Zentiva angajează, pe o perioadă determinată, 18 angajaţi de la Ikea România
Grupul Zentiva a încheiat un acord de colaborare cu Ikea, document prin care, pe timpul crizei COVID-19, Zentiva România a angajat temporar 18 angajaţi de la Ikea România, pentru o perioadă de trei luni, informează producătorul de medicamente, într-un comunicat transmis joi AGERPRES.
"La Zentiva facem tot ce ne stă în putere pentru a ajuta autorităţile să combată COVID-19. Zentiva lucrează la mai multe proiecte din Europa şi nu numai pentru a asigura furnizarea de medicamente şi pentru a proteja oamenii. Salutăm iniţiativa Ikea de a căuta opţiuni pentru angajaţii săi şi suntem bucuroşi să ajutăm în aceste momentele dificile. Noii colegi se vor alătura eforturilor curente şi misiunii noastre de a produce medicamente atât de necesare pacienţilor din toată ţara. Suntem siguri că acest tip de cooperare poate fi replicat în întreaga economie şi poate ajuta angajaţii din domenii care au activitate restrânsă în această perioadă", susţine Margareta Tănase, director operaţiuni industriale, Zentiva România.
Potrivit companiei, noii angajaţi vor fi integraţi în operaţiunile fabricii Zentiva pentru a acoperi producţia crescută generată de cererea pieţei.
"Pentru a sprijini măsurile de limitare a răspândirii pandemiei, am închis toate magazinele şi punctele de livrare începând cu data de 20 martie. Până în momentul în care lucrurile vor reveni la normal şi vom fi din nou capabili să ne întâmpinăm clienţii în magazinele noastre, le-am oferit colegilor posibilitatea de a se alătura, în mod voluntar, altor sectoare şi companii care produc şi distribuie diferite produse, esenţiale pentru combaterea crizei provocate de pandemia de coronavirus. Suntem bucuroşi să anunţăm că primul grup de 18 angajaţi Ikea România s-a alăturat Zentiva România. Le suntem recunoscători colegilor noştri pentru susţinerea valorilor Ikea de solidaritate şi grijă faţă de oameni", a declarat Violeta Neniţă, market manager, Ikea România.
Zentiva şi Ikea precizează că vor încerca să extindă acest parteneriat şi în alte ţări pentru a sprijini lupta împotriva virusului.
Zentiva România este parte a Grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanţi producători de medicamente generice din Europa. Grupul deţine unităţi de producţie la Bucureşti şi la Praga. Fabrica din România funcţionează neîntrerupt din anul 1962, de la fondarea sa. În prezent, Zentiva România este cel mai mare producător de generice cu prescripţie de pe plan local, în volume vândute.
INGKA Group este liderul mondial în domeniul vânzărilor cu amănuntul de mobilă pentru casă, ce deţinea şi opera, la 31 august 2018, un număr de 367 de magazine în 30 de ţări.
Magazinul Ikea Băneasa a fost al 253-lea deschis, pe data de 21 martie 2007, într-o franciză locală. În martie 2010, Ikea România a devenit parte a grupului INGKA, în cadrul organizaţiei din sud-estul Europei, care acoperă şi Croaţia, Slovenia şi Serbia.
