Târgul Râureni din Râmnicu Vâlcea, închis temporar de ANPC
Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au decis, la finele acestei săptămâni, în urma unui control, oprirea activităţii Târgului Râureni, din Râmnicu Vâlcea, din cauza unor nereguli ce contravin legislaţiei în vigoare şi Ordonanţelor militare, informează ANPC printr-un comunicat remis AGERPRES.
Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vâlcea, sub coordonarea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Eduardt Cozminsch, au verificat, la sfârşitul acestei săptămâni, modul în care comercianţii îndeplinesc prevederile Ordonanţelor militare adoptate până în acest moment, menite să prevină răspândirea noului coronavirus Covid-19, precum şi felul în care respectă drepturile consumatorilor, în pieţele din judeţ.
"Au fost găsite mai multe nereguli care contravin atât legislaţiei în vigoare, proprie domeniului, cât şi prevederilor Ordonanţelor militare adoptate, motiv pentru care, reprezentanţii ANPC au dispus măsura opririi temporare a activităţii, până la remedierea deficienţelor, a Târgului Râureni, din Râmnicu Vâlcea, operatorului economic care o are administrare fiindu-i aplicată şi o amendă contravenţională în valoare de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3/2020 (nu au fost implementate măsurile de distanţare socială, culoarele dintre tarabe neavând lăţimea prevăzută de aceasta, nu au fost asigurate marcajele de ghidaj necesare distanţării sociale, precum şi substanţe dezinfectante, în incinta pieţei, pentru consumatori şi comercianţi)", se menţionează în comunicat.
De asemenea, în urma verificărilor agenţilor economici care comercializau diverse produse alimentare, în piaţă, doi dintre aceştia au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare de 9.000 lei, pentru nerespectarea condiţiilor de depozitare impuse de producător pentru produsele alimentare, dispunându-se, totodată şi măsura complemetară de oprire definitivă de la comercializare a produselor neconforme.
"ANPC va continua campania de verificări şi în perioada următoare, pentru a se asigura că sănătatea şi viaţa consumatorilor nu este pusă în pericol în zonele de comercializare, precum şi că drepturile consumatorilor sunt respectate cu stricteţe, acestea reprezentând prioritatea activităţii instituţiei", se precizează în comunicat. AGERRPES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CCIB: Misiune economică în Tunisia pentru extinderea cooperării bilaterale
România și Tunisia își consolidează cooperarea bilaterală în cadrul misiunii economice desfășurate de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) în această țară, unde companii din sectoare precum energie regenerabilă, agroalimentar, tehnologiile digitale, industria auto, farmaceutică și textilă au discutat oportunități de in
MADR: România are pârghiile necesare pentru a proteja sectorul agricol de volatilitatea prețurilor la inputuri și energie
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) salută adoptarea de către Comisia Europeană a Cadrului temporar privind ajutoarele de stat în contextul crizei din Orientul Mijlociu (METSAF), care oferă României baza legală pentru susținerea fermierilor în actualul context dificil. Potrivit unui comunicat al MADR,
Instanța respinge tentativa de suspendare a reformei Romsilva; Ministerul Mediului câștigă procesul privind HG de reorganizare a Romsilva
Curtea de Apel București a respins miercuri cererea Federației Sindicatelor din Silvicultură 'Silva' de suspendare a executării Hotărârii de Guvern privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, confirmând astfel că reforma instituției poate continua, a anunțat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).
Munca pe platforme nu mai este un fenomen de nișă în România; 92% dintre români susțin autonomia în muncă (studiu)
Munca pe platforme nu mai este este un fenomen de nișă în România, iar flexibilitatea rămâne esențială pentru 92% dintre români care susțin autonomia în muncă, potrivit unui studiu realizat în 25 de țări, care analizează percepțiile publicului privind munca pe platforme și viitoarele reglementări în domeniu.
