STB: Şase angajaţi ai societăţii au fost depistaţi până în prezent pozitiv la testul pentru coronavirus
Un număr de şase angajaţi ai Societăţii de Transport Bucureşti au fost depistaţi pozitiv la testul cu COVID 19, începând cu data de 11 martie până în prezent, iar dintre aceştia unul este deja vindecat şi se află în izolare, informează STB printr-un comunicat remis AGERPRES.
"STB SA precizează că, în fiecare dintre cazuri, contaminarea a fost generată de contactul cu persoane infectate din afara spaţiilor aferente locului de muncă, toţi angajaţii fiind spitalizaţi, iar colegii cu care au intrat în contact fiind imediat izolaţi. Astfel, în total, 80 de salariaţi au fost în izolare, în diverse perioade de timp, în prezent fiind în izolare doar şapte angajaţi, iar starea lor este stabilă", precizează reprezentanţii STB.
Primul caz din STB SA a fost confirmat pozitiv data de 6 aprilie, fiind un angajat al Uzinei de Reparaţii, prezentând simptome la câteva zile după ce a revenit din concediu petrecut într-o ţară străină.
Alte două cazuri sunt doi şoferi - tată şi fiu - de la autobaza Ferentari, tatăl fiind primul care a manifestat simptome după revenirea din zile libere, la 13 aprilie, fiul său fiind confirmat pozitiv cu Sars Cov 2 la data de 20 aprilie.
Al patrulea caz este un şofer de autobuz de la Autobaza Giurgiului, confirmat la 16 aprilie 2020, când se afla în zile libere, iar al cincilea caz este o femeie, operator de date de la Depoul Militari confirmată pozitiv la 20 aprilie, împreună cu soţul său. Cel de-al şaselea caz este un electrician de la Depoul Alexandria, care a fost infectat în familie.
"STB SA este printre primele societăţi comerciale care a luat măsuri ferme pentru reducerea riscului de contaminare atât în rândul călătorilor, cât şi al salariaţilor, prin dezinfectarea vehiculelor cu substanţe care distrug virusurile, dar şi a spaţiilor de lucru şi a staţiilor şi mobilierului aferent pe care le are în administrare. Au fost achiziţionate în regim de urgenţă atomizoare şi materiale necesare pentru efectuarea dezinfecţiei în clădiri şi mijloacele de transport în comun şi materiale/echipamente de protecţie individuală pentru toţi salariaţii. Permanent sunt aduse la cunoştinţa tuturor direcţiilor din STB SA, reglementările stabilite şi ordonanţele militare emise, iar la nivelul STB SA răspândirea noului coronavirus este prevenită prin supravegherea activă, depistarea timpurie, izolarea, tratamentul cazurilor şi urmărirea contactelor. De la începutul lunii martie, STB SA, prin Compartimentul Situaţii de Urgenţă, a luat primele măsuri de prevenire şi informare permanentă a salariaţilor şi a călătorilor, prin mijloacele de informare video şi audio existente în mijloacele de transport în comun", se menţionează în comunicat. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Valoarea apartamentelor vândute în România a crescut cu peste 30%, în ultimii trei ani (analiză)
Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii trei ani în România, reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de o platformă financiară. ''Cine a cumpărat acum 3 ani un apartament prin credit cu dobândă fixă a câștigat, practi
Negru (PEFA): Antreprenorii români au nevoie de stabilitate, predictibilitate și acces la finanțare
Antreprenorii români nu duc lipsă de inițiativă sau curaj, însă au nevoie de stabilitate, predictibilitate, acces la finanțare și de instituții care să le fie parteneri reali, susține Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA). ''România are nevoie de mai mult decât potențial e
Utilizarea materialelor de construcții reciclate e permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor în Țările de Jos (ambasador)
Utilizarea materialelor de construcții reciclate este permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor, a afirmat, marți, Willemijn van Haaften, ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București, la un eveniment privind economia circulară în industria construcțiilor. ''În Țările de Jos, am început prin a stabili
Cazul Carfil/ Ministrul Economiei condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare, considerând că identificarea unei rețele coordonate din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului la Carfil Brașov reprezintă un semnal de alarmă c
