Cîţu: Avem un buffer pentru 5 luni sau chiar mai mult; aparatul administrativ să ştie că îi vine salariul la timp
Ministerul Finanţelor are o rezervă financiară suficientă pentru 4, 5 luni de zile, sau chiar mai mult, astfel că Guvernul nu discută în prezent posibilitatea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional, a declarat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la Digi24.
"În acest moment nu discutăm despre aşa ceva (un acord cu FMI, n.r.). Avem acel buffer de care nu ne-am atins, de aceea continuăm să ne finanţăm din piaţă, şi astăzi ne-am finanţat din piaţă, când găsim condiţii bune ne finanţăm, ca să facem aceste plăţi. Păstrăm buffer-ul pentru momente dificile, acordurile cu instituţii internaţionale sunt pe ultimul loc, dacă ajungem acolo. Buffer-ul ne ajunge peste 4 luni, 4-5 luni de zile, chiar mai mult, dar nu pot să dau cifrele exacte, pentru că sunt negocieri cu pieţele", a afirmat Florin Cîţu.
Ministrul Finanţelor a transmis că aparatul administrativ este în prima linie a luptei împotriva crizei actuale, iar membrii aparatului administrativ nu trebuie să îşi facă probleme cu privire la plata salariilor.
"În fiecare zi avem o provocare şi provocarea cea mai mare pentru Ministerul Finanţelor Publice nu o reprezintă să creştem cheltuieli, pentru că a creşte cheltuieli este uşor şi o pot face toţi. Să finanţezi aceste cheltuieli este dificil, dar nu vor exista probleme la plata la timp a pensiilor, a salariilor, a şomajului tehnic şi a altor facturi ale MFP. (...) Este important ca doctorii să ştie, poliţiştii să ştie, toţi cei care sunt astăzi în aparatul administrativ să ştie că salariul le vine la timp, oamenii care sunt astăzi în prima linie să nu aibă această grijă, să ştie că nu au această problemă. În prima linie este tot aparatul administrativ. Astăzi lupta cu criza se duce cu aparatul administrativ, care bineînţeles că nu este cel mai eficient, dar lucrăm cu aparatul administrativ, tot aparatul administrativ este în prima linie în această luptă cu criza", a menţionat Florin Cîţu.
În context, ministrul Finanţelor a anunţat că vineri a fost ziua în care ministerul de resort a făcut cele mai mari plăţi din istorie, prin plata în avans a pensiilor pentru luna aprilie.
"Acest moment este foarte dificil din punct de vedere economic, pentru că trebuie să ne finanţăm. Pe lângă această situaţie în care este economia, cu încasări mai mici la Buget, cheltuielile cresc, dar trebuie să plătim facturile Guvernului. Am rambursat TVA de 4 miliarde în martie, rambursăm (TVA, n.r.) cu control ulterior în aprilie, avem cheltuieli mai mari - vineri a fost o zi dificilă, pentru că am plătit în avans pensii şi cred că a fost ziua în care am făcut cele mai mari plăţi din istorie de la Ministerul Finanţelor, şi a fost o zi complicată, pentru că pieţele nu funcţionează ca într-un moment normal, ca să te finanţezi pe termen scurt, rapid, şi prin surprindere, pentru că nu ştiam că o să plătim în avans, a fost o problemă de comunicare... A fost complicat, dar am reuşit", a explicat Florin Cîţu. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF):Piețele financiare trebuie să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică
Piețele financiare trebuie să fie capabile să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică, iar reglementarea financiară să mențină încrederea publicului și să asigure un echilibru între protecție, investiții și inovare, a afirmat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Păun: Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată la aproximativ 50 de lei sau eliminată contribuția la sănătate
Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei, prin corectarea formulei de indexare, sau menținută la nivelul actual, dar cu eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate, pentru creșterea puterii de cumpărare a salariaților, a declarat marți, pentru AGERPRES, profesorul universitar de economie Cristian Păun, &ic
Tranzacții de peste 67 milioane lei, marți, la BVB
Indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat evoluții mixte marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro), din care 47,05 milioane lei (8,79 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
Sterică Fudulea: Mâine, la CES, avem pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului
Consiliul Economic și Social are miercuri pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului cu încă trei luni, de la 1 noiembrie până la 31 decembrie inclusiv, a afirmat, marți, președintele CES, Sterică Fudulea, la un eveniment de specialitate. ''Mâine, la CES - unde nu sunt numai