Pe 24 iunie 2019, compania a deschis Ikea Pallady - cel mai mare magazin din sud-estul Europei şi cel de-al 431-lea din lume. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Statistică: Afacerile din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor au scăzut cu aproape 1% în primele opt luni
Serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor au înregistrat o cifră de afaceri în scădere, la nivelul primelor opt luni din acest an, comparativ cu 2025, atât ca serie brută, cu 0,8%, cât și ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 1,6%, conform datelor publicate, miercuri, de I
INS: Afacerile din comerțul cu ridicata au crescut cu 0,3% în primele opt luni ale anului
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut, în primele opt luni din acest an, atât ca serie brută, cu 0,3%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 0,2%, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, arată datele publicate, miercuri, de
Petrescu (ASF):Piețele financiare trebuie să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică
Piețele financiare trebuie să fie capabile să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică, iar reglementarea financiară să mențină încrederea publicului și să asigure un echilibru între protecție, investiții și inovare, a afirmat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Păun: Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată la aproximativ 50 de lei sau eliminată contribuția la sănătate
Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei, prin corectarea formulei de indexare, sau menținută la nivelul actual, dar cu eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate, pentru creșterea puterii de cumpărare a salariaților, a declarat marți, pentru AGERPRES, profesorul universitar de economie Cristian Păun, &ic
Tranzacții de peste 67 milioane lei, marți, la BVB
Indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat evoluții mixte marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro), din care 47,05 milioane lei (8,79 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
Sterică Fudulea: Mâine, la CES, avem pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului
Consiliul Economic și Social are miercuri pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului cu încă trei luni, de la 1 noiembrie până la 31 decembrie inclusiv, a afirmat, marți, președintele CES, Sterică Fudulea, la un eveniment de specialitate. ''Mâine, la CES - unde nu sunt numai
CNAIR: Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan (DN 7C)
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) a fost închisă, începând de marți, ora 18:00, între Piscul Negru (județul Argeș) și Bâlea Cascadă (județul Sibiu), pe sectorul cuprins între km 108+000 și km 130+800, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (ninsoare, ceață și temperaturi scăzute), informează Compania Națională
Ministrul Transporturilor, despre drumul Râmnicu Vâlcea - A1: Vom căuta surse pentru a-l finanța
Proiectul drumului expres care ar urma să lege, la Tigveni, municipiul Râmnicu Vâlcea de autostrada Sibiu-Pitești a trecut de o primă etapă administrativă, studiul de prefezabilitate fiind deja avizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și urmează să ajungă pentru a fi analizat de către Comitetul Tehnico-Economic (CTE)
Burdescu (ONRC): În doi ani și nouă luni, 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise; majoritatea sunt falimente
Un număr de 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise în perioada 2024 - septembrie 2026, majoritatea fiind proceduri de faliment, respectiv 18.739, a declarat, marți, Valentina Burdescu, directorul Direcției Buletinul Procedurilor de Insolvență din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), la un eveniment de specialitate.
Ministrul Transporturilor spune că vor fi întârzieri pe loturile 2 și 3 ale autostrăzii Sibiu-Pitești; lotul 4 se deschide luna viitoare
Lucrările la loturile 2 (Boița-Cornetu) și 3 (Cornetu-Tigveni) ale autostrăzii A1 Sibiu-Pitești vor înregistra întârzieri din cauza lipsei acordului de mediu revizuit din partea autorităților de mediu, a declarat, marți, ministrul al Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, fără a preciza însă și un termen estimativ la care ar putea fi obținut ace
Valoarea apartamentelor vândute în România a crescut cu peste 30%, în ultimii trei ani (analiză)
Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii trei ani în România, reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de o platformă financiară. ''Cine a cumpărat acum 3 ani un apartament prin credit cu dobândă fixă a câștigat, practi
Negru (PEFA): Antreprenorii români au nevoie de stabilitate, predictibilitate și acces la finanțare
Antreprenorii români nu duc lipsă de inițiativă sau curaj, însă au nevoie de stabilitate, predictibilitate, acces la finanțare și de instituții care să le fie parteneri reali, susține Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA). ''România are nevoie de mai mult decât potențial e
Utilizarea materialelor de construcții reciclate e permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor în Țările de Jos (ambasador)
Utilizarea materialelor de construcții reciclate este permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor, a afirmat, marți, Willemijn van Haaften, ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București, la un eveniment privind economia circulară în industria construcțiilor. ''În Țările de Jos, am început prin a stabili
Cazul Carfil/ Ministrul Economiei condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare, considerând că identificarea unei rețele coordonate din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului la Carfil Brașov reprezintă un semnal de alarmă c
Aproape 107.000 de persoane s-au angajat prin intermediul ANOFM, în primele nouă luni
Aproape 107.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele nouă luni ale anului, informează instituția într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Astfel, din totalul de 106.932 de persoane încadrate în muncă, până la da