Aproape 107.000 de persoane s-au angajat prin intermediul ANOFM, în primele nouă luni
Aproape 107.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele nouă luni ale anului, informează instituția într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Astfel, din totalul de 106.932 de persoane încadrate în muncă, până la da
Aproximativ 62% dintre românii cu credite ipotecare se așteaptă să le achite anticipat (studiu)
Aproximativ 62% dintre românii care au credite ipotecare se așteaptă să le ramburseze înainte de termen, comparativ cu o medie europeană de 25%, România înregistrând astfel cel mai ridicat nivel de încredere în achitarea anticipată a împrumuturilor, potrivit unui studiu Re/Max Europe privind tendințele locative în
Metz (AHK România): Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani
Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, tocmai pentru a ține pasul cu ritmul de dezvoltare al pieței, a afirmat directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), Sebastian Metz, în deschiderea conferințe
ANPIS a virat fonduri de peste 2,63 miliarde de lei pentru plata beneficiilor sociale pentru septembrie
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, a virat, în octombrie, fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență socială aferente lunii septembrie 2026, în valoare de peste 2,63 miliarde de lei. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis marți AGERPRES, circa 1
Petrescu (ASF): Doar un sfert dintre locuințele din România sunt asigurate obligatoriu
Doar aproximativ un sfert dintre locuințele din România sunt acoperite prin asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale, ceea ce evidențiază necesitatea creșterii gradului de cuprindere în asigurare și a pregătirii financiare a populației, a declarat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Industria rămâne cel mai profitabil domeniu din Topul Național al Firmelor 2026
Industria își menține poziția de cel mai profitabil domeniu din Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, companiile industriale clasate pe primele 10 poziții realizând un profit din exploatare de 9,58 miliarde de euro, care reprezintă 36,12% din profitul total al celor 12.943 de companii de top. Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț și Industr
Hanga (BVB): România europeană trebuie să-și reinventeze economia
Geo-economia faliei dintre Uniunea Europeană, Orientul Mijlociu și Asia se schimbă radical, iar România europeană trebuie să-și reinventeze economia, a declarat, marți, la o conferință de specialitate, președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga. 'Economia Europei se resetează. Geo-economia faliei dintre Uniunea Europeană, Orientul Mijl
ANCOM: Piața serviciilor poștale a crescut cu 14% în 2025, la 7,3 miliarde de lei
Piața serviciilor poștale din România a crescut cu 14% în 2025, comparativ cu anul precedent, ajungând la o valoare de 7,3 miliarde de lei, cu peste 900 de milioane de lei mai mult decât în 2024, potrivit datelor publicate marți de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). 'Piața s
Ministrul Finanțelor: Statul trebuie să își disciplineze propriile cheltuieli, să reducă risipa și să creeze spațiu pentru investiții
Statul trebuie să își disciplineze propriile cheltuieli, să reducă risipa și să creeze spațiu pentru investițiile care generează valoare adăugată și locuri de muncă, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta a participat, luni, la Palatul Victoria, alături de premierul Luca Niculescu, la o reuniune cu reprezentanții mediului de afaceri.
O familie cu doi copii are nevoie de 11.668 de lei lunar pentru un trai decent (Monitorul Social)
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie formată din doi adulți și doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creștere cu 298 de lei (2,6%) față de aceeași lună a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România, pe baza datelor Institutului Națio
Zamfir: Economia circulară poate fi un motor de creștere economică
Economia circulară poate fi un motor de creștere economică, pentru că resursele minerale, materiile prime și resursele inepuizabile care provin din economia circulară reprezintă niște piloni de creștere economică a României, a declarat, marți, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, la o conferință de specialitate.