CNAIR: Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan (DN 7C)
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) a fost închisă, începând de marți, ora 18:00, între Piscul Negru (județul Argeș) și Bâlea Cascadă (județul Sibiu), pe sectorul cuprins între km 108+000 și km 130+800, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (ninsoare, ceață și temperaturi scăzute), informează Compania Națională
Ministrul Transporturilor, despre drumul Râmnicu Vâlcea - A1: Vom căuta surse pentru a-l finanța
Proiectul drumului expres care ar urma să lege, la Tigveni, municipiul Râmnicu Vâlcea de autostrada Sibiu-Pitești a trecut de o primă etapă administrativă, studiul de prefezabilitate fiind deja avizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și urmează să ajungă pentru a fi analizat de către Comitetul Tehnico-Economic (CTE)
Burdescu (ONRC): În doi ani și nouă luni, 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise; majoritatea sunt falimente
Un număr de 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise în perioada 2024 - septembrie 2026, majoritatea fiind proceduri de faliment, respectiv 18.739, a declarat, marți, Valentina Burdescu, directorul Direcției Buletinul Procedurilor de Insolvență din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), la un eveniment de specialitate.
Ministrul Transporturilor spune că vor fi întârzieri pe loturile 2 și 3 ale autostrăzii Sibiu-Pitești; lotul 4 se deschide luna viitoare
Lucrările la loturile 2 (Boița-Cornetu) și 3 (Cornetu-Tigveni) ale autostrăzii A1 Sibiu-Pitești vor înregistra întârzieri din cauza lipsei acordului de mediu revizuit din partea autorităților de mediu, a declarat, marți, ministrul al Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, fără a preciza însă și un termen estimativ la care ar putea fi obținut ace
Valoarea apartamentelor vândute în România a crescut cu peste 30%, în ultimii trei ani (analiză)
Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii trei ani în România, reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de o platformă financiară. ''Cine a cumpărat acum 3 ani un apartament prin credit cu dobândă fixă a câștigat, practi
Negru (PEFA): Antreprenorii români au nevoie de stabilitate, predictibilitate și acces la finanțare
Antreprenorii români nu duc lipsă de inițiativă sau curaj, însă au nevoie de stabilitate, predictibilitate, acces la finanțare și de instituții care să le fie parteneri reali, susține Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA). ''România are nevoie de mai mult decât potențial e
Utilizarea materialelor de construcții reciclate e permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor în Țările de Jos (ambasador)
Utilizarea materialelor de construcții reciclate este permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor, a afirmat, marți, Willemijn van Haaften, ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București, la un eveniment privind economia circulară în industria construcțiilor. ''În Țările de Jos, am început prin a stabili
Cazul Carfil/ Ministrul Economiei condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare, considerând că identificarea unei rețele coordonate din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului la Carfil Brașov reprezintă un semnal de alarmă c
Aproape 107.000 de persoane s-au angajat prin intermediul ANOFM, în primele nouă luni
Aproape 107.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele nouă luni ale anului, informează instituția într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Astfel, din totalul de 106.932 de persoane încadrate în muncă, până la da
Aproximativ 62% dintre românii cu credite ipotecare se așteaptă să le achite anticipat (studiu)
Aproximativ 62% dintre românii care au credite ipotecare se așteaptă să le ramburseze înainte de termen, comparativ cu o medie europeană de 25%, România înregistrând astfel cel mai ridicat nivel de încredere în achitarea anticipată a împrumuturilor, potrivit unui studiu Re/Max Europe privind tendințele locative în
Metz (AHK România): Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani
Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, tocmai pentru a ține pasul cu ritmul de dezvoltare al pieței, a afirmat directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), Sebastian Metz, în deschiderea conferințe














