Bursa de Valori la Bucureşti a câştigat aproape 5,4 miliarde de lei din capitalizare, în această săptămână
Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a câştigat 5,37 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 4,3%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut de aproape două ori, potrivit datelor publicate de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Astfel, capitalizarea bursieră a ajuns la 130,25 miliarde de lei în perioada 27 aprilie - 1 mai, de la 124,88 miliarde de lei în săptămâna anterioară. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni s-a cifrat în această săptămână la 218,29 milioane de lei.
Cea mai bună zi de tranzacţionare a fost marţi, 28 aprilie, când rulajul s-a cifrat la 69,63 milioane de lei, iar cea mai slabă zi a fost luni, 27 aprilie, cu o valoare a tranzacţiilor de 43,23 milioane de lei.
În ambele săptămâni analizate au fost doar patru zile de tranzacţionare.
Acţiunile Banca Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 55,42 milioane de lei, dar şi o scădere de preţ de 1,45%. În top 3 al celor mai lichide acţiuni se mai află BRD - Groupe Societe Generale, cu schimburi de 46,87 milioane lei (minus 1,57%) şi SNGN Romgaz, cu tranzacţii de 33,24 milioane de lei (plus 0,36%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Erste Group Bank AG, plus 9,94%, Sinteza SA - plus 8,70% şi Aerostar - plus 8,29%. La polul opus, cele mai mari scăderi au fost consemnate de acţiunile Comelf, care au înregistrat un declin de 8,14%, urmate de Altur - minus 5,66% şi Sphera Franchise Group - minus 4,22%.
De la începutul acestui an, pe Bursa de la Bucureşti au fost realizate 375.118 tranzacţii cu acţiuni, cu o valoare totală de 4,65 miliarde de lei şi o medie zilnică de 56,78 milioane lei.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Consiliul Concurenței a amendat 10 bănci cu 3,73 miliarde de lei pentru comportamentul lor în perioada fixingului ROBOR
Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei pentru încălcarea normelor de concurență, respectiv legea concurenței și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR. ''Decizia noastră nu a vizat
Tanczos Barna: 671.334 de cereri de plată au fost depuse pentru subvențiile APIA aferente anului 2026
Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunțat sâmbătă încheierea cu succes a campaniei de depunere a cererilor de plată pentru subvențiile APIA aferente anului 2026. ''Una dintre principalele priorități ale mandatului meu de ministru interimar a fost finalizarea în bune condiții a
Bursa de la București a pierdut în această săptămână aproape 2,5 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 2,46 miliarde de lei la capitalizare, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a înregistrat un declin de peste 41 milioane de lei, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. În săptămâna 1 - 5 iunie au avut loc doar
Chisăliță (AEI): Indiferența privind motorina care ajunge în România este o formă de complicitate prin inacțiune
România nu își poate permite să ignore riscurile ridicate de atacurile cu drone marine ale Ucrainei asupra navelor și infrastructurii rusești din Marea Neagră, care sunt parte a unui război în care energia, transportul maritim și exporturile de petrol rusesc au devenit arme economice la fel de importante ca rachetele și tancurile rușilor, arată o an
Report de peste 5,62 milioane de euro la Loto 6/49 și de 1,28 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică
Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 29,57 milioane de lei (5,62 milioane de euro), în timp ce la Noroc depășește 6,78 milioane de lei (peste 1,28 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, 7 Iunie , vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc
Dronă explodată la Constanța/ KMG International (Rompetrol) reafirmă respectarea deplină a regimurilor internaționale de sancțiuni
KMG International reafirmă respectarea deplină a regimurilor internaționale de sancțiuni și precizează, într-un comunicat transmis sâmbătă, că atât vasul Safeen Elona, cât și proprietarul și operatorii acestuia nu figurează pe liste de sancțiuni internaționale emise și aplicabile în UE, SUA (OFAC), Marea Britanie sau Elveția.
Chisăliță (AEI): Nu există un comandament unic pentru apărarea infrastructurilor energetice
Securitatea platformelor offshore și a viitoarelor instalații strategice din Marea Neagră este asigurată teoretic indirect printr-un ansamblu de instituții, fără să existe o structură unică responsabilă exclusiv pentru protecția acestora, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză transmisă, sâmbătă, AGERP
Petrescu: România are oportunitatea de a transforma piețele de capital, pensiile private, asigurările în piloni ai finanțării economiei reale
România are astăzi o oportunitate majoră, aceea de a transforma piețele de capital, sistemul de pensii private, sectorul asigurărilor în piloni mai puternici ai finanțării economiei reale, consideră președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Într-o
ANPC a aplicat amenzi de peste 3,6 milioane de lei în urma unor controale la peste 1.300 de operatori economici
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 817 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,6 milioane de lei, în urma unor ample acțiuni de control la peste 1.300 de operatori economici, în perioada 1-5 iunie. Potrivit unui comunicat al Autorității, controalele au avut ca obiectiv verificarea
Darău: Moldova are oportunități pe care nu își permite să le rateze
Moldova are oportunități pe care nu își permite să le rateze, consideră ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, într-o postare pe Facebook.
TPBI prelungește programul liniilor de tramvai 41 și 47 pentru preluarea spectatorilor la meciul România - Țara Galilor
Liniile de tramvai 41 și 47 vor avea un program de circulație prelungit în seara zilei de sâmbătă pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal România - Țara Galilor, programat de la ora 20:45, pe Stadionul ''Steaua''. Așadar, potrivit dispozițiilor Asociației de Dezvoltare Inte
Dronă explodată la Constanța/ Corina Martin (RESTO Constanța): Nu au existat și nu există evacuări de turiști din hoteluri
Explozia dronei maritime în Portul Civil Constanța nu a determinat evacuări de turiști din hoteluri ci numai evacuări de câteva minute a turiștilor de pe plaje, susține președinta Patronatului RESTO Constanța, Corina Martin, vicepreședinte al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR). 'Cu privire la situația
Pîslaru: Avem motive reale să fim optimiști că România va închide cu succes PNRR-ul
Pentru prima dată după mult timp, avem motive reale să fim optimiști că România va închide cu succes PNRR-ul chiar dacă mai este mult de lucru, susține ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. Comitetul Economic și Financiar al Uniunii Europene a avizat favorabil, vineri, Cererea de Plată nr. 4 din Planul Național de R
Tanczos: Monitorizăm permanent evoluția situației epidemiologice generate de pesta porcină africană în regiune
Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a anunțat vineri că monitorizează permanent evoluția situației epidemiologice generate de pesta porcină africană în regiune, în contextul confirmării primului focar la porcii domestici din Ungaria. 'Ieri și astăzi, am avut consultări cu președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și
Ministerul Mediului și șapte instituții din subordine au încheiat Pactul Național de Mediu cu cinci universități bucureștene
Pactul Național de Mediu, semnat vineri de Ministerul Mediului, sapte instituții de profil și cinci universități bucureștene, promovează educația pentru mediu, valorificarea cercetării științifice în procesul decizional guvernamental și formarea generațiilor de specialiști în acest domeniu. Instituțiile semnatare sunt: Ministerul Mediului, Apelor ș










