Comisarul european Adina Vălean nu vrea să fie impuse condiţii pentru măsurile de sprijinire a companiilor aeriene
Pandemia de coronavirus este un moment inoportun pentru a condiţiona sprijinul oferit companiilor aeriene de măsuri de ecologizare, a declarat comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, într-un interviu acordat Euractiv.
Măsurile de izolare adoptate în contextul pandemiei de coronavirus au afectat în mod semnificativ sectorul transportului, închiderea graniţelor şi restricţiile de călătorie obligând companiile aeriene, operatorii feroviari şi pe cei care asigură servicii cu ferry boat-ul să îşi reducă şi chiar să îşi anuleze serviciile.
Dacă în prima fază Comisia Europeană a fost nevoită să reacţioneze la modul în care evolua criza sanitară, Adina Vălean insistă că acum executivul comunitar controlează situaţia.
"Am văzut evoluţii pe care nu le aşteptam, precum măsuri unilaterale adoptate de statele membre cu privire la mobilitatea persoanelor. Însă, de la început, am adoptat o atitudine activă", a spus Adina Vălean, citând liniile orientative emise guvernelor cu privire la deschiderea de coridoare verzi pentru transportul de marfă şi decizia rapidă a UE de suspenda prevederile cu privire la sloturile de pe aeroporturi.
Decizia rapidă a blocului comunitar cu privire la sloturile de pe aeroporturi a fost urmată de recomandări practice cu privire la zborurile avioanelor care transportă marfă şi de clarificări referitoare la faptul că pandemia de coronavirus poate fi considerată din punct de vedere juridic o "circumstanţă excepţională". În consecinţă, companiile aeriene nu trebuie să plătească despăgubiri, însă, cu toate acestea, sunt în continuare nemulţumite de insistenţa Comisiei că trebuie să returneze banii pasagerilor, în loc să le ofere în schimb vouchere pentru călătorii la o dată ulterioară.
Vălean insistă cu privire la poziţia sa, potrivit căreia legislaţia UE privind drepturile pasagerilor "spune în mod clar că pasagerii au dreptul să primească banii înapoi".
"Orice modificare a drepturilor ar însemna trecerea prin procesul legislativ normal, pentru care nu cred că există un sprijin real", spune Adina Vălean, fost europarlamentar.
Companiile aeriene doresc să ofere vouchere pentru că returnarea banilor le diminuează rezervele de lichidităţi într-o perioadă în care au mare nevoie de numerar. Cu toate acestea, comisarul european a subliniat că executivul comunitar a relaxat şi prevederile referitoare la acordarea de ajutoare de stat pentru a veni în sprijinul companiilor de a-şi reface lichidităţile.
La rândul lor, organizaţiile pentru protecţia mediului vor ca ajutoarele de stat acordate companiilor aeriene să fie condiţionate de noi reduceri ale emisiilor de CO2 şi de un acord cu privire la plata unei taxe pe combustibil după ce criza coronavirusului va fi depăşită.
Comisarul european a tras, însă, un semnal de alarmă faţă de această idee, avertizând că "trebuie să dăm dovadă de realism pentru că nu ştim cum va arăta industria după criză. Este o realitate faptul că aceasta este una din cele mai competitive industrii pe care le avem şi că avem nevoie de aviaţie".
"Atunci când vorbim despre investiţii în măsuri verzi într-un moment în care companiile se confruntă cu insolvenţa, trebuie să fim mai atenţi", a apreciat Adina Vălean, sugerând că iniţiative precum combustibilii verzi nu sunt suficient de mature pentru a fi introduse în perioada unei crize.
"Impunerea acestor condiţii acum nu este ceva ce eu aş sprijini", a adăugat ea.
În timp ce transportul aerian este paralizat de pandemia de coronavirus, iar companiile de transport feroviar sunt şi ele afectate, o analiză realizată de UBS Research prognozează că, în perioada de revenire după criză, călătoriile cu trenul de mare viteză vor primi un impuls semnificativ. Potrivit analiştilor, costul mai mic al investiţiilor, precum şi sprijinul din partea mediului politic şi al publicului pentru călătoriile cu trenul ar urma să ducă sectorul feroviar la o nouă culme pe parcusul acestui deceniu.