Miruță: Am cerut situația și pentru TAROM, neprimind aceste documente, nu mă pronunț doar pe ce mi se spune pe holuri
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a declarat miercuri că va lua o decizie privind TAROM în cursul serii, dacă va primi datele oficiale solicitate, subliniind că nu se va pronunța pe baza unor informații spuse 'pe holuri'. Afirmația a fost făcută în contextul în care 30 aprilie este termenul limită p
Miruță: Astăzi e vremea să mai vină și norocul; am aici ordinul ce întrerupe creșterea biletului de metrou, pe care îl semnez
Ordinul de ministru care amână cu două luni scumpirea biletului de metrou de la 5 lei la 7 lei a fost semnat de ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, care a apreciat că majorarea de tarif va fi chiar anulată prin măsurile ce se vor lua. 'În cele două zile de când am ajuns la Ministerul Tr
Miruţă: Am decis convocarea Consiliului de Administraţie al Metrorex pentru a întrerupe contractul de mandat al doamnei director
Ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, a anunțat, miercuri, că a decis convocarea Consiliului de Administrație al Metrorex pentru a întrerupe contractul de mandat al directorului general al companiei, Mariana Miclăuș. 'Dacă tot am ajuns să ne uităm în interiorul rețelei Metrorex, am decis convoc
Amenzi de peste șase milioane de lei date de Inspecția Muncii într-o săptămână
Inspecția Muncii a efectuat, în perioada 20-24 aprilie, un număr de 2.056 de controale în toată țara și a dat amenzi de peste 6,1 milioane de lei, a transmis, miercuri, instituția. Inspectorii de muncă au aplicat 1.335 de sancțiuni și au dispus 2.932 de măsuri pentru remedierea neregulilor găsite. În privința r
Isărescu: BNR va înainta autorităților un memorandum prin care va propune o nouă strategie în abordarea problemei tezaurului de la Moscova
Banca Națională a României (BNR) va înainta autorităților un memorandum prin care va propune o nouă strategie în abordarea problemei tezaurului nostru de la Moscova, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 'Pentru ca eforturile noastre să fie eficiente și durabile, avem nevoie de sprijinul concret al insti
CNAIR a identificat în online un portal neautorizat de vânzare a rovinietei
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat în mediul online portalul https://erovinieta.net/, deținut de SC Nethut Digital SRL, care nu este autorizat pentru încasarea tarifului de utilizare (rovinieta), informează, miercuri, CNAIR. Instituția precizează că, la cumpărarea unei roviniete de pe site-ul respecti
Leul s-a depreciat, miercuri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a depreciat miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1004 lei, în urcare cu 0,67 bani (+0,13%) față de cotația precedentă, de 5,0937 lei. De asemenea, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,3595 lei, în creștere cu 0,54 bani (+0,1
Daraban (CCIR): România reprezintă poarta de intrare în UE pentru companiile din Turcia
Intrarea companiilor din Turcia pe piața din România înseamnă acces la fonduri europene, participare la licitații publice din toate cele 27 de state-membre, la instrumente financiare și programe de finanțare dedicate companiilor europene, susține președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban. 'Înregist
Muncitorii români au la dispoziție 195 de locuri de muncă prin rețeaua Eures România
Lucrătorii români au la dispoziție 195 de locuri de muncă în Spațiul Economic European (SEE), prin intermediul rețelei Eures România, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi sunt disponibile în Dane
Miruță: România are nevoie de infrastructură rutieră și feroviară ca de aer; s-au făcut pași, dar nu sunt suficienți
România are nevoie de infrastructură rutieră și feroviară ca de aer și, deși s-au făcut pași, aceștia nu sunt suficienți, ci este nevoie de mai multă muncă și de mai multă seriozitate, a transmis ministrul interimar al transporturilor, Radu Miruță. 'Lucrăm intens pentru ca România să nu piardă banii europeni de care avem nevoie ca de aer, dacă
Piața HoReCa din România, estimată la 7,8 miliarde de euro; sectorul, în cea mai dificilă perioadă (specialiști)
Piața HoReCa din România a ajuns, în 2025, la o valoare de aproximativ 7,8 miliarde de euro, în creștere de la 7,3 miliarde de euro, cu un an în urmă, arată estimările prezentate, recent, în cadrul unui eveniment de specialitate, organizat de IMM Club. Potrivit unui comunicat de presă al organizației, transmis mie






