigat, practi
Negru (PEFA): Antreprenorii români au nevoie de stabilitate, predictibilitate și acces la finanțare
Antreprenorii români nu duc lipsă de inițiativă sau curaj, însă au nevoie de stabilitate, predictibilitate, acces la finanțare și de instituții care să le fie parteneri reali, susține Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA). ''România are nevoie de mai mult decât potențial e
Utilizarea materialelor de construcții reciclate e permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor în Țările de Jos (ambasador)
Utilizarea materialelor de construcții reciclate este permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor, a afirmat, marți, Willemijn van Haaften, ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București, la un eveniment privind economia circulară în industria construcțiilor. ''În Țările de Jos, am început prin a stabili
Cazul Carfil/ Ministrul Economiei condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare, considerând că identificarea unei rețele coordonate din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului la Carfil Brașov reprezintă un semnal de alarmă c
Aproape 107.000 de persoane s-au angajat prin intermediul ANOFM, în primele nouă luni
Aproape 107.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele nouă luni ale anului, informează instituția într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Astfel, din totalul de 106.932 de persoane încadrate în muncă, până la da
Aproximativ 62% dintre românii cu credite ipotecare se așteaptă să le achite anticipat (studiu)
Aproximativ 62% dintre românii care au credite ipotecare se așteaptă să le ramburseze înainte de termen, comparativ cu o medie europeană de 25%, România înregistrând astfel cel mai ridicat nivel de încredere în achitarea anticipată a împrumuturilor, potrivit unui studiu Re/Max Europe privind tendințele locative în
Metz (AHK România): Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani
Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, tocmai pentru a ține pasul cu ritmul de dezvoltare al pieței, a afirmat directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), Sebastian Metz, în deschiderea conferințe
ANPIS a virat fonduri de peste 2,63 miliarde de lei pentru plata beneficiilor sociale pentru septembrie
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, a virat, în octombrie, fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență socială aferente lunii septembrie 2026, în valoare de peste 2,63 miliarde de lei. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis marți AGERPRES, circa 1
Petrescu (ASF): Doar un sfert dintre locuințele din România sunt asigurate obligatoriu
Doar aproximativ un sfert dintre locuințele din România sunt acoperite prin asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale, ceea ce evidențiază necesitatea creșterii gradului de cuprindere în asigurare și a pregătirii financiare a populației, a declarat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Industria rămâne cel mai profitabil domeniu din Topul Național al Firmelor 2026
Industria își menține poziția de cel mai profitabil domeniu din Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, companiile industriale clasate pe primele 10 poziții realizând un profit din exploatare de 9,58 miliarde de euro, care reprezintă 36,12% din profitul total al celor 12.943 de companii de top. Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț și Industr
Hanga (BVB): România europeană trebuie să-și reinventeze economia
Geo-economia faliei dintre Uniunea Europeană, Orientul Mijlociu și Asia se schimbă radical, iar România europeană trebuie să-și reinventeze economia, a declarat, marți, la o conferință de specialitate, președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga. 'Economia Europei se resetează. Geo-economia faliei dintre Uniunea Europeană, Orientul Mijl
ANCOM: Piața serviciilor poștale a crescut cu 14% în 2025, la 7,3 miliarde de lei
Piața serviciilor poștale din România a crescut cu 14% în 2025, comparativ cu anul precedent, ajungând la o valoare de 7,3 miliarde de lei, cu peste 900 de milioane de lei mai mult decât în 2024, potrivit datelor publicate marți de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). 'Piața s
Ministrul Finanțelor: Statul trebuie să își disciplineze propriile cheltuieli, să reducă risipa și să creeze spațiu pentru investiții
Statul trebuie să își disciplineze propriile cheltuieli, să reducă risipa și să creeze spațiu pentru investițiile care generează valoare adăugată și locuri de muncă, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta a participat, luni, la Palatul Victoria, alături de premierul Luca Niculescu, la o reuniune cu reprezentanții mediului de afaceri.
O familie cu doi copii are nevoie de 11.668 de lei lunar pentru un trai decent (Monitorul Social)
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie formată din doi adulți și doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creștere cu 298 de lei (2,6%) față de aceeași lună a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România, pe baza datelor Institutului Națio
Zamfir: Economia circulară poate fi un motor de creștere economică
Economia circulară poate fi un motor de creștere economică, pentru că resursele minerale, materiile prime și resursele inepuizabile care provin din economia circulară reprezintă niște piloni de creștere economică a României, a declarat, marți, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, la o conferință de specialitate.