Însă, Adina Vălean este reticentă la ideea de a utiliza coronavirusul ca pe o scuză pentru a oferi sectorului feroviar o relansare, insistând asupra faptului că "avem nevoile de toate tipurile de transport, aşa că nu aş spune că un anumit mod ar trebui să aibă câştig de cauză. Transportul feroviar este cel mai apropiat de inima noastră pentru că este cel mai sustenabil", a spus comisarul european.
Comisia Europeană a propus ca 2021 să fie Anul european al căilor ferate, însă executivul comunitar aşteaptă în continuare ca guvernele să implementeze cel de-al patrulea pachet feroviar, un set de reguli adoptate în 2016, pentru a revitaliza acest sector. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferință de deschidere a evenimentului Energy Expo 2026, organizată miercuri
Specialiști din decidenți din domeniile Energie și Mediu vor fi prezenți, miercuri, la conferința de deschidere a evenimentului Energy Expo 2026, ce va avea loc în perioada 24 - 25 septembrie în incinta Romaero. Potrivit organizatorilor, în cadrul dezbaterii vor fi prezenți invitați externi, reprezentanți ai Cancelariei prim-
Forum dedicat transportului și infrastructurii strategice, organizat miercuri la București
Cea de-a noua ediție a forumului regional EECONNECTED, dedicat transportului multimodal, logisticii și infrastructurii strategice, va avea loc miercuri, la București, și va reuni reprezentanți ai companiilor de transport și logistică, operatorilor portuari și feroviari, industriei, infrastructurii, mediului investițional și autorităților publice din mai multe țări eu
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule
INSCOP: 86,1% dintre români se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele șase luni
Un procent de 86,1% dintre români se așteaptă ca prețurile să se majoreze în următoarele șase luni, procent în ușoară creștere față de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit ediției a doua a Indicelui Sentimentului Economic New Money - INSCOP (ISE). Conform cercetării, 7,9% dintre cei chestionați consideră că prețurile vo
Sectorul e-commerce din România a atins valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025 (raport)
Piața comerțului electronic din România a ajuns la valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025, în creștere cu 10% față de anul anterior, fiind astfel cel mai mare sector de e-commerce din Europa de Est, relevă datele cuprinse în European E-Commerce Report 2026, publicate marți. Potrivit cercetării realizată pentru Ecommerce Europe și Eu
Folcuț (ARB): Companiile au atras finanțări noi de 55 de miliarde de lei în primele șapte luni, în creștere cu 8,2%
Companiile au atras finanțări noi în valoare de 55 de miliarde de lei în primele șapte luni ale acestui an, în creștere cu 8,2% comparativ cu anul trecut, iar creditele pentru investiții reprezintă aproximativ 30% din portofoliul de credite, a declarat, marți, Gabriela Folcuț, director în cadrul Asociației Române a Băncilor (ARB).
Folcuț (ARB): Rata de neperformanță la creditele companiilor a urcat la 5,6%
Rata de neperformanță la creditele companiilor a ajuns la 5,6%, în creștere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu martie 2025, nivelul fiind mai ridicat în cazul IMM-urilor decât al corporațiilor, a declarat, marți, Gabriela Folcuț, director executiv în cadrul Asociației Române a Băncilor (ARB). 'Dintre toat
FIDES: 40,7% dintre români locuiau în gospodării supraaglomerate în 2024
Aproximativ 40,7% dintre români locuiau, în 2024, în gospodării supraaglomerate, față de 16,9% în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat citate de Federația Investitorilor și Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES). În același timp, aproximativ 94% din populația României locuia într
Jianu (IMM România): Ar trebui să ne uităm din nou la un program de tip IMM Invest; lipsește cash-flow-ul în economie
Un program de tip IMM Invest ar trebui reanalizat, în condițiile în care economia se confruntă cu o lipsă de cash-flow, iar rata de default a programului este de sub 2%, a declarat, marți, Florin Jianu, președintele IMM România, la un eveniment de specialitate. 'Ar trebui să ne uităm iarăși cu foarte multă atenție la un p
România, printre țările UE cu creșteri semnificative ale prețurilor carburanților, în luna august 2026
Prețul mediu al combustibililor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 23,8%, în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025, după un avans de 16,9% în luna iulie și unul de 13,7% în luna iunie, arată datele publicate marți de Eurostat. Potrivit oficiului european de statistică, în 26 di





